© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa jubiliară de sâmbătă, 6 septembrie 2025

Cateheza. 1. A spera înseamnă a săpa. Elena, împărăteasa

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Bine aţi venit voi toţi pelerinii, veniţi la Roma din atâtea locuri diferite. În acest oraş bogat în istorie noi putem fi întăriţi în credinţă, în caritate şi în speranţă. Astăzi ne vom concentra asupra unui aspect deosebit al speranţei.

Aş vrea să încep cu o amintire: când eram copii, a pune mâinile în pământ avea o fascinaţie specială. Ne amintim de asta şi poate că încă o observăm: ne face bine să observăm jocurile copiilor! Săpatul în pământ, a sparge crusta dură a lumii şi a vedea ceea ce se află dedesubt...

Ceea ce descrie Isus în parabola comorii din ogor (cf. Mt 13,44) nu mai este o joacă de copii, deşi bucuria surprizei este aceeaşi. Şi Domnul ne spune: aşa este Împărăţia lui Dumnezeu. Ba mai mult: aşa se găseşte Împărăţia lui Dumnezeu. Speranţa se reaprinde atunci când săpăm şi spargem crusta realităţii, mergem sub suprafaţă.

Astăzi aş vrea să reamintesc împreună cu voi că, de îndată ce au avut libertatea de a trăi public drept creştini, discipolii lui Isus au început să sape, în special în locurile pătimirii, morţii şi învierii sale. Tradiţia orientală şi occidentală o aminteşte pe Flavia Julia Elena, mama împăratului Constantin, ca suflet al acelor căutări. O femeie care caută. O femeie care sapă. Comoara care aprinde speranţa este, de fapt, viaţa lui Isus: trebuie să călcăm pe urmele sale.

Câte alte lucruri ar fi putut face o împărăteasă! Ce locuri nobile ar fi putut prefera în locul Ierusalimului periferic. Câte plăceri şi onoruri la curte. Şi noi, surorilor şi fraţilor, putem sta liniştiţi în poziţiile obţinute şi în bogăţii, mai mari sau mai mici, care ne dau siguranţă. Astfel pierdem bucuria pe care o aveam în copilărie, acea dorinţă de a săpa şi de a inventa care face ca fiecare zi să fie nouă. "A inventa" - ştiţi - în latină înseamnă "a găsi". Marea "invenţie" a Elenei a fost descoperirea Sfintei Cruci. Iată comoara ascunsă pentru care să vindem totul! Crucea lui Isus este cea mai mare descoperire a vieţii, valoarea care modifică toate valorile.

Elena putea înţelege acest lucru, probabil, pentru că îşi purtase mult timp propria cruce. Nu se născuse la curte: se spune că era o hangiţă de origini umile, de care viitorul împărat Constanţiu s-a îndrăgostit. S-a căsătorit cu ea, dar, din motive de putere, nu a ezitat apoi să divorţeze de ea, îndepărtând-o pentru ani de zile de fiul Constantin. Odată ajuns împărat, Constantin însuşi i-a adus multe dureri şi dezamăgiri, dar Elena a fost mereu ea însăşi: o femeie în căutare. Decisese să devină creştină şi a practicat întotdeauna caritatea, fără a uita niciodată de cei umili din care provenea ea însăşi.

O asemenea demnitate şi fidelitate faţă de conştiinţă, iubiţi fraţi şi surori, schimbă lumea şi astăzi: ne apropie de comoară, precum munca unui agricultor. A cultiva propria inimă cere efort. Este cea mai mare muncă. Dar, săpând, o găsim; înjosindu-ne, ne apropiem tot mai mult de acel Domn care s-a despuiat de sine însuşi pentru a deveni asemenea nouă. Crucea sa este sub crusta pământului nostru.

Putem merge orgolioşi, călcând în picioare în mod distras comoara care este sub picioarele noastre. Dacă, în schimb, devenim ca nişte copii, vom cunoaşte o altă Împărăţie, o altă forţă. Dumnezeu este mereu sub noi, pentru a ne ridica.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu