© Vatican Media

Primii paşi "augustinieni" ai unui pontificat

"Cu voi, pentru voi şi în Tine"

de Pino Esposito

În prima sa binecuvântare apostolică Urbi et Orbi, în seara alegerii sale, Papa Leon al XIV-lea s-a definit ca "fiu al Sfântului Augustin". El a repetat cuvintele sale despre demnitatea funcţiei, repetând: "Cu voi sunt creştin şi pentru voi sunt episcop" (Discurs 340, 1). Această temă, pertinentă uneia dintre cele mai înalte perioade ale gândirii patristice, permite să reiasă fundamentele teologice ale noului pontificat.

Încă de la primele intervenţii ale Pontifului reiese sensul unei autorităţi asumate conform acestei logici relaţionale. Chiar după primul mesaj, adresându-se lucrătorilor din comunicare, îi îndeamnă să împărtăşească istoria care ne uneşte. Toţi se plângeau că vremurile erau rele, iar Augustin îndemna: "Şi voi spuneţi: Acestea sunt vremuri grele, acestea sunt vremuri dure, vremuri de nenorocire. Trăiţi bine şi, cu viaţa bună, schimbaţi vremurile: schimbaţi vremurile şi nu veţi avea de ce să vă plângeţi" (Discurs 311, 8). Leon, preluând cuvintele sfântului de la Hipona, ne invită la o "recuperare" introspectivă a epocii în care trăim: "Să trăim bine şi vremurile vor fi bune", pentru că "noi suntem vremurile".

Pe 18 mai, în omilia de la Liturghia de inaugurare a pontificatului său, după ce a specificat deja intenţia şi avantajul ("pentru voi") slujirii petrine, precizează valoarea escatologică a destinaţiei a ceea ce i-a fost încredinţat. Citează Confesiunile: "Ne-ai făcut pentru Tine şi inima noastră nu are linişte până nu se odihneşte în Tine" (1, 1.1). Apoi prezintă un proiect pastoral în care soteriologia şi proximitatea se relaţionează. Revine la Doctorul Harului pentru a defini acordul pe care, la nivelul uman, se bazează acea unire: "Biserica este formată din toţi cei care sunt în armonie cu fraţii şi care îl iubesc pe aproapele" (Discurs 359, 9).

Pe 19 mai, reprezentanţilor altor Biserici şi religii, le vorbeşte despre confluenţă, nu despre convertire. Mottoul său preluat de la episcopul de Hipona, o redefineşte: "În acel unul [in Illo] - adică Cristos - suntem una" (Comentariu la Ps., 127, 3). "Comuniunea" noastră se împlineşte dacă şi atunci când "convergem în Domnul Isus".

Pe 22 mai, la Adunarea Operelor Misionare Pontificale, revine la reflecţia asupra naturii pluraliste, eminamente trinitare şi intrinsec non-monolitice a comunităţii creştine care, dacă este una - repetând formula: In Illo uno unum - este una ca "familie" ("familia lui Dumnezeu").

Pe 20 mai, vizitând mormântul Sfântului Paul, reflectă asupra harului chemării, în care iubirea lui Dumnezeu o precede pe cea faţă de Dumnezeu: "Ce am putea alege noi, dacă mai întâi nu am fost noi înşine aleşi?" (citează Discursul 34, 2).

În ceea ce priveşte antecedentele, Sfântul Augustin indica deja în imaginea maternă a hranei pentru prunc semnul condiţiei originare a omului incapabil să se hrănească singur (conform Expunere despre Psalmul 130,9). Şi nici nu pare admisibil să credem că ceea ce hrăneşte de la început se poate epuiza vreodată ("panis qui reficit, et non deficit" [Sermo 130, 2], în omilia din 22 iunie). În mesajul din 29 mai, el percepe măreţia unui Dumnezeu care predispune la ascultare, aşa cum este susţinut în Confesiuni: "Dă [Doamne] ce porunceşti şi porunceşte ceea ce vrei" (X, 29.40).

Pe 31 mai, după recitarea rozariului în Grădinile Vaticanului, în maniera Sfântului Augustin, Papa Leon al XIV-lea distinge posibilele disonanţe în lauda lui Dumnezeu, găsindu-le în cuvintele care nu se acordă "cu viaţa şi cu limba, cu inima şi cu buzele" (Discurs 256, 1).

În forma dialogică a litaniei mariane, ne învaţă să invocăm pentru a ne pregăti să răspundem. Pe 4 iunie, în audienţa generală, citează din Discursul 87 pentru a medita asupra amânării spirituale: "De ce, aşadar, întârzii să-l urmezi pe cel care te cheamă [...]?" (6.8). "Ce aşteptăm?" este întrebarea evanghelică augustiniană pe care Leon al XIV-lea o pune Bisericii de astăzi. O adresează şi cu ocazia ciclului de cateheze dedicat vindecării paraliticului: "A venit aşadar omul care era necesar; de ce să mai întârzie vindecarea?" (din Omilia 17, 7 la care face referire pe 18 iunie).

Recunoscându-ne fragilităţile ("în această viaţă avem nişte crăpături [...] prin care intră păcatul": reproduc citatul papal din Discurs 278, 13.13), el nu propune o atitudine "protecţionistă", ci de eliberare. Ea este potrivită iertării care reconectează, nu închiderii care izolează (Sala Consistoriului, 6 iunie).

Pe 12 iunie, clerului roman, repetă apelul Sfântului Augustin: "Iubiţi această Biserică, rămâneţi în această Biserică [...]" (Discurs 138, 10), clarificându-i natura participativă. Foloseşte expresia, deja menţionată, "cu voi" ("vă asigur de apropierea mea, de afectul meu şi de disponibilitatea mea de a merge cu voi"), un element care se încadrează în binomul mai larg - în Tine şi pentru Tine - recurent în discursurile sale, care compune o formulă relaţională superioară de iubire interioară, orientată şi împărtăşită. Pe 17 iunie, episcopilor italieni, el elogiază complexitatea, complementaritatea, pluralismul, în esenţă sinodalitatea: "Dacă trupul ar fi numai ochi, unde ar fi auzul? [...]" (cu referire la Expunere despre Psalmul 130, 6). Biserica este astfel dacă şi numai dacă creează legături.

În mesajul video către tineri, din 14 iunie, Sfântul Părinte ne îndeamnă să "începem cu viaţa noastră, cu inima noastră" (Discurs 311). Tot de la Sfântul Augustin preia cuvintele despre reforma interioară - deja relatate de el şi pe care le-am citat la început: "inima noastră nu are linişte până nu se odihneşte în Tine" (Confesiuni 1, 1,1).

Pe 24 iunie, seminariştilor cu ocazia Jubileului lor, reia invitaţia augustiniană de a "se întoarce la inimă", la locul întâlnirii cu Dumnezeu.

Amprenta Sfântului Augustin reiese atât în discursuri, ca şi în numele Papei însuşi, luată ca omagiu adus moştenirii lui Leon al XIII-lea. Tocmai Papa lui Rerum novarum, la sfârşitul secolului al XIX-lea, l-a chemat pe augustinianul Antonio Pacifico Neno, care lucra atunci în Pennsylvania, să supravegheze refacerea Ordo Sancti Augustini, după repetate suprimări suferite în Europa. Astăzi conduce Biserica un augustinian american: un fapt care mărturiseşte ciclurile prin care energiile spirituale ale Americii contribuie la tradiţiile creştine străvechi.

(După L'Osservatore Romano, 8 iulie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu