© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Congresul Academiei Mariane Internaţionale (6 septembrie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi.

Eminenţe, Excelenţe,
Stimate autorităţi religioase, civile şi militare,
Domnilor ambasadori,
Cercetători în domeniul mariologiei,
Iubiţi fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă întâlnesc la încheierea Congresului Academiei Mariane Internaţionale [Pontificia Academia Mariana Internationalis]. Îl salut pe preşedinte, pe secretar, pe membrii Consiliului de Administraţie, pe colaboratori şi pe toţi binefăcătorii.

Fecioara Maria, Maica Bisericii, ne învaţă să fim poporul sfânt al lui Dumnezeu; de aici derivă şi importanţa acestei Academii Pontificale, un cenacol de gândire, de spiritualitate şi de dialog căruia îi revine coordonarea studiilor mariologice şi a cercetătorilor de mariologie, în slujba unei pietas mariana autentice şi rodnice.

În acest al 26-lea Congres, v-aţi întrebat dacă o Biserică având o faţă mariană este o rămăşiţă din trecut sau o profeţie a viitorului, capabilă să zdruncine minţile şi inimile de obiceiurile şi de nostalgia unei "societăţi creştine" care nu mai există. Aţi discutat despre scopurile şi valorile pe care cultul marian le propune credincioşilor, pentru a verifica dacă acestea sunt în slujba speranţei şi a mângâierii pe care Biserica are misiunea de a le vesti. Aţi recunoscut în Jubileu şi în sinodalitate două categorii biblice şi teologice pentru a exprima în manieră eficace vocaţia şi misiunea Maicii Domnului.

Ca femeie "jubiliară", Maria ne apare capabilă să o ia mereu de la capăt ascultând Cuvântul, conform atitudinii descrise astfel de Sfântul Augustin: "Fiecare te consultă despre ceea ce vrea, dar nu aude întotdeauna răspunsul pe care îl vrea. Cel mai credincios slujitor al tău este cel care nu caută să audă de la tine ceea ce vrea, ci mai degrabă să vrea ceea ce aude de la tine" (Confesiuni, X, 26). Ca femeie "sinodală", ea este pe deplin şi matern implicată în acţiunea Duhului Sfânt, care cheamă să meargă împreună, ca fraţi şi surori, pe cei care înainte credeau că au motive să rămână separaţi în neîncrederea reciprocă şi chiar în duşmănie (cf. Mt 5,43-48).

O Biserică ce are inimă mariană păstrează şi înţelege tot mai bine ierarhia adevărurilor credinţei, integrând raţiunea şi afectul, trupul şi sufletul, universalul şi localul, persoana şi comunitatea, omenirea şi cosmosul. Este o Biserică ce nu renunţă la a-şi pune sieşi, altora şi lui Dumnezeu întrebări incomode - "cum va fi aceasta?" (Lc 1,34) - şi să parcurgă căile exigente ale credinţei şi iubirii - "iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).

O pietas şi o practică mariane orientate în slujba speranţei şi a mângâierii ne eliberează de fatalism, de superficialitate şi de fundamentalism; ele iau în serios toate realităţile umane, începând de la cei din urmă şi de la cei rebutaţi; ele ajută să se dea glas şi demnitate celor care sunt sacrificaţi pe altarele idolilor vechi şi noi.

Apoi, întrucât în vocaţia Maicii Domnului se poate citi vocaţia Bisericii, teologia mariană are misiunea de a cultiva în tot poporul lui Dumnezeu, în primul rând, disponibilitatea de a "începe din nou", pornind de la Dumnezeu, de la Cuvântul său şi de la necesităţile aproapelui, cu umilinţă şi curaj (cf. Lc 1,38-39); şi, în afară de asta, dorinţa de a merge spre unitatea care izvorăşte din Treime, pentru a mărturisi lumii frumuseţea credinţei, rodnicia iubirii şi profeţia speranţei care nu înşeală. Contemplarea misterului lui Dumnezeu şi al istoriei cu privirea interioară a Mariei ne protejează de mistificările propagandei, ideologiei şi informaţiei nesănătoase, care nu vor putea niciodată aduce un cuvânt dezarmat şi dezarmant, şi ne deschide la gratuitatea divină, singura care face posibil ca persoanele, popoarele şi culturile să meargă împreună în pace (cf. Lc 24,36.46-48).

Iată pentru ce Biserica are nevoie de mariologie; are nevoie ca aceasta să fie gândită şi prezentată în centrele academice, în sanctuare şi în comunităţile parohiale, în asociaţii şi în mişcări, în institutele de viaţă consacrată; precum şi în locurile în care se modelează culturile contemporane, valorizând nenumăratele sugestii oferite de artă, de muzică şi de literatură.

În ultimii ani, Academia Mariană a lansat, de asemenea, mai multe iniţiative pentru a propune imaginea şi mesajul Mamei lui Isus ca o cale de întâlnire şi de dialog între culturi: de fapt, ea, cooperatoare perfectă a Duhului Sfânt, nu încetează niciodată să deschidă uşi, să construiască punţi, să dărâme ziduri şi să ajute omenirea să trăiască în pace în armonia diversităţilor.

Vă mulţumesc pentru această slujire eclezială, care continuă să ne amintească faptul că Biserica are întotdeauna o faţă mariană şi o practică mariană. Îi felicit, de asemenea, pe cei care au prezentat lucrările lor muzicale şi artistice pentru premiul internaţional anual "Maria, cale a păcii între culturi".

Preaiubiţilor, fie ca Academia voastră să fie tot mai mult o casă şi o şcoală deschisă tuturor celor care doresc să-şi pună studiile mariane în slujba Bisericii. Pentru aceasta mă rog şi vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu