Kenya: Voluntarii Centrului Misionar Diecezan de Iaşi au vizitat toate filialele misiunii Maikona

În perioada 25-31 august 2025, voluntarii Centrului Misionar Diecezan de Iaşi l-au însoţit pe pr. Cezar Chelaru-Dămoc prin filialele misiunii, la celebrarea Sfintei Liturghii şi au oferit participanţilor daruri din partea binefăcătorilor din România. A fost un prilej potrivit pentru a cunoaşte mai bine misiunea, oamenii şi realităţile din deşert. Tot în această perioadă i-au vizitat şi pe ceilalţi preoţi misionari români în Kenya, pr. Cristian Pişta şi pr. Eugen Blaj.

În cea de-a doua săptămână a experienţei misionare ne-am propus să-l însoţim pe părintele misionar Cezar Chelaru-Dămoc, împreună cu pr. Florin-Petru Sescu, prin filialele misiunii, la celebrarea Sfintei Liturghii. Am avut posibilitatea de a vedea îndeaproape realitatea misiunii diecezei noastre de Iaşi.

Am constatat că toţi cei care vin la Sfânta Liturghie participă activ, mai ales prin cântece şi rugăciuni. Începând de la cei mai mici până la cei mai mari, copii, tineri, bărbaţi şi femei, toţi cântă şi se roagă împreună. Este important de menţionat faptul că preotul misionar este întotdeauna însoţit de un catehet în aceste filiale, deoarece oamenii vorbesc limba tribului, prea puţini, spre deloc, ştiind să vorbească swahili sau engleză. Copiii s-au bucurat să primească fiecare câte un caiet, un pix şi câteva bomboane. Toate acestea fiind oferite cu ajutorul donaţiilor din partea oamenilor generoşi din Dieceza de Iaşi, cărora le mulţumim pe această cale.

Cum sunt copiii de aici? Îi puteţi vedea în fotografiile de mai jos: foarte frumoşi, zâmbitori, unii puţin mai timizi decât alţii, foarte curioşi şi uimiţi să întâlnească atât de mulţi albi deodată. Unii încă mai fug, la primul contact, dar, odată obişnuiţi, greu te mai lasă să pleci.

Vizita filialelor a însemnat şi parcurgerea unor distanţe de câteva ore bune prin deşert, drumuri pline de pietre şi gropi, porţiuni lungi, unde abia înţelegi care este drumul, lăsând în urmă o ceaţă densă de praf şi, de multe ori, mult praf pe noi. Am întâlnit pe drum oameni şi copii care însoţeau turmele de cămile şi capre în căutare de apă şi hrană, păstoritul fiind principala ocupaţie şi sursă de venit în această zonă; femei care căutau lemne pentru foc sau cărau apă cu ajutorul măgăruşilor, din cauza distanţelor lungi. Îi vezi desculţi sau în şlapi şi fără desagă. Nu ai cum să nu te întrebi: oare, cum reuşesc?

Aceasta este realitatea din deşert. Oamenii nu au curent electric, se culcă la apusul soarelui şi se trezesc la răsărit. Evită sa iasă noaptea, deoarece pot fi atacaţi de hiene sau alte animale. Copiii merg la şcoala cea mai apropiată de ei, care de cele mai multe ori înseamnă să parcurgă mulţi kilometri pe jos, din filialele în care trăiesc, spre Maikona. Însă este un lucru frumos şi plin de speranţă faptul că au posibilitatea de a primi educaţie. Cei care au o situaţie financiară mai bună, datorită animalelor pe care le deţin, îşi trimit copiii mai departe la studii.

Cum trăiesc oamenii în deşert? Casele lor sunt colibe, nu au multe lucruri: câteva haine şi câteva oale în care pregătesc mâncarea. Colibele sunt compartimentate în hol, folosit şi ca bucătărie unde se face focul pe jos şi se pregăteşte mâncarea, şi camera de dormit, în care sunt două paturi şi mai vezi câte o valiză unde îşi ţin hainele.

Ce şi cât înseamnă prezenţa preoţilor misionari şi munca de evanghelizare necesară aici? Nu cred că vă imaginaţi. Oamenii sunt atât de izolaţi de distanţe, încât te întrebi cum reuşesc să trăiască. Faptul de a-i uni în biserică; de a-i învăţa, atât pe copii cât şi pe adulţi, să se roage; de a le oferi un prânz zilnic la şcoală; de a le oferi, din când în când, nişte biscuiţi sau bomboane; de a-i anima pe copii şi pe tineri în multe activităţi, printre care şi Sunday School (Şcoala duminicală), înseamnă foarte mult. Sunt moduri prin care merg în întâmpinarea lor, transmiţându-le că sunt importanţi şi că fiecare este preţios. Educaţia, de orice fel: religioasă, şcolară, spirituală etc., este singura speranţă pentru un viitor mai bun.

Nu uităm să le mulţumim misionarilor români, pr. Cristian Pişta, care activează la Turbi, şi pr. Eugen Blaj, care activează la Badha Hurri, pentru că ne-au primit pe data de 25 şi, respectiv, 29 august în misiunile lor. Le mulţumim pentru disponibilitate şi ospitalitate.

Impresii voluntari:

Filip Sescu:

Dacă a fi misionar înseamnă să pleci o zi, o săptămână sau o lună departe de cei dragi, înseamnă că ai înţeles datoria şi menirea ta de misionar. Când am ajuns la Toricha, cel mai îndepărtat loc din misiune, iar catehetul mi-a spus că rămâne două luni în acel sat, am înţeles ce înseamnă sacrificiul pentru Domnul. Acolo copiii se joacă cu ochii inimii cu o minge spartă şi îşi trăiesc inocenţa nestingherită a copilăriei lor într-un mediu nealterat de lumea modernă. Aici îl găseşti pe Dumnezeu la orice pas.

Ioana Blaj:

Vizitele în filiale au fost pentru mine o experienţă plină de învăţăminte. Am rămas impresionată de veselia oamenilor şi de bucuria cu care îşi trăiesc credinţa, indiferent de lipsurile materiale. Am înţeles că pentru a fi puternic în credinţă nu este nevoie de multe lucruri exterioare, ci de sinceritate şi o inimă deschisă către Dumnezeu. Această experienţă mi-a arătat că adevărata bogăţie se află în suflet şi în puterea de a te bucura împreună cu ceilalţi.

Alexandru Pitirici:

Pentru mine a fost cu adevărat o săptămână profund emoţionantă. Am avut ocazia să cunosc realitatea dură a celor mai săraci oameni pe care misionarii noştri îi poartă în grijă. Să-i privesc atât pe cei mici, cât şi pe cei în vârstă venind la Sfânta Liturghie mi-a atins inima. În acele momente am înţeles, mai profund ca niciodată, câtă dăruire, iubire şi răbdare pun misionarii în fiecare gest al lor. Grija lor nu este doar materială, ci şi una profund spirituală, aceea de a îngriji fiecare suflet cu adevărat. M-am simţit inspirat şi recunoscător că am putut fi martor la o asemenea mărturie de credinţă vie.

Camelia-Bianca Robu:

"Bucuria se naşte din lucruri mărunte." - Săptămâna aceasta am avut bucuria de a merge prin filiale cu pr. Cezar şi pr. Florin, unde am participat împreună la Sfânta Liturghie, iar la final copiii au primit câte un caiet, un pix şi câteva bomboane. Zâmbetele lor largi şi ochii plini de entuziasm ne-au arătat că aceste mici daruri valorează enorm atunci când sunt primite cu inima curată. Pentru noi a fost o experienţă profundă, care ne aminteşte că binele adevărat nu stă în lucruri mari, ci în gesturi mici făcute cu dragoste. Adevărata valoare a lucrurilor mărunte se descoperă în ochii copiilor din Maikona. Pentru ei, un simplu caiet, un pix sau o bomboană devin motive de bucurie şi recunoştinţă. Privindu-i, învăţăm din nou că fericirea nu stă în cât de mult avem, ci în cât de mult ştim să preţuim. Sunt profund recunoscătoare că am luat parte la aceste momente prin care am putut realiza cât de greu este să trăieşti în sărăcie, dar tot odată să nu uiţi că Dumnezeu există şi să-ţi păstrezi credinţa, participând la Sfânta Liturghie. Aceşti oameni din misiune ştiu ce înseamnă rugăciunea şi se dedică cu totul lui Dumnezeu. Dumnezeu să-i binecuvânteze mereu!

Andrei Sescu:

Deşi unele sunt departe, filialele reprezintă adevărate oaze de credinţă în pustiu, iar eu am fost mereu impresionat de felul în care oamenii se strâng împreună. Liturghiile nu urmează mereu un program fix, dar când apare maşina misiunii, un copil aleargă şi anunţă în sat. Atunci, oamenii îşi lasă activităţile de zi cu zi şi vin cu bucurie la Sfânta Liturghie, ca la o sărbătoare a sufletului.

Iustina Bulai:

Bucuria şi sclipirea din ochii copiilor pe care i-am întâlnit zilele acestea au fost cele mai preţioase daruri pe care le-am putut primi! Mă simt atât de recunoscătoare că am avut ocazia să pot vizita aceste filiale! Oameni simpli, dar care formează comunităţi atât de frumoase şi unite! Chiar dacă aceşti oameni nu au totul, ştiu să se bucure de orice lucru mărunt, iar acest lucru mă emoţionează profund! Uneori uităm cât de binecuvântaţi suntem...

Antonia Blaj:

Vizitele pe care le-am făcut în filiale, alături de Pr. Cezar şi Pr. Florin, au fost experienţe care au lăsat o amprentă puternică asupra mea. Deşi am întâlnit comunităţi sărace, am descoperit oameni extrem de credincioşi, care ştiu să se bucure de viaţă exact aşa cum Dumnezeu le-a oferit-o. Copiii mi-au arătat o bucurie sinceră şi molipsitoare, indiferent de circumstanţele în care trăiesc. Pentru ei, educaţia şi credinţa sunt pe primul loc, chiar dacă singura lor opţiune de a merge la şcoală sau de a se ruga este într-o mică încăpere din tablă. Ei ne-au demonstrat că adevărata bogăţie se găseşte în suflet şi în puterea de a trăi cu bucurie fiecare zi.

Martina Blaj:

Dacă în România lipsa marmurei dintr-o biserică poate fi văzută ca o nevoie de satisfăcut, în alte locuri lipsa unei biserici nu îi împiedică pe credincioşi să se adune pentru rugăciune. Vizitele filialelor au însemnat şi liturghii celebrate în şcoli ridicate din cinci bucăţi de tablă, în zone izolate, dar în care răsunau cântările copiilor.

Misiunea îţi arată o realitate dură: oameni care merg desculţi pe pietre pe care noi le evităm încălţaţi cu bocanci, care beau apă încălzită de arşiţă în timp ce noi râvnim la un pahar rece scos din frigider. Ei locuiesc în colibe şi, cu toate acestea, ne-au primit în casele lor chiar dacă nu aveau un etaj de arătat. Am văzut cum gătesc la foc în acelaşi spaţiu în care dorm, chiar şi când afară sunt peste 30 de grade.

Şi totuşi, ne-au întâmpinat cu mâini întinse şi zâmbete largi. Rezultatul unei astfel de experienţe? Ruşinea de a mă mai plânge de micile neajunsuri şi disconforturi. E frumos să-ţi doreşti mai mult, atâta timp cât ştii să fii recunoscător pentru ceea ce ai deja.

În final, duminică, 31 august, toţi am participat la ultima Sfântă Liturghie în comunitatea din Maikona, Kenya. A fost un moment deosebit de a-i întâlni din nou pe copii la Liturghia de dimineaţă şi de a saluta comunitatea la Liturghia mare de la ora 10:00. Toţi, şi noi, şi ei, am rămas în minte cu momente frumoase şi pline de emoţie.

Ne va răsuna mult timp de acum înainte în minte: God is good, all the time! All the time, God is good and this is wonderful! - Dumnezeu este bun, tot timpul! Tot timpul, Dumnezeu este bun, iar lucrul acesta este minunat.

Ana Petrina,
secretar, Centrul Misionar Diecezan

NB - Va fi publicat în curând un film realizat cu imagini din filiale.

* * *

Centrul Misionar Diecezan Iaşi: Album foto de la vizita voluntarilor în filialele misiunii Maikona

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Kenya: Experienţa campusului din Maikona prin ochii voluntarilor implicaţi