© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea:
Audienţa generală de miercuri, 13 august 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 2. Trădarea. "Nu cumva eu?" (Mc 14,19)

Salut rostit liber înainte de începutul audienţei generale

Buongiorno, Good morning everyone! Buenos días! [Bună ziua!]

[În engleză] În această dimineaţă vom avea public în mai multe locuri, în momente diferite, pentru a sta puţin departe de soare şi de căldura extremă. Vă mulţumesc pentru răbdare şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul minunat al vieţii, al vremii bune şi pentru toate binecuvântările sale.

[În spaniolă] Aşadar, vom organiza audienţa în această dimineaţă în două părţi, pentru că sunt oameni aici alături, oameni în bazilică şi, de asemenea, în piaţă. Bun venit tuturor. Şi, încetul cu încetul, vom saluta toate grupurile cât mai curând posibil.

[În italiană] Aşadar, astăzi avem această audienţă la momente diferite, parţial pentru a ne proteja de soare şi de căldura extremă. Vă mulţumesc pentru că aţi venit! Bun venit tuturor!

Iubiţi fraţi şi surori,

Continuăm drumul nostru la şcoala evangheliei, urmând paşii lui Isus în ultimele zile ale vieţii sale. Astăzi ne oprim asupra unei scene intime, dramatice, dar şi profund adevărate: momentul din timpul cinei de Paşte când Isus dezvăluie că unul dintre cei doisprezece este pe cale să-l trădeze: "Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda" (Mc 14,18).

Cuvinte puternice. Isus nu le rosteşte pentru a condamna, ci pentru a arăta cum iubirea, atunci când este adevărată, nu poate ignora adevărul. Camera de sus, unde cu puţin timp înainte totul fusese pregătit cu grijă, se umple brusc de o durere tăcută, plină de întrebări, de suspiciuni, de vulnerabilitate. Este o durere pe care şi noi o cunoaştem bine, atunci când umbra trădării se strecoară în cele mai dragi relaţii.

Totuşi, modul în care Isus vorbeşte despre ceea ce urmează să se întâmple este surprinzător. Nu ridică vocea, nu arată cu degetul, nu rosteşte numele lui Iuda. Vorbeşte în aşa fel încât fiecare se poate întreba. Şi exact asta se întâmplă. Sfântul Marcu ne spune: "Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul: «Nu cumva eu?»" (Mc 14,19).

Dragi prieteni, această întrebare - "Nu cumva eu?" - este poate una dintre cele mai sincere pe care ne-o putem pune nouă înşine. Nu este întrebarea celui nevinovat, ci a discipolului care se descoperă fragil. Nu este strigătul celui vinovat, ci şoapta celui care, deşi vrea să iubească, ştie că poate răni. În această conştientizare începe drumul mântuirii.

Isus nu denunţă pentru a umili. El spune adevărul pentru că vrea să mântuiască. Şi pentru a fi mântuiţi, trebuie să simţim: să simţim că suntem implicaţi, să simţim că suntem iubiţi în pofida a toate, să simţim că răul este real, dar nu are ultimul cuvânt. Numai cei care au cunoscut adevărul unei iubiri profunde pot accepta şi rana trădării.

Reacţia discipolilor nu este furia, ci tristeţea. Nu sunt indignaţi, sunt întristaţi. Este o durere născută din posibilitatea reală de a fi implicaţi. Şi chiar această tristeţe, dacă este acceptată cu sinceritate, devine un loc de convertire. Evanghelia nu ne învaţă să negăm răul, ci să-l recunoaştem ca ocazie dureroasă de renaştere.

Isus adaugă apoi o frază care ne tulbură şi ne face să ne gândim: "Vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!" (Mc 14,21). Sunt cuvinte dure, desigur, dar trebuie înţelese corect: nu este vorba de un blestem, este mai degrabă un strigăt de durere. În greacă, acel "vai" sună ca un tânguire, un "vai de mine", o exclamaţie de compasiune sinceră şi profundă.

Suntem obişnuiţi să judecăm. Dumnezeu, în schimb, acceptă să sufere. Când vede răul, nu se răzbună, ci se întristează. Şi acel "mai bine dacă nu s-ar fi născut" nu este o condamnare aplicată a priori, ci un adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate recunoaşte: dacă negăm iubirea care ne-a creat, dacă trădând devenim infideli faţă de noi înşine, atunci pierdem cu adevărat sensul naşterii noastre în lume şi ne autoexcludem de la mântuire.

Totuşi, chiar acolo, în cel mai întunecat loc, lumina nu se stinge. Dimpotrivă, începe să strălucească. Pentru că, dacă recunoaştem limita noastră, dacă ne lăsăm atinşi de durerea lui Cristos, atunci putem în sfârşit să ne naştem din nou. Credinţa nu ne scuteşte de posibilitatea păcatului, ci ne oferă întotdeauna o cale de ieşire: aceea a milostivirii.

Isus nu se scandalizează de fragilitatea noastră. El ştie bine că nicio prietenie nu este imună de riscul trădării. Însă Isus continuă să aibă încredere. El continuă să stea la masă cu ai săi. Nu renunţă la frângerea pâinii, nici măcar pentru cel care îl va trăda. Aceasta este forţa tăcută a lui Dumnezeu: nu abandonează niciodată masa iubirii, nici măcar atunci când ştie că va fi lăsat singur.

Iubiţi fraţi şi surori, şi noi ne putem întreba astăzi, cu sinceritate: "Nu cumva eu?". Nu pentru a ne simţi acuzaţi, ci pentru a deschide un spaţiu pentru adevăr în inima noastră. Mântuirea începe de aici: din conştientizarea faptului că noi am putea fi cei care încalcă încrederea în Dumnezeu, dar că putem fi şi cei care o adună, o păstrează, o reînnoiesc.

În fond, aceasta este speranţa: a şti că, deşi noi putem eşua, Dumnezeu nu dă niciodată greş. Deşi noi putem trăda, el nu încetează să ne iubească. Şi dacă ne lăsăm atinşi de această iubire - umilă, rănită, dar mereu fidelă - atunci putem cu adevărat să renaştem. Şi să începem să nu mai trăim ca trădători, ci ca nişte copii mereu iubiţi.

Salut adresat liber credincioşilor din curtea Petriano

Multe mulţumiri pentru răbdarea voastră! Aplauze pentru voi toţi!

[În spaniolă] Mulţumesc tuturor, e şi soare, e atât de cald... dar sunteţi obişnuiţi. Salutări!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi! Să vă ţină mereu în mâinile sale [În spaniolă] Şi să vă dea mereu acest har de a şti să cunoaşteţi că Dumnezeu este milostiv!

[În spaniolă] Şi binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, să coboare asupra voastră astăzi şi întotdeauna.

[În engleză] Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi!

Salut adresat liber în Bazilica "Sfântul Petru"

Buongiorno, Good morning everyone! Buenos días! [Bună ziua!]

Dacă aţi ascultat cu toţii cateheza, aţi auzit că Isus nu ne abandonează niciodată, că Isus ne invită mereu la convertire şi la căutarea drumului care ne duce la el, la Dumnezeu Tatăl. Aşadar, vrem să trăim acest moment de salut cu bucuria de a ne putea întâlni şi a reînnoi credinţa noastră, aici, chiar la picioarele Sfântului Petru; a reînnoi spiritul speranţei care este atât de important în acest an al Jubileului.

[În spaniolă] Dumnezeu să vă însoţească pe toţi, să fie mereu izvor de lumină, de har. Isus, care nu ne abandonează niciodată, va fi mereu cu toţi dacă inimile noastre sunt deschise, dacă suntem dispuşi să trăim uniţi în credinţă.

[În engleză] Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Să aveţi călătorii plăcute. Harul Domnului să vă însoţească, împlinind în inimile voastre dorinţa pe care o împărtăşim cu toţii de a trăi o convertire autentică, de a merge uniţi în Biserică, de a reînnoi credinţa noastră şi de a fi martori autentici ai lui Isus Cristos şi ai evangheliei sale în toată lumea.

Fraţilor şi surorilor, Domnul să fie cu voi. Dumnezeul Atotputernicul să vă binecuvânteze, să vă însoţească mereu.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Multe urări vouă tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu