Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat participanților la Seminarul "A evangheliza cu familiile de astăzi și de mâine. Provocări ecleziologice și pastorale", organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață (2-3 iunie 2025)

Iubiți frați și surori!

Mă bucur că, în ziua următoare celebrării Jubileului Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Bătrânilor, un grup de experți s-au reunit la Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață pentru a reflecta asupra temei: A evangheliza cu familiile de astăzi și de mâine. Provocări ecleziologice și pastorale.

Această temă exprimă bine preocuparea maternă a Bisericii pentru familiile creștine prezente în întreaga lume: membre vii ale Trupului mistic al lui Cristos și prim nucleu eclezial căruia Domnul îi încredințează transmiterea credinței și a evangheliei, în special noilor generații.

Profunda cerere de infinit, scrisă în inima fiecărui om, le conferă taților și mamelor misiunea de a-i face pe copiii lor conștienți de Paternitatea lui Dumnezeu, conform cu ceea ce scria Sfântul Augustin: "După cum în tine avem izvorul vieții, tot așa în lumina ta vom vedea lumina" (Confesiuni, XIII, 16).

Timpul nostru este un timp caracterizat de o căutare crescândă de spiritualitate, mai ales în rândul tinerilor, care își doresc relații autentice și maeștri de viață. Tocmai pentru aceasta este important să știe și comunitatea creștină să privească în depărtare, devenind păzitoare, în fața provocărilor lumii, a dorinței de credință care locuiește în inima fiecăruia.

Și este deosebit de urgent, în acest efort, să se acorde o atenție specială acelor familii care, din diverse motive, sunt mai distante spiritual: celor care nu se simt implicate, care spun că nu sunt interesate sau care se simt excluse de la parcursurile comune, dar totuși ar vrea într-un fel să facă parte dintr-o comunitate, în care să crească și cu care să meargă. Câte persoane, astăzi, ignoră invitația de la întâlnirea cu Dumnezeu!

Din păcate, în fața acestei nevoi, o "privatizare" tot mai răspândită a credinței îi împiedică adesea pe acești frați și surori să cunoască bogăția și darurile Bisericii, loc de har, de fraternitate și de iubire!

Astfel, chiar și cu dorințe sănătoase și sfinte, în timp ce caută cu sinceritate puncte de sprijin pentru a urca pe frumoasele cărări ale vieții și ale bucuriei depline, mulți ajung să se bazeze pe puncte de sprijin false care, nesuportând greutatea cererilor lor cele mai profunde, îi lasă să alunece din nou în jos, îndepărtându-i de Dumnezeu și naufragiindu-i într-o mare de solicitări lumești.

Printre ei se numără tați și mame, copii, tineri și adolescenți, uneori alienați de modele de viață iluzorii, unde nu există spațiu pentru credință, la a cărei răspândire contribuie mult utilizarea distorsionată a unor mijloace care sunt potențial bune în sine - cum ar fi rețelele de socializare -, dar dăunătoare atunci când sunt transformate în vehicule de mesaje înșelătoare.

Ei bine, ceea ce mișcă Biserica în efortul său pastoral și misionar este tocmai dorința de a merge și de a "pescui" această omenire, pentru a o salva din apele răului și ale morții prin întâlnirea cu Cristos.

Poate că mulți tineri, care în zilele noastre aleg conviețuirea în locul Căsătoriei creștine, în realitate au nevoie de cineva care să le arate în mod concret și ușor de înțeles, mai ales cu exemplul vieții, ce este darul harului sacramental și ce forță derivă din el; care să îi ajute să înțeleagă "frumusețea și măreția vocației la iubire și la slujirea vieții" pe care Dumnezeu o dăruiește soților (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, nr. 1).

În același mod, atâția părinți, educându-și copiii la credință, au nevoie de comunități care să îi susțină în crearea condițiilor pentru ca aceștia să-l poată întâlni pe Isus, "locuri în care se realizează acea comuniune de iubire care își găsește izvorul ultim în Dumnezeu însuși" (Papa Francisc, Audiența generală, 9 septembrie 2015).

Credința este înainte de toate un răspuns la o privire de iubire, iar cea mai mare greșeală pe care o putem face noi, creștinii, este, conform cuvintelor Sfântului Augustin, "să pretindem ca harul lui Cristos să constea în exemplul său și nu în dăruirea persoanei sale" (Contra Iulianum opus imperfectum, II, 146). De câte ori, într-un trecut poate nu atât de îndepărtat, am uitat acest adevăr și am prezentat viața creștină îndeosebi ca un ansamblu de precepte de respectat, înlocuind minunata experiență a întâlnirii cu Isus, Dumnezeu care ni se dăruiește, cu o religie moralistă, împovărătoare, neatrăgătoare și, în anumite privințe, irealizabilă în concretețea vieții de zi cu zi.

În acest context revine înainte de toate episcopilor, succesori ai apostolilor și păstori ai turmei lui Cristos, să arunce năvoadele în mare devenind "pescari de familii". Însă și laicii sunt chemați să se lase implicați în această misiune, devenind, alături de slujitorii hirotoniți, "pescari" de cupluri, de tineri, de copii, de femei și bărbați de orice vârstă și condiție, pentru ca toți să-l poată întâlni pe Cel care singur poate mântui. De fapt, fiecare dintre noi, prin Botez, este constituit Preot, Rege și Profet pentru frați și este făcut "piatră vie" (cf. 1Pt 2,4-5) pentru construirea edificiului lui Dumnezeu "în comuniunea fraternă, în armonia Duhului, în conviețuirea diversităților" (Omilie, 18 mai 2025).

De aceea vă cer să vă uniți cu eforturile cu care toată Biserica merge în căutarea acestor familii care, singure, nu se mai apropie; pentru a înțelege cum să mergeți cu ele și cum să le ajutați să întâlnească credința, devenind la rândul lor "pescari" ai altor familii.

Nu vă lăsați descurajați de situațiile dificile cu care vă veți confrunta. Este adevărat, astăzi nucleele familiale sunt rănite în atâtea moduri, dar "evanghelia familiei hrănește și acele semințe care încă așteaptă să se coacă și trebuie să aibă grijă de acei copaci care s-au uscat și au nevoie să nu fie neglijați" (Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 76).

De aceea este atâta nevoie să se promoveze întâlnirea cu duioșia lui Dumnezeu, care valorizează și iubește istoria fiecăruia. Nu este vorba de a da răspunsuri pripite la întrebări provocatoare, ci mai degrabă de a ne apropia de persoane, de a le asculta, încercând să înțelegem împreună cu ele cum să înfruntăm dificultățile, fiind gata și să ne deschidem, atunci când este necesar, la noi criterii de evaluare și la modalități diferite de acțiune, pentru că fiecare generație este diferită de cealaltă și prezintă propriile provocări, vise și întrebări proprii. Însă, în mijlocul atâtor schimbări, Isus Cristos rămâne "același ieri și azi și în veci" (Evr 13,8). De aceea, dacă vrem să ajutăm familiile să trăiască drumuri bucuroase de comuniune și să fie semințe de credință unele pentru altele, este necesar ca, înainte de toate, să cultivăm și să reînnoim identitatea noastră de credincioși.

Iubiți frați și surori, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți! Duhul Sfânt să vă călăuzească în discernământul criteriilor și modalităților de angajare eclezială capabile să susțină și să promoveze pastorația familială. Să ajutăm familiile să asculte cu curaj propunerea lui Cristos și invitațiile Bisericii! Vă amintesc în rugăciune și împart din inimă vouă tuturor binecuvântarea apostolică.

Din Vatican, 28 mai 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat