© Vatican Media

De la Francisc de Assisi la Pier Giorgio Frassati, reflecţii despre sfinţenie într-o carte a cardinalului Marcello Semeraro

Vocaţie universală

"Sfinţenia - Cristos trăieşte în creştin" este titlul cărţii în care cardinalul Marcello Semeraro încearcă să răspundă la întrebarea "Ce este sfinţenia?". Publicată de Ancora pentru seria "Feritoie teologiche", micul volum (2025, 144 de pagini) oferă şi mărturii de experienţe creştine, oprindu-se asupra figurilor lui Francisc de Assisi, Bonaventura de Bagnoregio, Toma de Aquino, Ioan de Avila, Ignaţiu de Loyola, Tereza a lui Isus, Ioan al Crucii, Tereza a Pruncului Isus, Francisc de Sales, Petru de Bérulle, Madeleine Delbrêl şi Pier Giorgio Frassati. Publicăm în continuare introducerea scrisă de Prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor.

Este astfel, o călătorie, dacă îşi stabileşte o destinaţie; la fel este şi această carte, a cărei destinaţie este deja în titlu. Tema sa este sfinţenia sau, mai degrabă, figura sfântului creştin, indiferent dacă, odată ce viaţa sa pământească se va încheia, va avea loc o beatificare sau o canonizare.

Sfinţenia este, în Biserică, o vocaţie; singura cu adevărat "universală", aşa cum arată Conciliul Vatican II: "Toţi cei care cred în Cristos, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii", citim în constituţia sa dogmatică despre Biserică, care adaugă imediat că "prin această sfinţenie se va ajunge la un mod de viaţă mai uman şi în societatea pământească" (Lumen gentium, nr. 40). Aceasta înseamnă implicit că cea mai reuşită şi frumoasă formă de umanitate se realizează în "sfânt". Mons. Antonio Bello îi îndemna astfel pe tinerii catolici din Biserica sa din Molfetta: "Fiţi mai presus de toate oameni. Până la capăt. Ba chiar, până în vârf. Pentru că a fi oameni până în vârf înseamnă a fi sfinţi. Nu vă opriţi, aşadar, la jumătatea dealului: sfinţenia nu tolerează măsuri discrete" (A. BELLO, Scritti mariani, Lettere ai catechisti, Visite pastorali, Preghiere, Mezzina, Molfetta, 2005, p. 222 [«Scritti di Mon. Antonio Bello»/3, nr. 146]).

Apoi, aceste pagini îşi propun să ilustreze conţinutul sfinţeniei şi, pentru a face acest lucru, se inspiră de la un maestru: Romano Guardini. Pentru a descrie ceea ce el numeşte interioritate creştină şi, chiar mai literal, in-existenţa, intimitatea lui Cristos în creştin, el s-a inspirat mai ales din textul paulin din Gal 2,20: sfânt este cel care, asemenea Sfântului Paul, poate repeta: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine." Cristos-în-creştin: aceasta este sfinţenia.

Este bine cunoscută expresia augustiniană: Tu autem eras interior intimo meo (Confessiones 111, 6, 11: PL 32, 688).

El voia să spună că Dumnezeu este mai intim cu noi decât suntem noi înşine. A trăi din această intimitate şi în această intimitate înseamnă a fi sfânt. Cu Paul, însă, această intimitate nu are numai chipul, ci este însăşi viaţa lui Isus Cristos. Un comentator necunoscut al epistolarului paulin, care a trăit în secolul al IV-lea şi cunoscut sub numele de Ambrosiaster, scrie despre cel botezat: in interiore homine habitat Christus - "Cristos locuieşte în interiorul creştinului" - (Commentaria in Epistolam ad Corinthios Secundam, V: PL 17, 293). Expresia, inspirată din Ef 3,17, apare adesea în patrologia latină, iar Augustin o formulează şi el astfel: "În interioritatea omului locuieşte Cristos, în interioritatea ta eşti reînnoit după chipul lui Dumnezeu" (In Ioannis evangelium tractatus, CVIII, 10: PL 35, 1542); în altă parte, apoi, aproape inversând formula, scrie: "Interior este omul în care Cristos locuieşte deocamdată prin credinţă; el va locui acolo cu prezenţa divinităţii sale atunci când vom cunoaşte semnificaţia lăţimii, lungimii, înălţimii şi adâncimii şi vom cunoaşte, de asemenea, iubirea lui Cristos care întrece orice cunoaştere, ca să fim umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu" (Sermones, 1.111, 14, 15: PL 38, 371).

Cartea se încheie cu două capitole: o serie de mărturii ale sfinţilor şi ale sfintelor, inclusiv mistici, pentru a căror viaţă spirituală textul paulin a fost important, şi echivalarea între prezenţa lui Cristos în creştin şi prezenţa bucuriei sale în el.

Ceea ce are nevoie timpul nostru (unii l-au numit "epocă a patimilor triste") este, cred eu, şi mărturia unei vieţi creştine pline de bucurie. Într-una dintre primele sale omilii la "Sfânta Marta", Papa Francisc a spus în limbajul său direct: "Creştinul este un bărbat şi o femeie ai bucuriei. Asta ne învaţă Isus, ne învaţă Biserica, mai ales în acest timp. Ce este această bucurie? Este veselia? Nu: nu este acelaşi lucru. [...] Bucuria este mai mult, este altceva. Este ceva care nu vine din motivele de conjunctură, din motivele momentului: este ceva mai profund. Este un dar. Veselia, dacă vrem să o trăim în toate momentele, se transformă în cele din urmă în frivolitate, superficialitate şi chiar ne duce la acea stare de lipsă de înţelepciune creştină, făcându-ne puţin proşti, naivi, nu? Totul este veselie... nu. Bucuria este altceva. Bucuria este un dar al Domnului. Ne umple din interior. Este ca o ungere a Duhului. Şi această bucurie este în certitudinea că Isus este cu noi şi cu Tatăl" (Omilia din 10 mai 2013).

(După L'Osservatore Romano, 23 august 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu