|
© Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoților reuniți cu ocazia Jubileului preoților din Provincia ecleziastică de Paris (5 iunie 2025)
Transmit salutări fraterne Excelenței Sale Mons. Laurent Ulrich și tuturor episcopilor din Provincia de Paris. Și vă salut pe toți, dragi preoți, reuniți în această catedrală Notre-Dame cu ocazia "Jubileului preoților" și a celei de-a 60-a aniversări a constituției Presbyterorum ordinis, asupra căreia veți reflecta.
Îmi face plăcere să vă exprim afecțiunea mea paternă și să vă transmit cele mai bune încurajări pentru a continua slujirea voastră în slujba poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredințat. Pentru a realiza acest lucru în condițiile ecleziale și sociale dificile - și adesea care pun la încercare - pe care le cunoașteți, vă invit să vă înrădăcinați viața și slujirea într-o iubire tot mai puternică, personală și autentică față de Isus, care v-a făcut prietenii săi și v-a configurat cu el pentru veșnicie; și într-o iubire generoasă și fără rezerve față de comunitățile voastre, o iubire marcată de apropiere, de compasiune, de blândețe, de umilință și de simplitate, așa cum ne-a amintit atât de des regretatul Papă Francisc. În acest fel, veți fi credibili chiar dacă nu sunteți încă sfinți și veți atinge inimile persoanelor care sunt departe, le veți câștiga încrederea și îi veți face să-l întâlnească pe Isus. Vă invit să cultivați fraternitatea sacerdotală între voi, să mențineți o legătură strânsă de caritate cu episcopii voștri și să vă rugați neîncetat pentru unitatea Bisericii. Fie ca Duhul Sfânt să vă ajute să reînnoiți în fiecare zi dăruirea generoasă de voi înșivă pe care ați făcut-o Domnului în ziua hirotonirii voastre.
Implorând asupra fiecăruia dintre voi ocrotirea Maicii Domnului și mijlocirea tuturor sfinților preoți și episcopi de Paris care v-au precedat, vă împărtășesc din toată inima binecuvântarea apostolică.
Din Vatican, 4 iunie 2025
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu