Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Sâmbătă, beatificările a doi martiri uciși în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial

Mária Magdolna Bódi (1921-1945) la Veszprém în Ungaria

A apărat castitatea și propria demnitate de femeie

Martiriul Máriei Magdolna Bódi - a cărei beatificare va avea loc sâmbătă, 6 septembrie 2025, la ora [locală] 11.00, la Veszprém, Ungaria, și va fi prezidată de cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop mitropolit de Esztergom-Budapesta și primat al Ungariei, reprezentându-l pe Leon al XIV-lea - a fost punctul culminant al unei vieți exemplare, marcată de un drum de credință puternic ancorat în Cristos și de o dăruire fără rezerve față de aproapele aflat în nevoie.

Datorită prieteniei pe care a legat-o cu Domnul încă din copilărie, ea a trăit cu radicalitate preceptele credinței catolice, înfruntând dificultățile zilnice cu un curaj singular și o speranță fermă și răspândind iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele printr-o extraordinară operă de apostolat.

A fost ucisă pe 23 martie 1945, în Litér, împușcată de un soldat al Armatei Roșii, înfuriat de opoziția sa față de încercarea bărbatului de a o agresa sexual. Nu împlinise încă 24 de ani.

Încă de la moartea sa, convingerea că Mária Magdolna fusese ucisă în timp ce apăra puritatea feciorelnică în fidelitate față de iubirea lui Cristos prinsese rădăcini în conștiința colectivă, așa încât episcopul de Veszprém de atunci, venerabilul slujitor al lui Dumnezeu József Mindszenty, a inițiat cauza ei de beatificare și canonizare la câteva luni după tragicul asasinat. Instaurarea regimului comunist în Ungaria după Al Doilea Război Mondial a făcut imposibilă continuarea procesului, putând fi reluat numai după prăbușirea acestuia.

S-a născut pe 8 august 1921, în Szigliget, un mic sat din fostul județ Zala din Ungaria, într-o familie de muncitori agricoli. Tatăl său sosise în țară ca prizonier de război fără acte, ceea ce însemna că părinții săi nu puteau încheia o căsătorie civilă sau religioasă.

Magdi - așa cum era cunoscută în mod familiar - a crescut într-un mediu sărac, neobișnuit cu practica religioasă. Primele fărâme de educație le-a primit de la mama sa și de la catehismul școlar, iar la vârsta de aproximativ zece ani a simțit dorința de a se oferi total Domnului. Având în vedere vârsta fragedă, mulți au fost uimiți de înțelepciunea sa, de maturitatea sa și de bogăția sa interioară. Era animată de o profundă devoțiune față de Euharistie, care ocupa un loc central în viața sa, și de o dorință constantă de a se conforma voinței divine. Credința ei vie și entuziastă era susținută de rugăciunea constantă și intensă, ziua și noaptea, care îi alimenta relația intimă cu Dumnezeu. Neputând să-și îndeplinească dorința de a intra într-o mănăstire din cauza unirii iregulare a părinților, Magdi s-a dedicat cu zel neobosit apostolatului laic, lucrând pentru răspândirea iubirii față de Domnul și față de aproapele chiar și într-un mediu de profundă degradare morală, cum era fabrica unde a început să lucreze în 1939, la vârsta de optsprezece ani.

În acest context, ea a dat dovadă de un spirit extraordinar de tărie în a îndura insultele celor care își băteau joc de ea pentru religiozitatea sa. Cu toate acestea, grație coerenței și determinării sale, spiritului său de conciliere și milostivire, a reușit să câștige stima și respectul tuturor, credincioși și necredincioși deopotrivă, și să favorizeze numeroase convertiri.

După ce a participat la o reculegere spirituală care a marcat-o profund, pe 26 octombrie 1941, Mária Magdolna a rostit votul privat de castitate veșnică față de Cristos Regele. A trăit acest lucru nu doar ca un obiectiv personal, ca un exercițiu de austeritate sau stăpânire de sine, ci ca o formă autentică de caritate: o expresie a iubirii, grijii și respectului față de sine însăși și față de ceilalți. În acest fel, a îmbrățișat pe deplin spiritul celei de-a șasea fericiri: "Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu".

Printre diferitele forme de apostolat pe care le-a întreprins s-au numărat participarea sa la "Paza inimii", o asociație dedicată formării religioase a copiilor prin devoțiunea față de Inima Preasfântă a lui Isus, și conducerea "Asociației fetelor muncitoare", un grup de tinere voluntare cu care a organizat forme de asistență pentru mamele cu nou-născuți, lipsite de ajutor, precum și pentru bătrânii bolnavi și nevoiași, mergând în locuințele lor pentru a-i îngriji și a-i pregăti să primească sacramentele.

Pe măsură ce războiul făcea ravagii, Magdi și-a intensificat și mai mult inițiativele caritabile și de asistență socială, cu credință neclintită și fervoare apostolică. Când avangarda sovietică a ajuns la Litér, în zorii zilei de 23 martie 1945, o mare parte a populației civile se refugiase deja în buncăre.

În ziua aceea, Magdi se afla alături de mama sa și de alte femei și copii strămutați în adăpostul de stat din Litér, unde familia se mutase în 1944. Părăsind adăpostul pentru a verifica dacă totul este în ordine și pentru a hrăni animalele, a fost observată de doi soldați sovietici. După ce a refuzat să se lase pradă unuia dintre ei, a fost împușcată mortal. Înainte de a cădea fără viață la pământ, Magdi și-a ridicat mâinile, le-a împreunat deasupra capului și a strigat: "Domnul meu! Regele meu! Ia-mă cu tine!".

Mária Magdolna Bódi a oferit cea mai înaltă mărturie de fidelitate față de Dumnezeu și de caritate față de aproapele, fie prin conduita sa exemplară, fie în ultimele sale clipe, dăruindu-și viața pentru a apăra votul de castitate pe care îl făcuse lui Dumnezeu și, odată cu acesta, propria demnitate de femeie.

Pe versoul unei iconițe care înfățișează Semănătorul, cu câteva luni înainte de a muri, Mária Magdolna Bódi scrisese următoarea adnotare profetică: "Dulce Isuse, îți promit că sămânța semănată va aduce o recoltă îmbelșugată", cu o referință clară la sămânța evanghelică ce moare pentru a aduce mult rod.

Cristiana Marinelli,
postulatoare

(După L'Osservatore Romano, 5 septembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat