© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat participanţilor la Seminarul "A evangheliza cu familiile de astăzi şi de mâine. Provocări ecleziologice şi pastorale", organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă (2-3 iunie 2025)

Iubiţi fraţi şi surori!

Mă bucur că, în ziua următoare celebrării Jubileului Familiilor, Copiilor, Bunicilor şi Bătrânilor, un grup de experţi s-au reunit la Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă pentru a reflecta asupra temei: A evangheliza cu familiile de astăzi şi de mâine. Provocări ecleziologice şi pastorale.

Această temă exprimă bine preocuparea maternă a Bisericii pentru familiile creştine prezente în întreaga lume: membre vii ale Trupului mistic al lui Cristos şi prim nucleu eclezial căruia Domnul îi încredinţează transmiterea credinţei şi a evangheliei, în special noilor generaţii.

Profunda cerere de infinit, scrisă în inima fiecărui om, le conferă taţilor şi mamelor misiunea de a-i face pe copiii lor conştienţi de Paternitatea lui Dumnezeu, conform cu ceea ce scria Sfântul Augustin: "După cum în tine avem izvorul vieţii, tot aşa în lumina ta vom vedea lumina" (Confesiuni, XIII, 16).

Timpul nostru este un timp caracterizat de o căutare crescândă de spiritualitate, mai ales în rândul tinerilor, care îşi doresc relaţii autentice şi maeştri de viaţă. Tocmai pentru aceasta este important să ştie şi comunitatea creştină să privească în depărtare, devenind păzitoare, în faţa provocărilor lumii, a dorinţei de credinţă care locuieşte în inima fiecăruia.

Şi este deosebit de urgent, în acest efort, să se acorde o atenţie specială acelor familii care, din diverse motive, sunt mai distante spiritual: celor care nu se simt implicate, care spun că nu sunt interesate sau care se simt excluse de la parcursurile comune, dar totuşi ar vrea într-un fel să facă parte dintr-o comunitate, în care să crească şi cu care să meargă. Câte persoane, astăzi, ignoră invitaţia de la întâlnirea cu Dumnezeu!

Din păcate, în faţa acestei nevoi, o "privatizare" tot mai răspândită a credinţei îi împiedică adesea pe aceşti fraţi şi surori să cunoască bogăţia şi darurile Bisericii, loc de har, de fraternitate şi de iubire!

Astfel, chiar şi cu dorinţe sănătoase şi sfinte, în timp ce caută cu sinceritate puncte de sprijin pentru a urca pe frumoasele cărări ale vieţii şi ale bucuriei depline, mulţi ajung să se bazeze pe puncte de sprijin false care, nesuportând greutatea cererilor lor cele mai profunde, îi lasă să alunece din nou în jos, îndepărtându-i de Dumnezeu şi naufragiindu-i într-o mare de solicitări lumeşti.

Printre ei se numără taţi şi mame, copii, tineri şi adolescenţi, uneori alienaţi de modele de viaţă iluzorii, unde nu există spaţiu pentru credinţă, la a cărei răspândire contribuie mult utilizarea distorsionată a unor mijloace care sunt potenţial bune în sine - cum ar fi reţelele de socializare -, dar dăunătoare atunci când sunt transformate în vehicule de mesaje înşelătoare.

Ei bine, ceea ce mişcă Biserica în efortul său pastoral şi misionar este tocmai dorinţa de a merge şi de a "pescui" această omenire, pentru a o salva din apele răului şi ale morţii prin întâlnirea cu Cristos.

Poate că mulţi tineri, care în zilele noastre aleg convieţuirea în locul Căsătoriei creştine, în realitate au nevoie de cineva care să le arate în mod concret şi uşor de înţeles, mai ales cu exemplul vieţii, ce este darul harului sacramental şi ce forţă derivă din el; care să îi ajute să înţeleagă "frumuseţea şi măreţia vocaţiei la iubire şi la slujirea vieţii" pe care Dumnezeu o dăruieşte soţilor (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică Familiaris consortio, nr. 1).

În acelaşi mod, atâţia părinţi, educându-şi copiii la credinţă, au nevoie de comunităţi care să îi susţină în crearea condiţiilor pentru ca aceştia să-l poată întâlni pe Isus, "locuri în care se realizează acea comuniune de iubire care îşi găseşte izvorul ultim în Dumnezeu însuşi" (Papa Francisc, Audienţa generală, 9 septembrie 2015).

Credinţa este înainte de toate un răspuns la o privire de iubire, iar cea mai mare greşeală pe care o putem face noi, creştinii, este, conform cuvintelor Sfântului Augustin, "să pretindem ca harul lui Cristos să constea în exemplul său şi nu în dăruirea persoanei sale" (Contra Iulianum opus imperfectum, II, 146). De câte ori, într-un trecut poate nu atât de îndepărtat, am uitat acest adevăr şi am prezentat viaţa creştină îndeosebi ca un ansamblu de precepte de respectat, înlocuind minunata experienţă a întâlnirii cu Isus, Dumnezeu care ni se dăruieşte, cu o religie moralistă, împovărătoare, neatrăgătoare şi, în anumite privinţe, irealizabilă în concreteţea vieţii de zi cu zi.

În acest context revine înainte de toate episcopilor, succesori ai apostolilor şi păstori ai turmei lui Cristos, să arunce năvoadele în mare devenind "pescari de familii". Însă şi laicii sunt chemaţi să se lase implicaţi în această misiune, devenind, alături de slujitorii hirotoniţi, "pescari" de cupluri, de tineri, de copii, de femei şi bărbaţi de orice vârstă şi condiţie, pentru ca toţi să-l poată întâlni pe Cel care singur poate mântui. De fapt, fiecare dintre noi, prin Botez, este constituit Preot, Rege şi Profet pentru fraţi şi este făcut "piatră vie" (cf. 1Pt 2,4-5) pentru construirea edificiului lui Dumnezeu "în comuniunea fraternă, în armonia Duhului, în convieţuirea diversităţilor" (Omilie, 18 mai 2025).

De aceea vă cer să vă uniţi cu eforturile cu care toată Biserica merge în căutarea acestor familii care, singure, nu se mai apropie; pentru a înţelege cum să mergeţi cu ele şi cum să le ajutaţi să întâlnească credinţa, devenind la rândul lor "pescari" ai altor familii.

Nu vă lăsaţi descurajaţi de situaţiile dificile cu care vă veţi confrunta. Este adevărat, astăzi nucleele familiale sunt rănite în atâtea moduri, dar "evanghelia familiei hrăneşte şi acele seminţe care încă aşteaptă să se coacă şi trebuie să aibă grijă de acei copaci care s-au uscat şi au nevoie să nu fie neglijaţi" (Francisc, Exortaţia apostolică Amoris laetitia, nr. 76).

De aceea este atâta nevoie să se promoveze întâlnirea cu duioşia lui Dumnezeu, care valorizează şi iubeşte istoria fiecăruia. Nu este vorba de a da răspunsuri pripite la întrebări provocatoare, ci mai degrabă de a ne apropia de persoane, de a le asculta, încercând să înţelegem împreună cu ele cum să înfruntăm dificultăţile, fiind gata şi să ne deschidem, atunci când este necesar, la noi criterii de evaluare şi la modalităţi diferite de acţiune, pentru că fiecare generaţie este diferită de cealaltă şi prezintă propriile provocări, vise şi întrebări proprii. Însă, în mijlocul atâtor schimbări, Isus Cristos rămâne "acelaşi ieri şi azi şi în veci" (Evr 13,8). De aceea, dacă vrem să ajutăm familiile să trăiască drumuri bucuroase de comuniune şi să fie seminţe de credinţă unele pentru altele, este necesar ca, înainte de toate, să cultivăm şi să reînnoim identitatea noastră de credincioşi.

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi! Duhul Sfânt să vă călăuzească în discernământul criteriilor şi modalităţilor de angajare eclezială capabile să susţină şi să promoveze pastoraţia familială. Să ajutăm familiile să asculte cu curaj propunerea lui Cristos şi invitaţiile Bisericii! Vă amintesc în rugăciune şi împart din inimă vouă tuturor binecuvântarea apostolică.

Din Vatican, 28 mai 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu