© Vatican Media

Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei 2025
(1 septembrie 2025)

Seminţe de pace şi de speranţă

Iubiţi fraţi şi surori,

Tema acestei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, aleasă de iubitul nostru Papă Francisc, este "Seminţe de pace şi de speranţă". La a 10-a aniversare a instituirii Zilei, care a coincis cu publicarea enciclicei Laudato si', ne aflăm în mijlocul Jubileului "Pelerini ai speranţei". Şi tocmai în acest context tema capătă întreaga sa semnificaţie.

De multe ori în predica sa, Isus foloseşte imaginea seminţei pentru a vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu, iar în ajunul Pătimirii o aplică sieşi, comparându-se cu bobul de grâu, care trebuie să moară pentru a aduce rod (cf. In 12,24). Sămânţa se dăruieşte în întregime pământului şi acolo, cu forţa explozivă a darului său, viaţa încolţeşte, chiar şi în cele mai neaşteptate locuri, într-o capacitate surprinzătoare de a genera viitor. Să ne gândim, de exemplu, la florile care cresc pe marginile drumurilor: nimeni nu le-a plantat, totuşi cresc graţie unor seminţe care au ajuns acolo aproape întâmplător şi reuşesc să decoreze cenuşiul asfaltului şi chiar să-i deterioreze suprafaţa dură.

Aşadar, în Cristos suntem seminţe. Nu doar atât, ci "seminţe de pace şi de speranţă". După cum spune profetul Isaia, Duhul lui Dumnezeu este în măsură să transforme deşertul, arid şi uscat, într-o grădină, un loc de odihnă şi seninătate: "Acestea până când va fi revărsat asupra noastră Duhul din înalt, pustiul va deveni grădină, iar grădina va fi considerată ca o pădure. Judecata va locui în pustiu şi dreptatea se va aşeza în grădină. Lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa. Poporul meu va sta în locuinţa păcii, în sălaşuri sigure şi în locuri de odihnă fără griji" (Is 32,15-18).

Aceste cuvinte profetice, care de la 1 septembrie până la 4 octombrie vor însoţi iniţiativa ecumenică a "Timpului creaţiei", afirmă cu forţă că, împreună cu rugăciunea, sunt necesare voinţa şi acţiunile concrete care să facă această "mângâiere a lui Dumnezeu" perceptibilă asupra lumii (cf. Laudato si', 84). De fapt, dreptatea şi legea par să remedieze inospitalitatea deşertului. Este vorba de o veste de actualitate extraordinară. În diferite părţi ale lumii este de acum evident că pământul nostru se prăbuşeşte. Peste tot nedreptatea, încălcarea dreptului internaţional şi a drepturilor popoarelor, inegalităţile şi lăcomia din care decurg produc defrişări, poluare, pierdere a biodiversităţii. Fenomenele naturale extreme cauzate de schimbările climatice induse de activităţile antropice cresc în intensitate şi frecvenţă (cf. Exortaţia apostolică Laudate Deum, 5), fără a lua în considerare efectele pe termen mediu şi lung ale devastărilor umane şi ecologice provocate de conflictele armate.

Se pare că încă există o lipsă de conştientizare a faptului că distrugerea naturii nu afectează pe toţi în acelaşi mod: călcarea în picioare a dreptăţii şi a păcii înseamnă lovirea mai puternică a celor mai săraci, marginalizaţi, excluşi. Suferinţa comunităţilor indigene este emblematică în acest context.

Şi asta nu e tot: natura însăşi devine uneori instrument de schimb, un bun care poate fi comercializat pentru a obţine avantaje economice sau politice. În aceste condiţii, creaţia este transformată într-un câmp de luptă pentru controlul resurselor vitale, aşa cum demonstrează zonele agricole şi pădurile devenite periculoase din cauza minelor, politica "pământului pârjolit" (Cf. Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, Terra e cibo [Pământ şi hrană], LEV 2015, 51-53), conflictele care izbucnesc în jurul surselor de apă, distribuţia inegală a materiilor prime, penalizând populaţiile mai slabe şi subminând însăşi stabilitatea socială.

Aceste răni diferite se datorează păcatului. Cu siguranţă nu la asta se gândea Dumnezeu când i-a încredinţat pământul omului, creat după chipul său (Gen 1,24-29). Biblia nu promovează "dominaţia despotică a fiinţelor umane asupra creaţiei" (Laudato si', 200). Într-adevăr, este "important să citim textele biblice în contextul lor, cu o hermeneutică corectă, şi să ne amintim că ele ne invită să «cultivăm şi să păzim» grădina lumii (cf. Gen 2,15). În timp ce «a cultiva» înseamnă a ara sau a lucra un teren, «a păzi» înseamnă a proteja, a îngriji, a păstra, a conserva, a veghea. Aceasta implică un raport de reciprocitate responsabilă între fiinţa umană şi natură" (ivi, 67).

Dreptatea ambientală - implicit vestită de profeţi - nu mai poate fi considerată un concept abstract sau un scop îndepărtat. Ea reprezintă o necesitate urgentă, care depăşeşte simpla protecţie a mediului. Este vorba, în realitate, de o chestiune de dreptate socială, economică şi antropologică. Pentru credincioşi, în plus, este o exigenţă teologică, ce are pentru creştini chipul lui Isus Cristos, în care totul a fost creat şi răscumpărat. Într-o lume în care cei mai fragili sunt primii care îndură efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, ale defrişărilor şi ale poluării, grija faţă de creaţie devine o chestiune de credinţă şi de umanitate.

Acum este cu adevărat timpul de a face să urmeze după cuvinte faptele. "A trăi vocaţia de a fi păzitori ai operei lui Dumnezeu este parte esenţială a unei existenţe virtuoase; nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine" (ivi, 217). Lucrând cu dăruire şi cu duioşie, multe seminţe de dreptate pot germina, contribuind astfel la pace şi la speranţă. Uneori este nevoie de ani înainte ca un pom să dea primele sale roade, ani care implică un întreg ecosistem în continuitate, în fidelitate, în colaborare şi în iubire, mai ales dacă această iubire devine o oglindă a Iubirii dăruitoare a lui Dumnezeu.

Printre iniţiativele Bisericii care sunt ca nişte seminţe aruncate în acest ogor, doresc să amintesc proiectul "Borgo Laudato Si'", pe care Papa Francisc ni l-a lăsat ca moştenire la Castel Gandolfo, ca sămânţă care poate aduce roade de dreptate şi pace. Este un proiect de educaţie la ecologia integrală care vrea să fie un exemplu despre cum se poate trăi, munci şi construi în comunitate aplicând principiile din enciclica Laudato si'.

Îl rog pe Cel Atotputernic să ne trimită din belşug pe "duhul său de sus" (Is 32,15), pentru ca aceste seminţe şi altele asemenea lor să aducă roade îmbelşugate de pace şi de speranţă.

Enciclica Laudato si' a însoţit Biserica Catolică şi multe persoane de bunăvoinţă timp de zece ani: ea să continue să ne inspire şi ecologia integrală să fie din ce în ce mai aleasă şi împărtăşită ca drum de urmat. În acest fel, se vor înmulţi seminţele speranţei, pentru a fi "păzite şi cultivate" cu harul marii şi neclintitei noastre speranţe, Cristos înviat. În numele său, vă trimit vouă tuturor binecuvântarea mea.

Din Vatican, 30 iunie 2025, Comemorarea Sfinţilor Protomartiri ai Bisericii Romane

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu