Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Angelus (21 septembrie 2025)

Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!

Parabola pe care o ascultăm astăzi din Evanghelie (Lc 16,1-13) ne face să reflectăm asupra folosirii bunurilor materiale și, mai general, asupra modului în care administrăm cel mai prețios bun dintre toate, care este însăși viața noastră.

În relatare vedem că un administrator este chemat de stăpânul său "să dea cont". Este vorba de o imagine care ne comunică ceva important: noi nu suntem stăpânii vieții noastre, nici ai bunurilor de care ne bucurăm; totul ne-a fost dat în dar de către Domnul, iar el ne-a încredințat acest patrimoniu grijii noastre, libertății și responsabilității noastre. Într-o zi vom fi chemați să dăm cont de modul în care ne-am administrat pe noi înșine, bunurile noastre și resursele pământului, atât înaintea lui Dumnezeu, cât și înaintea umanității, a societății și, mai ales, a celor care vor veni după noi.

Administratorul din parabolă a căutat pur și simplu propriul câștig, iar când vine ziua în care trebuie să dea cont și îi este luată administrația, trebuie să se gândească ce să facă pentru viitorul său. În această situație dificilă, el înțelege că acumularea de bunuri materiale nu este cea mai importantă valoare, deoarece bogățiile acestei lumi trec; și, atunci, îi vine o idee genială: îi cheamă pe debitori și le "taie" datoriile, renunțând astfel la partea care i-ar fi revenit chiar lui. În acest fel, pierde bogăția materială, dar câștigă prieteni, care vor fi gata să-l ajute și să-l sprijine.

Inspirându-se din relatare, Isus ne îndeamnă: "Faceți-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă" (v. 9).

Într-adevăr, administratorul din parabolă, deși gestionează bogățiile necinstite ale acestei lumi, reușește să găsească o modalitate pentru a-și face prieteni, ieșind din singurătatea propriului egoism; cu atât mai mult noi, care suntem discipoli și trăim în lumina evangheliei, trebuie să folosim bunurile lumii și însăși viața noastră având în vedere adevărata bogăție, care este prietenia cu Domnul și cu frații.

Preaiubiților, parabola ne invită să ne întrebăm: cum administrăm bunurile materiale, resursele pământului și însăși viața noastră pe care Dumnezeu ni le-a încredințat? Putem urma criteriul egoismului, punând bogăția pe primul loc și gândindu-ne numai la noi înșine; dar acest lucru ne izolează de ceilalți și răspândește otrava competiției care adesea generează conflicte. Sau putem recunoaște tot ce avem ca un dar de la Dumnezeu de administrat și să-l folosim ca instrument de împărtășire, pentru a crea rețele de prietenie și solidaritate, pentru a edifica binele, pentru a construi o lume mai dreaptă, mai echitabilă și mai fraternă.

Să o rugăm pe Sfânta Fecioară, ca să mijlocească pentru noi și să ne ajute să administrăm bine ceea ce Domnul ne încredințează, cu dreptate și responsabilitate.

______________

După Angelus

Vă salut cu căldură pe toți, prezenți în Piața "Sfântul Petru" și conectați prin intermediul mass-media.

Mă adresez în primul rând reprezentanților diferitelor asociații catolice angajate în solidaritate cu populația din Fâșia Gaza. Preaiubiților, apreciez inițiativa voastră și pe a multor altora din întreaga Biserică care își exprimă apropierea de frații și surorile care suferă în acel ținut martirizat. Împreună cu voi și cu păstorii Bisericilor din Țara Sfântă, repet: nu există viitor bazat pe violență, pe exilare forțată, pe răzbunare. Popoarele au nevoie de pace: cei care le iubesc cu adevărat lucrează pentru pace.

Salut pelerinii din Dieceza de Mindelo, Capul Verde, și pe cei din Dieceza de Como; precum și grupurile venite din Angola, din Polonia - în special din Bliżyn -, din Ciudad Real în Spania, din Porto în Portugalia și din Mwanza în Tanzania.

Salut preoții din Societatea lui Isus care încep un parcurs de studii la Roma; Societatea "Sfântul Vincențiu de Paul"; credincioșii din Sora, Pescara, Macerata, San Giovanni in Marignano, Veneția, Bassano del Grappa, Santa Caterina Villarmosa, Taranto, Somma Vesuviana, Ponzano Romano și diferite grupuri din Dieceza de Padova.

Sunt bucuros să primesc Corul Ordinului Avocaților din Verona; Corul feminin din Malo, la Vicenza; Fundația "Oaza Nazaret" din Corato; Asociația "H-Earth Mâini și Inimă"; și un gând special pentru persoanele care suferă de Alzheimer și ataxie.

Mulțumesc tuturor și urez tuturor o duminică frumoasă!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat