© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 27 august 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 4. Predarea. "Pe cine căutaţi?" (In 18,4)

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi ne concentrăm asupra unei scene care marchează începutul pătimirii lui Isus: momentul arestării sale în Grădina Măslinilor. Evanghelistul Ioan, cu profunzimea sa obişnuită, nu ne prezintă un Isus înspăimântat, care fuge sau se ascunde. Dimpotrivă, ne arată un om liber, care face un pas înainte şi ia cuvântul, înfruntând direct ceasul în care se poate manifesta lumina celei mai mari iubiri.

"Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis: «Pe cine căutaţi?»" (In 18,4). Isus ştie. Totuşi, decide să nu se retragă. Se predă. Nu din slăbiciune, ci din iubire. O iubire atât de deplină, atât de matură, încât nu se teme de respingere. Isus nu este luat: se lasă luat. Nu este victima unei arestări, ci autorul unui dar. În acest gest se întrupează o speranţă de mântuire pentru umanitatea noastră: să ştim că, şi în ceasul cel mai întunecat, putem rămâne liberi să iubim până la capăt.

Când Isus răspunde: "Eu sunt", soldaţii cad la pământ. Este vorba de un pasaj misterios, din moment ce această expresie, în revelaţia biblică, aminteşte chiar numele lui Dumnezeu: "Eu sunt". Isus revelează că prezenţa lui Dumnezeu se manifestă chiar acolo unde omenirea experimentează nedreptatea, frica, singurătatea. Chiar acolo, adevărata lumină este dispusă să strălucească fără teama de a fi copleşită de întunericul care avansează.

În inima nopţii, când totul pare să se prăbuşească, Isus arată că speranţa creştină nu este evadare, ci decizie. Această atitudine este rodul unei rugăciuni profunde în care nu-i cerem lui Dumnezeu să ne cruţe de suferinţă, ci să avem forţa de a persevera în iubire, conştienţi că viaţa oferită liber din iubire nu ne poate fi luată de nimeni.

"Dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece" (In 18,8). În momentul arestării sale, Isus nu este preocupat să se salveze pe sine însuşi: el doreşte numai ca prietenii săi să plece liberi. Aceasta arată că jertfa sa este un adevărat act de iubire. Isus se lasă capturat şi închis de gardieni numai pentru ca aceştia să-i poată lăsa în libertate pe discipolii săi.

Isus a trăit fiecare zi a vieţii sale ca o pregătire pentru această oră dramatică şi sublimă. De aceea, când aceasta soseşte, are forţa de a nu căuta o cale de scăpare. Inima sa ştie bine că a pierde viaţa din iubire nu este un eşec, ci posedă o rodnicie misterioasă. Asemenea bobului de grâu care, tocmai căzând pe pământ nu rămâne singur, ci moare şi devine roditor.

Şi Isus este tulburat în faţa unui drum care pare să ducă numai la moarte şi la sfârşit. Dar este la fel de convins că numai o viaţă pierdută din iubire se regăseşte în cele din urmă. În asta constă adevărata speranţă: nu în încercarea de a evita durerea, ci în a crede că, şi în inima celor mai nedrepte suferinţe, se ascunde germenul unei noi vieţi.

Şi noi? De câte ori apărăm viaţa noastră, proiectele noastre, siguranţele noastre, fără să ne dăm seama că, făcând astfel, rămânem singuri? Logica evangheliei este diferită: numai ceea ce este dăruit înfloreşte, doar iubirea care devine gratuită poate restabili încrederea chiar şi acolo unde totul pare pierdut.

Evanghelia lui Marcu ne vorbeşte şi despre un tânăr care, atunci când Isus este arestat, fuge gol (Mc 14,51). Este o imagine enigmatică, dar profund evocatoare. Şi noi, în încercarea noastră de a-l urma pe Isus, trăim momente în care suntem luaţi prin surprindere şi despuiaţi de certitudinile noastre. Acestea sunt momentele cele mai dificile, în care suntem tentaţi să abandonăm calea evangheliei pentru că iubirea ni se pare o călătorie imposibilă. Totuşi, tocmai un tânăr, la sfârşitul evangheliei, este cel care anunţă femeilor învierea, nu gol, ci îmbrăcat într-o haină albă.

Aceasta este speranţa credinţei noastre: păcatele noastre şi ezitările noastre nu-l împiedică pe Dumnezeu să ne ierte şi să ne redea dorinţa de a continua să-l urmăm, pentru a ne face capabili să ne dăruim viaţa pentru ceilalţi.

Iubiţi fraţi şi surori, să învăţăm şi noi să ne predăm voinţei bune a Tatălui, lăsând ca viaţa noastră să fie un răspuns la binele primit. În viaţă, nu are rost să avem totul sub control. Este suficient să alegem să iubim cu libertate în fiecare zi. Aceasta este adevărata speranţă: să ştim că, şi în întunericul încercării, iubirea lui Dumnezeu ne susţine şi face ca rodul vieţii veşnice să se maturizeze în noi.

APEL

Vinerea trecută, i-am însoţit cu rugăciunea şi cu postul pe fraţii noştri şi pe surorile noastre care suferă din cauza războaielor. Astăzi, revin pentru a face un apel puternic atât către părţile implicate, cât şi către comunitatea internaţională, pentru ca să se pună capăt conflictului din Ţara Sfântă, care a provocat atâta teroare, distrugere şi moarte.

Implor ca toţi ostaticii să fie eliberaţi, să se ajungă la un armistiţiu permanent, să se faciliteze intrarea în siguranţă a ajutoarelor umanitare şi să se respecte pe deplin dreptul umanitar, îndeosebi obligaţia de a proteja civilii şi interdicţiile privind pedepsele colective, utilizarea nediscriminatorie a forţei şi strămutarea forţată a populaţiei. Mă alătur Declaraţiei comune a patriarhilor ortodox grec şi latin de Ierusalim, care ieri au cerut "sfârşitul acestei spirale de violenţă, sfârşitul războiului şi o prioritate pentru binele comun al persoanelor".

Să o implorăm pe Maria, Regina păcii, izvor de mângâiere şi de speranţă: fie ca mijlocirea sa să obţină reconcilierea şi pacea în acea ţară atât de dragă tuturor!

Salut adresat liber credincioşilor din curtea Petriano

Bună ziua din nou! Vă mulţumesc pentru răbdare! [în spaniolă] Vă mulţumesc tuturor pentru răbdare şi pentru că sunteţi aici, ceea ce este un semn foarte bun al unităţii noastre în credinţă. [În italiană] Cu toţii vrem să ne reînnoim credinţa. Astăzi este sărbătoarea Sfintei Monica, mâine a Sfântului Augustin, care ne-a chemat pe toţi să fim mereu uniţi în Cristos. Fie ca să trăim această credinţă în pelerinajul nostru!

Salutări vouă din Brescia, care sunteţi astăzi aici!

Şi binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernic, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, să coboare asupra voastră şi să rămână întotdeauna cu voi. Amin.

Cele mai bune urări şi mulţumiri!

Salut adresat liber în Bazilica "Sfântul Petru"

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pacea fie cu voi!

Cred că aţi urmărit întreaga audienţă; vă mulţumesc pentru prezenţa voastră precum şi pentru răbdarea voastră! Şi acesta este un semn al prezenţei Duhului lui Dumnezeu care este cu noi. De atâtea ori în viaţă am vrea să primim un răspuns imediat, o soluţie imediată şi, dintr-un anumit motiv, Dumnezeu ne face să aşteptăm şi sunt atât de multe de învăţat. Totuşi, aşa cum ne învaţă însuşi Isus, trebuie să avem acea încredere care vine numai pentru că ştim că suntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi că Dumnezeu ne dă întotdeauna harul. Nu ne ia întotdeauna durerea, nu ne ia întotdeauna suferinţa, dar ne spune că este aproape de noi. Dumnezeu este mereu cu noi şi trebuie să reînnoim această credinţă. Dumnezeu este mereu cu noi şi pentru aceasta suntem fericiţi.

Surorilor şi fraţilor, Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi în această zi, să meargă cu voi, cu noi, ca Biserică, şi să ne ajute să fim mereu o familie, o comuniune de credinţă care dă mărturie în lume despre prezenţa iubirii lui Dumnezeu.

Acum vă dăm vouă tuturor binecuvântarea, cerând Domnului ca harul, iubirea şi milostivirea să coboare asupra fiecăruia dintre voi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu