Caritas: Punți între suflete - final de proiect
În perioada 16-28 iulie 2025, un grup format din 11 reprezentanți ai Asociației "Issa Beri" din Franța s-a aflat în România, în cadrul unei noi inițiative de sprijin social desfășurată în parteneriat cu Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași. Proiectul intitulat "Punți între suflete" a avut loc în satul Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, și a unit inimi și eforturi din două țări, în slujba binelui comun.
În prima parte a programului, delegația franceză a vizitat Centrele de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco" din Iași și Buruienești, a participat la întâlniri oficiale la sediul central al organizației cu directorul general și directorii executivi ai Asociației Caritas Iași, precum și cu reprezentanții Departamentului de Dezvoltare Organizațională. Discuțiile au vizat identificarea de direcții comune de acțiune și inițierea unor noi proiecte în beneficiul comunităților vulnerabile. Pe lângă aceste momente de lucru, programul a inclus un tur cultural al orașului Iași și o excursie relaxantă în zona Lacului Roșu.
Activitatea principală a proiectului s-a desfășurat în comunitatea din Buruienești, acolo unde membrii Asociației "Issa Beri", alături de beneficiari și voluntari locali, s-au implicat activ în renovarea a trei locuințe aparținând unor familii aflate în dificultate, sprijinite prin Centrul "Don Bosco".
Concret, Paul, Andrei și Alain au refăcut instalația electrică în podul unei case, muncind la temperaturi de peste 45° C. Jacques și Jean-Jacques au montat gresie și rigips, au reparat tavane deteriorate și au adus iluminat funcțional în camere care nu mai avuseseră curent electric de ani de zile. Patrick, președintele asociației, a fost coordonatorul principal al lucrărilor, gestionând cu atenție fiecare detaliu.
În același timp, Daniele, Sabine și Anne-Marie au organizat ateliere de creație handmade pentru mamele din comunitate, oferindu-le un cadru prielnic pentru exprimare și învățare.
Cele două eleve, voluntare de asemenea în cadrul asociației franceze, s-au implicat în desfășurarea zilnică a activităților cu copiii, aducând zâmbete, jocuri și multă voie bună.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost excursia în Bucovina, organizată special pentru mamele din comunitate. Pentru unele dintre ele, aceasta a fost prima lor ieșire turistică în afara județului. Bucuria sinceră, lacrimile de recunoștință și frumusețea întâlnirii cu locuri încărcate de spiritualitate au rămas în sufletele tuturor.
Proiectul s-a încheiat într-un cadru emoționant, cu o Sfântă Liturghie de mulțumire, urmată de un moment artistic pregătit cu suflet de copiii din centru și de voluntari. În semn de recunoștință și comuniune, a fost organizat și un eveniment festiv, la care au luat parte părintele Gabriel Neculăeș, OFMConv., paroh la Biserica "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești, precum și domnul Albert Lungu, primarul comunei Doljești. Cu acest prilej, s-au prezentat public rezultatele activităților desfășurate și impactul concret pe care proiectul "Punți între suflete" l-a avut asupra familiilor sprijinite și asupra întregii comunități. Împreună, am celebrat nu doar finalul unei inițiative, ci începutul unor legături durabile, clădite prin respect, solidaritate și prietenie.
Timp de două săptămâni, prietenii noștri din Franța au muncit, au ascultat, au râs și au construit - nu doar pereți sau instalații, ci punți între sufletele oamenilor care, deși provin din lumi diferite, cred în aceleași valori: solidaritate, demnitate, iubire față de aproapele.
Le mulțumim tuturor celor implicați - pentru efort, pentru răbdare, pentru generozitate.
Maftei Petronela,
responsabil comunicare
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
16-28 iulie: Caritas: Punți între suflete - final de proiect