© Vatican Media

S-a încheiat Săptămâna ecumenică la Stockholm. Interviu luat arhiepiscopului Pace

Drumul de unitate ca mărturie pentru a vindeca rănile unei omeniri dezbinate

O chemare de a "sluji lumea împreună" în căutarea păcii, a dreptăţii şi a demnităţii umane. Aceasta a fost invitaţia adresată în 1925 de arhiepiscopul Nathan Söderblom, pe atunci arhiepiscop luteran de Uppsala, către 600 de lideri ortodocşi, anglicani şi protestanţi care s-au adunat la Stockholm. O sută de ani mai târziu, liderii Bisericilor creştine au răspuns aceleiaşi invitaţii, participând la Săptămâna Ecumenică de la Stockholm, care s-a încheiat duminică, 24 august 2025. Arhiepiscopul Flavio Pace, secretarul Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a relatat la mass-media vaticane bucuria sa de a participa la eveniment şi importanţa acestuia pentru dialogul ecumenic în acest an special care marchează şi cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea.

În timpul Săptămânii Ecumenice a existat o chemare repetată la comuniune între Biserici. Cea la comuniune este o chemare, dar şi un mister uneori greu de înţeles. Ce ne spun Scripturile despre aceasta?

Ne trimit la rugăciunea lui Isus de la ultima cină, pe care a adresat-o Tatălui în cel mai înalt moment al vieţii sale, înainte de încredinţarea sa totală de sine pe cruce. El se roagă ca "ei să fie una, aşa cum eu şi tu, Tată, suntem una". Prin urmare, chemarea la comuniune este o chemare la viaţa trinitară. Şi noi, cu botezul şi mărturisirea credinţei trinitare, suntem cufundaţi în acest mister al comuniunii şi nu putem trăi o viaţă creştină fără rugăciunea lui Isus. Pentru noi, comuniunea între toţi cei care cred în Cristos nu este o alegere strategică, ci mai degrabă o ascultare de rugăciunea lui Isus, o ascultare a însăşi inimii sale.

Papa Leon al XIV-lea a trimis un mesaj pentru această Săptămână Ecumenică, şi încă din momentul alegerii sale a vorbit despre tema unităţii. Cât de crucială este această temă pentru Biserici în acest moment al istoriei?

Este foarte important pentru că, într-o lume care este sfâşiată şi tot mai mult se sfâşie în atâtea dimensiuni - fie în cele mai evidente, cu conflictele în desfăşurare, fie în multe alte domenii în care acţionează spiritul dezbinării -, faptul că Bisericile şi comunităţile creştine, care deşi trăiesc, din păcate, scandalul dezbinării, simt puternic apelul de a da vigoare reînnoită drumului spre o unitate vizibilă, devine o mărturie şi totodată o vindecare. Este ca şi cum "ai turna untdelemnul şi vinul bunului samaritean" peste rănile unei omeniri dezbinate.

Cum a fost atmosfera printre participanţii la această Săptămână Ecumenică?

Atmosfera a fost cu adevărat pozitivă, având în vedere modul în care a fost pregătit evenimentul, rezultat al colaborării în cadrul Consiliului Creştin al Bisericilor de aici, din Suedia, care şi-a lărgit apoi orizonturile pentru a include şi alţi parteneri internaţionali, precum Sfântul Părinte şi Sfântul Scaun, dar şi, cred eu, Consiliul Mondial al Bisericilor. Evenimentul a implicat şi persoane, comunităţi, nu numai lideri. Pe străzile din Stockholm au fost semnalate unele locaţii unde s-au ţinut întâlnirile. A existat chiar şi un festival în piaţă pentru a transmite faptul că acest apel vrea să fie ceva ce nu se referă la bisericile, sacristiile noastre, ci trebuie să devină un semn puternic în cadrul societăţii. Şi prezenţa atât a familiei regale suedeze, cât şi a prim-ministrului la una dintre celebrările de încheiere, precum şi întâlnirea pe care ministrul responsabil cu cultele a solicitat-o cu liderii, exprimă dorinţa unei societăţi care priveşte dimensiunea religioasă nu ca pe ceva privat, ci ca pe ceva ce vrea să contribuie la o cetăţenie şi o civilizaţie a iubirii şi a păcii.

Cum pot liderii creştini care au participat la Săptămâna Ecumenică de la Stockholm să transmită această chemare la unitate adresată persoanelor răspândite în întreaga lume?

Experienţa din aceste zile a fost o experienţă a Duhului şi în Duh. Prin urmare, ne întoarcem cu toţii cu mare bucurie şi cu dorinţa de a o împărtăşi. Dimensiunea ecumenică riscă uneori să devină oarecum elitistă, deoarece liderii se întâlnesc, dar comunităţile nu reuşesc întotdeauna să perceapă frumuseţea şi realitatea acestui dialog, care durează de decenii, în funcţie de diferitele Biserici. Prin urmare, trebuie să ne străduim să încurajăm întâlniri şi în viitor, unde liderii îşi fac vizibilă unitatea, nu numai să se reunească între ei. Acesta este un semn frumos pentru societate, dar şi pentru comunităţile creştine, care uneori încă trăiesc un pic neîncrederile reciproce, poate legate de răni istorice care încă trebuie vindecate.

Anul 2025 marchează şi cea de-a 1700-a aniversare a Primului Conciliu Ecumenic din Niceea. Ce lecţii pot fi utile Bisericilor de astăzi dacă privim înapoi la acel prim conciliu?

Cel mai emoţionant lucru este că acel conciliu a fost convocat de împăratul Constantin într-un moment în care mărturisirea credinţei în Cristos risca să devină un element de dezbinări din cauza interpretărilor diferite. A fost un conciliu care a căutat să clarifice mărturisirea credinţei în Cristos, astfel încât să poată fi trăită în unitate. Astfel, moştenirea de la Niceea este sentimentul că, în anumite ocazii, Duhul ne cheamă să ne adunăm împreună pentru a reafirma adevărurile credinţei, dar şi pentru a găsi un nou impuls pentru unitate. Este foarte sugestiv faptul că Niceea a fost prezent la Stockholm, fie acum o sută de ani, fie în timpul acestei Săptămâni Ecumenice. La Conferinţa din 1925, patriarhul ortodox grec de Alexandria a proclamat credinţa niceeană în greacă. Duminică, în catedrala din Uppsala, care este catedrala primatului luteran al Suediei, patriarhul ecumenic Bartolomeu a fost cel care a proclamat Simbolul de la Niceea, în greacă, în numele tuturor.

Beatrice Guerrera

(După L'Osservatore Romano, 25 august 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu