Solonețu Nou: Formare spirituală pentru vincențieni, un timp de reculegere și comuniune
În perioada 18-20 august 2025, în localitatea Solonețu Nou a avut loc o formare spirituală dedicată membrilor Asociațiilor "Sfântul Vincențiu de Paul" din Romania, la care au participat aproximativ 35 de persoane din Timișoara, Iași, Roman, Târgu Frumos, Adjudeni, Bălțați. Evenimentul intitulat "Vincențienii, pelerini ai speranței" a fost organizat de Uniunea Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" și coordonat de Ana Doboș, președinte național al Uniunii, cu scopul de a oferi membrilor vincențieni un cadru de reflecție, rugăciune și creștere personală, într-o atmosferă de liniște și apropiere de Dumnezeu.
Programul a inclus momente de meditație, rugăciune comună, pelerinaj la Cacica, discuții în grupuri mici și împărtășirea experiențelor de credință.
Sora Magdalena Hârbu din cadrul Congregației "Fiicele Carității", care își îndeplinește misiunea la Capela Maicii Domnului a Medaliei Miraculoase din Paris, a prezentat mai întâi conferința "Speranța trăită de fondatorii familiei vincențiene". Din gama largă de sinonime, traduceri, expresii și nuanțe ale cuvântului "speranță", pentru Sfântul Vincențiu de Paul și Fericitul Frederic Ozanam s-a potrivit cel mai bine expresia "dorul de veșnicie". Ei nu au vorbit despre speranță, ci au trăit-o în mod eroic în timpuri ostile și au făcut-o să crească în rugăciune, slujire, suferință și încredere în judecata dreaptă a lui Dumnezeu. În conferința "Virtuțile vincențiene - virtuți profesionale", sora a arătat că umilința, simplitatea, blândețea, zelul și mortificarea sunt virtuți primite în dar, virtuți la care trebuie să lucreze orice vincențian, pe care să le facă să crească, ajungând astfel să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Despre speranță a vorbit și pr. Jager Adalbert, asistent spiritual al conferinței din Timișoara și canonic în Dieceza de Timișoara, iar d-na Hanelore Plenert, expert în asistență socială, a susținut tema "Accesibilitate și transparență în serviciile sociale: de la informare la impact". Pentru vincențieni a fost un bun moment de a-și reaminti cadrul legislativ în care își desfășoară activitatea ca voluntari, regulamente și proceduri ce trebuie urmate pentru oferirea unor servicii sociale de calitate.
Punctele centrale ale formării din fiecare zi au fost participările active la liturghiile din cadrul comunității din Solonețu Nou. Gazdele primitoare, prin vocea pr. Stanislav-Ioan Cucharec, parohul comunității, au creat o atmosfera caldă, plăcută, subliniind-se faptul că astfel de întâlniri ajută la reînnoirea relației personale cu Dumnezeu și la crearea unor legăturilor frățești între membrii Bisericii.
Un moment special l-a constituit celebrarea liturgică în Bazilica "Adormirea Maicii Domnului" de la Cacica, unde participanții au putut trăi mai intens comuniunea și unitatea în credință și speranță și au reînnoit adeziunea de vincențian.
Pe lângă partea de formare spirituală, întâlnirea a fost marcată și de un timp de socializare, unde participanții au împărtășit bucuria revederii și au construit relații noi. S-a simțit dorința comună de a continua acest drum împreună, de a aprofunda experiențele trăite și de a transforma învățăturile primite în fapte concrete de slujire și solidaritate, convinși că, deși faptele fiecărui membru nu schimbă cursul istoriei, ele arată că răul poate fi învins și că lui Dumnezeu îi pasă de cei slabi.
Astfel, formarea de la Solonețu Nou a fost un prilej de reînnoire și de apropiere între membri, un pas important în întărirea vieții spirituale a asociațiilor, un angajament în favoarea binelui, o formă de manifestare a speranței.
Angela Dumea
secretar al Uniunii Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" din România
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
18-20 august: Solonețu Nou: Formare spirituală pentru vincențieni, un timp de reculegere și comuniune