|
© Vatican Media |
De la apus până la răsărit
Prietenia poate schimba istoria
Peste un milion de tineri și tinere au umplut zona Tor Vergata pentru a fi împreună cu Leon al XIV-lea pentru întreaga veghe a Jubileului tinerilor și pentru a participa la Liturghia celebrată de pontif duminică dimineața.
Îmi vine în minte întrebarea, seacă și directă, a lui Isus din Evanghelia lui Matei, când, referindu-se la Ioan Botezătorul și la discipolii săi, întreabă: "Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt? Sau ce altceva ați ieșit să vedeți?" (Mt 11,7). Tinerii au răspuns în multe feluri, de exemplu, umplând străzile, piețele, spațiile publice și transportul public din Cetatea Eternă cu energia lor festivă: o bucurie și o "gălăgie" (ca să folosim cuvintele lui Ioan Paul al II-lea și ale lui Francisc) care vor rămâne mult timp în memoria romanilor. Și au răspuns și acolo, în timpul veghii, punând întrebări, într-un fel îndreptând întrebarea lui Isus către vicarul său, adresându-i întrebări lor, întrebări de sens.
Și papa a răspuns, i-a îmbrățișat și i-a însoțit, nu i-a lăsat singuri. Amintindu-le de ceea ce lui Benedict al XVI-lea îi plăcea să repete: cei care cred nu sunt niciodată singuri. Religia este înainte de toate relație.
Aceasta a fost una dintre temele centrale ale dialogului din timpul veghii de sâmbătă seara, 2 august: o conversație la apus, cam ca aceea din seara de la Emaus, când ziua se apropia deja de sfârșit.
Din acest punct de vedere, cel mai eficient "comentariu" asupra acestui moment așa de intens din viața Bisericii de la periferia Romei este conținut în versurile poemului Emmaus de David Maria Turoldo:
În timp ce soarele începe să apună,
încă ești călătorul care explică
Scripturile și ne dăruiește înviorare
cu pâinea frântă în tăcere.
Luminează iarăși inima și mintea
pentru ca să vadă mereu fața ta
și să înțeleagă cum iubirea ta
ajunge la noi și ne împinge mai mult în larg.
Tor Vergata ca Emaus. De la apus la răsărit zori, de la întunericul care coboară la o lumină nouă bogată de speranță. Papa Leon a evidențiat acest lucru și în omilia sa de la Liturghia de duminică dimineață, 3 august, subliniind trecerea în sufletul celor doi discipoli de la frică și de la dezamăgire la bucuria datorită surprizei unei întâlniri neașteptate și nesperate, o întâlnire față în față.
Acea mulțime imensă de tineri a mers la Tor Vergata ca să vadă o față. Și astfel să fie atinși de iubire. Nu ca să "facă" ceva, ci ca să "fie acolo". Nu ca să facă. Să stea și în tăcere. Să nu vorbească. Eventual să cânte. Să stea în tăcere și să cânte, împreună. Nu singuri. Să fie protagoniști în relații, recunoscând că totul este relație.
Papa Leon a spus-o clar răspunzând la întrebările pe care tinerii i le-au adresat: "...Toți bărbații și femeile din lume se nasc fiii cuiva. Viața noastră începe grație unei legături și noi creștem prin legături. [...] Căutând cu pasiune adevărul, nu numai că primim o cultură, ci o transformăm prin alegeri de viață. Adevărul, de fapt, este o legătură care unește cuvintele cu lucrurile, numele cu chipurile. Minciuna, în schimb, separă aceste aspecte, generând confuzie și neînțelegere". Așadar și adevărul este o legătură, o relație, care astăzi trece printr-o mare criză în epoca nihilismului (de la nihil, adică de la ne-hilum: fără fir, fără legătură).
Adevăr care nu poate fi niciodată separat de iubire, care este relația prin excelență. Când o persoană spune că "are o relație" spune că iubește pe cineva. Încă o dată, când este vorba de iubire nu este vorba despre "a face" ceva, ci despre "a fi", a fi cu cineva. Nu există nimic mai frumos - mai ales tinerii știu asta - decât "a fi cu", cu propriul iubit, cu proprii prietenii.
Când suntem împreună timpul dispare, lanțul său se rupe, kronos-ul devine kairos, un timp bogat în promisiune și în semnificație, în bucurie deplină, iar sensul își recapătă terenul pierdut din cauza excesului de a face și de a trebui să facem care aglomerează viața de zi cu zi. Experiența gratuită de a fi în companie este deja o pregustare a paradisului. De aceea, Leon, citându-l pe iubitul său Augustin, și-a concentrat cuvintele asupra temei prieteniei - dimensiune care inima existenței tinerilor - cărora le-a amintit că și marele sfânt african "a trecut printr-o tinerețe furtunoasă: însă nu s-a mulțumit, nu a redus la tăcere strigătul inimii sale. Căuta adevărul care nu înșeală, frumusețea care nu trece. Cum l-a găsit? Cum a găsit o prietenie sinceră, o iubire capabilă să dea speranță? Întâlnindu-l pe cel care deja îl căuta: pe Isus Cristos. Cum și-a construit viitorul? Urmându-l pe el, prietenul său din totdeauna".
Și a încheiat cu aceste cuvinte pline de speranță: "Prietenia poate schimba cu adevărat lumea. Prietenia este un drum spre pace". Iată iubirea care ajunge la noi și ne împinge mai în larg.
Andrea Monda
(După L'Osservatore Romano, 4 august 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * *
Jubileul Tinerilor | 29 iulie - 3 august 2025