© AFP/SIR foto: Alberto Pizzoli / AFP

Leon al XIV-lea. Părintele Anselm Grün: "Un papă care ştie unde să meargă, puternic în valori şi aproape de ceilalţi"

"Papa Leon al XIV-lea nu a căutat vizibilitate. A ales prezenţa discretă." Pentru părintele Anselm Grün, călugăr benedictin şi autor de referinţă pentru lumea spirituală contemporană, noul pontif indică o direcţie clară: a face spaţiu esenţialului.

"În orice formă autentică de autoritate, a şti să te dai la o parte este un act sănătos", afirmă el. În tăcere, explică el, învăţăm să ascultăm ceea ce contează. De acolo se nasc cuvinte capabile să atingă cu adevărat, astăzi mai mult ca oricând, într-un timp copleşit de prea multe cuvinte.

Părinte Grün, în primele zile ale pontificatului, Leon al XIV-lea a ales o formă de comunicare reţinută: tăcere profundă, puţine cuvinte, gesturi simple, dar expresive. Se poate vorbi despre o "spiritualitate de a se da la o parte"?

Papa Leon nu a vrut să se reprezinte pe sine însuşi. A fost pur şi simplu prezent. A se da la o parte este ceva sănătos pentru orice autoritate. Se percepe că nu se pune în centru, ci în linişte se deschide ascultării a ceea ce este esenţial. Şi din acea tăcere reies cuvinte care reuşesc să atingă cu adevărat persoanele. Tocmai aceste cuvinte sobre reprezintă un mesaj important pentru noi astăzi, pentru că trăim scufundaţi într-o avalanşă de cuvinte.

Numele ales nu era utilizat de peste un secol. Evocă forţă interioară, vigilenţă, dar şi continuitate şi tradiţie eclezială. Ce semnificaţie spirituală poate avea astăzi un nume aşa de încărcat de istorie?

Numele Leon exprimă curaj şi claritate. Leul ştie ce vrea. Este şi simbol de loialitate şi de atenţie faţă de relaţii. Prin urmare, imaginea leului este potrivită pentru un papă care ştie unde vrea să meargă, care este capabil să ducă înainte ceea ce consideră corect, dar care, în acelaşi timp, dă mare valoare raportului cu persoanele.

Dacă mă uit la istorie, mă gândesc la doi pontifi: Leon cel Mare, care a fost un mare teolog şi, în acelaşi timp, l-a înfruntat cu curaj pe regele hunilor Attila, oferind şi un semnal politic. Şi apoi Leon al XIII-lea, care a scris prima enciclică socială. Dreptatea într-o lume globalizată este cu siguranţă o preocupare şi pentru noul papă.

Printre cuvintele cele mai frecvente în această primă lună este "grija": faţă de celălalt, faţă de comunitate, faţă de creaţie. Dumneavoastră aţi scris texte importante despre arta de a avea grijă, ca drum spiritual şi uman. Recunoaşteţi în această insistenţă a papei o intuiţie autentică pentru îndrumarea spirituală astăzi?

Grija faţă de persoane - dar şi faţă de natură - se naşte din iubirea pentru ceea ce trăieşte. Şi se exprimă într-o compasiune profundă. Mai întâi vine compasiunea faţă de fiecare fiinţă vie. Dacă simt compasiune faţă de cineva, încerc şi să am grijă de el în cel mai bun mod posibil. Compasiunea şi grija sunt astăzi atitudini fundamentale pentru oricine exercită un rol de conducere. Dacă papa trăieşte aceste valori, atunci este o referinţă credibilă pentru toate figurile de responsabilitate, şi în politică sau în economie.

Noul papă a trăit încă de la început gesturi cotidiene şi fraterne, lipsite de retorică: celebrări simple, prânzuri cu augustinienii, atenţie concretă la viaţa comună. În experienţa dumneavoastră monastică şi pastorală, cât de important este pentru un ghid spiritual să recunoască şi să susţină cotidianitatea trăită împreună?

Cel care conduce nu ar trebui să se ridice deasupra persoanelor, nici să se închidă într-un turn de fildeş. Trebuie să împărtăşească viaţa de zi cu zi cu ceilalţi. Numai aşa poate înţelege cu adevărat de ce au nevoie. O misiune fundamentală a oricărui conducător este să genereze comunitate.

Papa, ca pontif, este constructorul de punţi. Astăzi este esenţial a construi punţi între persoane, între popoare, între diferitele curente din Biserică şi din societate. Papa Leon a înţeles clar această misiune şi a început deja să o întrupeze în primii paşi ai pontificatului său.

Dumneavoastră aţi scris că orice autoritate spirituală adevărată se naşte din umilinţă, nu din voinţa de a porunci. În această primă lună, aţi recunoscut în Papa Leon al XIV-lea semnele unei autorităţi interioare întemeiate pe umilinţă?

Pentru Sfântul Benedict, umilinţa este atitudinea fundamentală a economului, adică a celui care conduce economia mănăstirii. Dar este esenţială şi pentru abate: trebuie să fie mereu conştient de propriile fragilităţi. Umilinţa ne fereşte de nevoia de a ne lăuda şi de a ne simţi superiori faţă de ceilalţi. Este ceea ce ne permite să trăim responsabilitatea ca pe o slujire.

A sluji înseamnă a trezi viaţa în persoane, a scoate la iveală ceea ce este deja în ei.

Când puterea este exercitată în spirit de umilinţă, devine o binecuvântare. Dar puterea conţine întotdeauna şi riscul de a fi folosită pentru a-i strivi pe ceilalţi şi a se înălţa pe sine. Papa Leon, în modul său de a exercita slujirea, arată această umilinţă. Pentru aceasta, putem avea încredere că slujirea sa va fi o binecuvântare pentru multe persoane şi, de asemenea, pentru casa noastră comună.

*

Cine este Anselm Grün

Născut pe 14 ianuarie 1945 în Junkershausen cu numele de Wilhelm Grün, părintele Anselm Grün este călugăr benedictin din abaţia Münsterschwarzach din Bavaria, unde locuieşte şi astăzi. După studiile teologice la "Sfântul Anselm" din Roma, a obţinut doctoratul în 1974 şi s-a specializat în economie la Nürnberg. Din 1977 până în 2013 a fost econom al abaţiei. A publicat prima sa carte în 1979, iar în 1991 a fondat, împreună cu Wunibald Müller, Recollectio-Haus, un centru de primire şi discernământ al cărui conducător este şi astăzi. În 2007 a primit Crucea Federală pentru Merit, iar în 2011 Ordinul Bavariei pentru Merit. Cu stilul său esenţial şi profund, este una dintre cele mai ascultate voci spirituale din Europa.

Riccardo Benotti

(După Agenţia SIR, 8 iunie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu