Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ce vom găsi la Hălăucești, sâmbătă, 2 august?

De doisprezece ani, Oficiul pentru Pastorația Familiei organizează o Întâlnire Diecezană a Familiilor, iar anul acesta evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 august 2025, în Parohia Hălăucești, Decanatul de Valea Siretului, județul Iași.

De ce o întâlnire la nivel diecezan?

Pentru că este bine ca familia să aibă și o formare unitară! Sunt atâtea probleme prin care trece familia, întâlnindu-se la nivel diecezan, multe dintre familii vor constata că și alte familii au probleme similare, prin urmare vor prinde curaj și le vor depăși mult mai ușor.

Care va fi tema și de ce tocmai aceasta?

Tema de anul acesta de la Întâlnirea Familiilor de la Hălăucești va fi: "Familia, școala coerenței" și este inspirată din predica Papei Leon al XIV-lea, ținută cu ocazia Jubileului Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor și al Persoanelor Vârstnice, care a avut loc la Roma în zilele de 30 mai - 1 iunie 2025.

Care va fi programul?

Programul este unul obișnuit, mai exact:

La ora 9.30 va fi deschiderea, în cadrul căreia un cuvânt de bun venit va fi transmis chiar de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, care va fi alături de familii pe toată perioada întâlnirii.

Imediat va urma cateheza, ținută anul acesta de soții Iosif-Cristinel Neculăeș și Loredana Ișvanca, soți care trăiesc în Italia, la Torino, căsătoriți în Italia și care au doi copii. Invitații ne vor vorbi despre începutul vieții lor de familie, despre provocările pe care le presupune căutarea unui trai mai bun și cum au reușit să depășească multele dificultăți stându-și alături unul celuilalt.

La ora 11.00 va avea loc Sfânta Liturghie animată de familiile prezente, urmând ca imediat după, comunitatea din Hălăucești să ofere un moment de agapă frățească și de bună dispoziție.

La finalul prânzului va avea loc încheierea celei de-a XII-a Întâlniri Diecezane a Familiilor.

Prin urmare, împreună cu părintele paroh de la Hălăucești, pr. Anton-Daniel Lucaci, OFMConv., alături de părinții vicari și cu întreaga comunitate, Oficiul pentru Pastorația Familiei invită toate familiile din dieceză la sărbătoare.

Vă așteptăm, dragi familii, la Hălăucești pentru a redescoperi ce înseamnă a fi coerent în viața de familie, cum coerența este cea care vorbește familiei și despre familie și cum această virtute extraordinară se transmite din generație în generație, influențându-le.

Sâmbătă, 2 august 2025, începând cu ora 9.30 ne vedem la Hălăucești!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat