Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Iosif Păuleț: Scrisoare pastorală de prezentare a planului pastoral diecezan 2025-2028 și a anului pastoral 2025-2026

Dragi frați și surori în Domnul,

Cu bucurie și speranță vă chem să mergem împreună pe calea credinței având inimile înflăcărate de iubirea lui Cristos. Aceasta este tema noului plan pastoral trienal, 2025-2028, pentru dieceza noastră: "Înflăcărați de iubirea lui Cristos". După ce în ultimii trei ani ne-am lăsat ghidați de tema "Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria credinței", vă invit să continuăm angajamentul nostru de discipoli misionari invocând de la Dumnezeu o reînnoită înflăcărare a credinței, a speranței și a iubirii pentru întregul popor creștin catolic din Moldova.

În prima sa enciclică, Redemptor hominis, Sfântul Ioan Paul al II-lea a arătat cât de profundă este legătura dintre aspirația fiecărui om după iubire și darul iubirii lui Dumnezeu în Cristos: "Omul nu poate trăi fără iubire. Rămâne pentru el însuși o ființă de neînțeles, viața sa este fără sens dacă nu i se descoperă iubirea, dacă nu întâlnește iubirea. [...] Această revelare a iubirii este adesea definită și ca îndurare, iar revelarea iubirii și a îndurării are în istoria omului un chip și un nume nou: se numește Isus Cristos" (Redemptor hominis, 9-10). Într-adevăr Dumnezeu ne copleșește cu iubirea sa prin Domnul nostru Isus Cristos și ne cheamă să o comunicăm cu smerenie și curaj tuturor celor pe care îi întâlnim. Lumea noastră și multiplele ei provocări se aseamănă cu "un pământ pustiu, uscat și fără apă" (Ps 62,4) care așteaptă cu nerăbdare vestitorii iubirii fidele a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Sfântul Părinte Papa Leon ne-a amintit tuturor în cadrul predicii de la începutul slujirii sale că "acesta este ceasul iubirii! Iubirea lui Dumnezeu, care ne face frați și surori, se află în centrul evangheliei! Cu lumina și forța Duhului Sfânt, să construim o Biserică întemeiată pe iubirea lui Dumnezeu." Aceste apeluri din învățătura urmașilor Sfântului Petru pătrund în adâncul inimilor noastre și ne amintesc care este esența credinței creștine: "Dumnezeu este iubire și noi am cunoscut și am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi" (1In 4,16).

Iubirea lui Cristos are puterea de a înflăcăra viețile noastre, de a le elibera de falsele licăriri ale egoismului și de a le deschide spre lumina comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii. Cristos cel Înviat vrea să realizeze cu orice om din orice timp transformarea pe care a provocat-o în cei doi ucenici care se îndreptau triști spre Emaus (cf. Lc 24,13-35). În acel episod evanghelic Isus Cristos se apropie de ucenici ca un pelerin necunoscut, le ascultă tristețea și suferința, le deschide mintea să recunoască planul de iubire al lui Dumnezeu în pătimirea și moartea sa pe cruce, frânge pentru ei pâinea euharistică și îi determină astfel să se întoarcă în grabă la Ierusalim pentru a le împărtăși apostolilor vestea cea bună a Învierii. Reflectând asupra experienței lor, ucenicii își spun unul altuia: "Oare nu ne ardea inima în noi atunci când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?" (Lc 24,32). Întâlnirea lor cu Cristos poate fi descrisă cu imaginea unui foc care aprinde alte focuri, cu experiența unei înflăcărări interioare care le redă speranța și le reînsuflețește credința. Prin puterea Duhului Sfânt, care s-a revărsat asupra apostolilor ca niște limbi de foc, fiecărui credincios îi este deschisă poarta de acces la această întâlnire cu Domnul cel Înviat. De fapt, Poarta speranței prin care milioane de pelerini au trecut de-a lungul acestui an jubiliar al speranței, vizitând bazilicile papale ale Romei, este un semn puternic al timpului de har pe care îl trăiește Biserica: "Să deschidem larg iarăși Poarta Sfântă pentru a oferi experiența vie a iubirii lui Dumnezeu, care trezește în inimă speranța sigură a mântuirii în Cristos" (Papa Francisc, Spes non confundit, 6).

În următorii trei ani pastorali dorim să ne angajăm ca Biserică particulară să aprofundăm întâlnirea personală și comunitară cu iubirea lui Cristos cel Înviat. Fiecare credincios al diecezei noastre ar trebui să se asemene cu discipolii de la Emaus și să îl descopere pe Mântuitorul prezent în cuvântul său și în sfintele sacramente. Fiecare dintre noi poate să îi permită Domnului să îi înflăcăreze inima și astfel să mărturisească într-un mod asemănător cu ucenicii de odinioară: "Oare nu ne ardea inima în noi atunci când ne vorbea în Scriptură, când ni se dăruia în Sfânta Împărtășanie, când ne chema printr-un moment profund de rugăciune sau printr-un frate aflat în suferință?". Fiecare comunitate parohială, fiecare asociație sau grupare bisericească este chemată să își fixeze obiectivele și activitățile plecând de la această convingere: pastorația obișnuită trebuie să fie "însuflețită de focul Duhului, pentru a înflăcăra inimile credincioșilor care frecventează comunitatea în mod obișnuit și care se adună în ziua Domnului pentru a se hrăni din cuvântul său și din pâinea vieții veșnice" (Papa Francisc, Evangelii gaudium, 14).

A avea inimile înflăcărate nu înseamnă însă a căuta în viața de credință doar emoțiile puternice sau doar experiențele care mișcă sensibilitatea noastră umană. Biserica ne învață că focul Duhului este prezent în viața noastră atunci când practicăm într-un mod cât mai autentic și intens cele trei virtuți teologale: credința, speranța și iubirea. Catehismul Bisericii Catolice ne arată clar că cele trei virtuți reprezintă "chezășia prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în facultățile ființei umane" (CBC, 1813). Ele sunt revărsate de Dumnezeu în sufletele credincioșilor și "îi dispun pe creștini să trăiască în relație cu Sfânta Treime. Ele îl au pe Dumnezeu drept origine, motiv și obiect: Dumnezeu cunoscut prin credință, sperat și iubit pentru el însuși" (CBC, 1840). Iată de ce obiectivul planului pastoral diecezan, acela de a forma credincioși înflăcărați de iubirea Domnului, poate fi realizat doar prin înțelegerea și trăirea acelor dispoziții sufletești care constituie o relație vie cu Dumnezeu: "Oricare ar fi starea de viață, nu se poate trăi fără aceste trei înclinații ale sufletului: a crede, a spera, a iubi" (Sfântul Augustin, Discursuri, 198 augm., 2). Vom căuta, așadar, în următorii trei ani să creștem în practicarea virtuților care stau la baza comportamentului nostru de copii adoptivi ai Tatălui ceresc și de frați și surori în unica familie a lui Dumnezeu.

Care este însă izvorul care alimentează continuu practicarea virtuților teologale? Experiența ucenicilor de la Emaus ne poate oferi un răspuns lămuritor. Isus cel Înviat i-a ajutat să recunoască în pătimirea și moartea sa planul iubirii Tatălui: "Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa?" (Lc 24,26). Pătrunși de focul acestei iubiri, ucenicii s-au întors la Ierusalim la apostoli și au dat mărturia lor: "Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Símon" (Lc 24,34). Altfel spus, contactul viu cu misterul pascal al Domnului le-a reaprins credința, speranța și iubirea și i-au așezat din nou pe calea misiunii. Acest contact se realizează pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie, așa cum ne amintește prefața comună a V-a din Liturghierul Roman: "La jertfa euharistică, amintirea morții sale ne aprinde iubirea, vestirea învierii ne întărește credința, iar promisiunea venirii sale ne hrănește speranța" (Liturghierul Roman, p. 595). Ca și la Emaus, și pentru ucenicii timpului nostru virtuțile sunt reaprinse în inimi prin jertfa euharistică sau frângerea pâinii. Prin celebrarea sacramentului Euharistiei misterul pascal devine o întâlnire care ne aprinde inimile cu iubirea lui Cristos.

Misterul pascal al lui Cristos ne atrage și ne pătrunde nu doar prin Euharistie, ci și prin celelalte două sacramente ale inițierii creștine: Botezul și Mirul. Într-adevăr, prin cele trei sacramente ale inițierii creștine, Botezul, Mirul și Euharistia, oamenii, eliberați de puterea întunericului, morți, înmormântați și înviați împreună cu Cristos, primesc Duhul înfierii și celebrează cu întregul popor al lui Dumnezeu memorialul morții și învierii Domnului (Ad gentes, 14). Chiar dacă în parcursul existențial al fiecărui creștin aceste sacramente sunt celebrate în manieră separată, acestea reprezintă de fapt trei etape ale aceluiași parcurs care îi conduce pe credincioși la vârsta matură a mântuirii și a harului. Cu alte cuvinte, ele dotează fiecare credincios cu tot ce este necesar pentru a trăi o viață creștină autentică. De aceea putem spune că cele trei sacramente ale inițierii reprezintă fundamentul primirii și al trăirii virtuților teologale în viața creștinului. Credința, speranța și iubirea sunt revărsate în viața creștinului prin sacramentele inițierii noastre în misterul pascal al lui Cristos.

Ascultând părerea membrilor Consiliului Prezbiteral, precum și a membrilor Consiliului Pastoral Diecezan, recurgând și la sfatul și analiza echipei care se ocupă de proiectul pastoral diecezan, am considerat oportun să propun aprofundarea celor trei virtuți teologale în corelare cu cele trei sacramente ale inițierii creștine. Dintre multiplele roade ale celebrării acestor sacramente ne vom apleca cu precădere asupra creșterii noastre în viața Duhului Sfânt, adică în trăirea virtuților teologale. Vom aprofunda sacramentele inițierii apelând la ordinea inversă față de celebrarea lor, pentru că dorim să privilegiem experiența concretă a creștinilor către care se îndreaptă planul nostru pastoral: fiecare credincios e chemat să participe cât mai rodnic la celebrarea Euharistiei duminicale, pentru ca astfel să descopere puterea darului primit atunci când a fost miruit și, mai înapoi, care a fost poarta de intrare în viața de fii adoptivi ai lui Dumnezeu, adică Botezul. Continuând această logică a experienței sacramentelor ca izvor al primirii și al trăirii virtuților teologale, am ales să corelăm sacramentul Euharistiei cu virtutea speranței, sacramentul Mirului cu virtutea iubirii și sacramentul Botezului cu virtutea credinței.

Planul pastoral diecezan 2025-2028 cu tema "Înflăcărați de iubirea lui Cristos" va avea următoarea succesiune de tematici anuale:

  • Anul pastoral 2025-2026: "Euharistia ne hrănește speranța"

  • Anul pastoral 2026-2027: "Mirul revarsă în noi iubirea"

  • Anul pastoral 2027-2028: "Botezul ne dăruiește credința"

Primul an pastoral, 2025-2026, din noul plan trienal, are, așadar, drept obiectiv continuarea aprofundării Jubileului speranței, propunându-ne legătura indisolubilă dintre Euharistie și speranța creștină. În mod special celebrarea Sfintei Liturghii duminicale va avea nevoie de o specială grijă pastorală pentru ca fiecare moment liturgic să conducă inimile oamenilor la întâlnirea cu Isus Cristos, adevărata noastră speranță. Bisericile comunităților noastre au nevoie să devină oaze de speranță pentru credincioșii care vin împovărați de greutatea dificultăților economice, sociale și morale pe care le întâmpină în viața de fiecare zi. Dacă Dante Alighieri în celebra sa operă Divina Comedie a văzut înscrisă pe porțile infernului expresia "Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați aici", în mod contrar, ușile bisericilor noastre ar trebuie să poarte inscripția: "Hrăniți-vă speranța, voi, cei care intrați aici!" În inima Sfintei Liturghii se află misterul credinței noastre: "Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim până când vei veni." Euharistia este sacramentul speranței creștine, pentru că actualizează misterul pascal al Domnului și anticipează venirea sa în slavă. Cristos care va veni în slavă vine deja spre noi prin hrana Sfintei Împărtășanii și ne transformă la fiecare Sfântă Liturghie în adevărați misionari ai speranței.

Invit cordial toți preoții, persoanele consacrate, laicii și comunitățile din dieceza noastră să găsească cele mai potrivite căi pentru a promova tema noului an pastoral celebrând Sfânta Liturghie ca un adevărat ospăț al speranței și propunând itinerarii de formare care să aibă în centru capacitatea de a fi gata oricând să dăm răspuns oricui ne cere cont de speranța noastră (cf. 1Pt 3,15). Ca și în ceilalți ani pastorali, vom avea la dispoziție 10 nuclee tematice care să însoțească activitățile catehetice și întâlnirile de formare din comunitățile noastre. Celelalte materiale pregătite de oficiile noastre diecezane ne vor ajuta să redescoperim bogăția temei adoptate și ne vor prezenta căi concrete de creștere în trăirea și mărturisirea speranței creștine.

Deschiderea noului an pastoral va avea loc la nivel diecezan și în fiecare parohie duminică, 28 septembrie. Va fi o ocazie potrivită pentru a prezenta credincioșilor întregii noastre dieceze orizontul comun al drumului nostru de credință și de a ne ruga pentru ca inimile tuturor să fie înflăcărate de iubirea lui Cristos. Ne dorim ca icoana și rugăciunea noului an pastoral să însoțească nu doar celebrarea de deschidere, ci să ne amintească zilnic de identitatea noastră de discipoli misionari ai speranței noastre, care este Cristos cel Înviat.

Împreună cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar, și PS Petru Gherghel, episcop emerit, invoc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor credincioșilor, a preoților și a persoanelor consacrate, pentru a fi împreună un popor sfânt, care se lasă evanghelizat de Domnul și se deschide cu încredere la misiunea de a evangheliza timpul și lumea noastră. Sfânta Fecioară Maria, Maica Speranței și Regina Păcii, să mijlocească pentru toți harul întâlnirii cu Cel Înviat și bucuria dăruirii de sine în slujba planului de iubire și pace al lui Dumnezeu.

12 septembrie 2025

✠ Iosif Păuleț,
episcop de Iași

* * *

Alte scrisori pastorale ale episcopului de Iași sunt publicate în secțiunea: "Bibliotecă" la pagina Documente episcopale.




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat