© Vatican Media

Interviu cu cardinalul Arborélius despre conferinţa ecumenică în desfăşurare la Stockholm

Credincioşii pot lucra împreună pentru pace

Prima conferinţă ecumenică, "Life and work" ["Viaţă şi muncă"], ce a reunit la Stockholm în 1925, în absenţa catolicilor, câteva sute de responsabili şi reprezentanţi creştini, a contribuit semnificativ la întărirea unităţii dintre diferitele confesiuni creştine. Scopul său, într-un moment în care lumea ieşea din sângerosul Prim Război Mondial, a fost în mod deschis să promoveze pacea şi cooperarea. Convocată de arhiepiscopul luteran suedez Nathan Söderblom, care avea să primească Premiul Nobel pentru Pace cinci ani mai târziu, aceasta a pus bazele unei acţiuni comune a creştinilor şi, ulterior, a multiplicat mărturiile de unitate în credinţă, dincolo de diviziunile doctrinale. Pentru a comemora centenarul acestei iniţiative, diferiţi responsabili creştini s-au adunat în Suedia, de data aceasta cu o delegaţie catolică condusă de arhiepiscopul Flavio Pace, secretarul Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi de cardinalul Anders Arborélius. Într-un interviu acordat mass-mediei vaticane, episcopul de Stockholm revine asupra contribuţiei dialogului ecumenic la pace, într-o lume profund divizată.

Eminenţă, cum înţeleg diferitele confesiuni creştine responsabilitatea lor în construirea păcii astăzi?

Într-o perioadă marcată de conflicte şi războaie, este important să lucrăm mai activ pentru pace. Desigur, noi, creştinii, avem rugăciunea, dar încercăm şi să avem contacte cu autorităţile pentru a face lucrurile să avanseze. Facem ceea ce putem, chiar dacă pare puţin. Lucrăm pentru a educa poporul lui Dumnezeu, astfel încât toţi să poată lucra împreună pentru pace.

Cum pot Bisericile să contribuie la reconcilierea dintre popoarele divizate de conflicte?

Cred că Bisericile şi comunităţile creştine pot fi puncte de referinţă la nivel internaţional, pot transmite un mesaj de speranţă. Credincioşii din toate ţările, şi mai ales cele aflate în război, pot lucra cot la cot pentru pace. În cazul situaţiei din Ucraina, ne rugăm în special pentru unirea ortodocşilor divizaţi, ca aceştia să se poată uni în şi pentru pace.

Ce rol joacă declaraţiile şi iniţiativele comune în prevenirea şi rezolvarea conflictelor?

Desigur, cu toţii ne rugăm pentru pace. Dar este şi un strigăt de disperare, mai ales atunci când ne confruntăm cu incapacitatea politicienilor de a ne asculta rugăciunile. În faţa situaţiei din Ucraina sau din Ţara Sfântă, vedem sărăcie şi o anumită frustrare, pentru că nu putem lucra pentru pace aşa cum ne-am dori. Cu toate acestea, nu pierdem speranţa că Domnul ne va ajuta să continuăm munca noastră pentru pace.

Ce tensiuni apar atunci când unele Biserici iau partea uneia dintre facţiunile aflate în conflict?

Durerea este foarte mare în cadrul Bisericii. Războiul, la nivelul politic, creează diviziuni în Bisericile noastre. Iată de ce întâlnirile sunt cu adevărat necesare, pentru a merge spre reconciliere şi între creştini. Sperăm ca, datorită rugăciunilor noastre, credincioşii să găsească pacea.

Cum pot confesiunile creştine să evite ca religia să fie instrumentalizată pentru a justifica violenţa?

Instrumentalizarea Bisericilor noastre este un pericol real. De aceea, vocea Sfântului Părinte este foarte importantă. Papa ne ajută să ne iubim duşmanii pentru a lucra în favoarea dialogului. Îi suntem cu adevărat recunoscători, deoarece acţiunea sa ne ajută să lucrăm pentru reconciliere, mai ales în vremuri de război.

Conferinţa din 1925 a avut loc în urma Primului Război Mondial. Conferinţa din 2025 se desfăşoară într-o lume în care cel puţin 50 de conflicte sunt în desfăşurare, un fel de al treilea război mondial pe bucăţi, aşa cum spunea adesea Francisc. În acest sens, are acest eveniment o semnificaţie deosebită?

Da, absolut. Acest moment este esenţial pentru a permite proclamarea păcii, mai ales în contextul global actual. Prin acest mesaj de speranţă îl invocăm pe Domnul să ne ajute să construim o pace reconciliantă. Şi aceste momente de rugăciune organizate la Stockholm între creştini de diferite confesiuni şi din diferite Biserici sunt un semn clar al acestui lucru. Ne permit să înălţăm rugăciunea şi să creăm un climat mai favorabil dialogului.

În 1925, Biserica Catolică nu a fost reprezentată la conferinţa de la Stockholm. O sută de ani mai târziu, este prezentă o delegaţie a Sfântului Scaun. Ce s-a schimbat?

Biserica Catolică a avut nevoie de timp pentru a se pregăti să intre în acest dialog ecumenic şi, mai ales, a fost necesar Conciliul Vatican II. Trebuie înţeles că la acea vreme exista o distanţă considerabilă şi multe neînţelegeri. Dar putem spune că ecumenismul dintre protestanţi şi catolici s-a născut în lagărele de concentrare din Germania, unde s-au întâlnit. În mai multe ţări au existat, de asemenea, mulţi pionieri, cum ar fi în Franţa şi în Italia. Dar mai ales sub impulsul Conciliului Vatican II, Biserica Catolică a devenit un participant activ la dialogul ecumenic.

Jean-Charles Putzolu

(După L'Osservatore Romano, 23 august 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu