Iași: Pelerinaj cu ocazia Jubileului familiilor, al copiilor, bunicilor și persoanelor vârstnice
În perioada 26 mai - 2 iunie 2025, un grup de 40 de pelerini din Iași, însoțiți de pr. Daniel Iacobuț și pr. Ciprian Fechetă, a avut parte de o experiență de creștere atât spirituală, cât și culturală, participând la un pelerinaj deosebit cu ocazia Jubileului familiilor, al copiilor, bunicilor și persoanelor vârstnice.
În cele opt zile petrecute în Italia, am vizitat mai multe lăcașuri de cult și obiective culturale în orașele Roma, Assisi și Cascia, pelerinajul culminând cu participarea la Jubileul familiilor, al copiilor, bunicilor și persoanelor vârstnice, alături de peste 70.000 de pelerini din 131 de țări, aflați în Piața "San Pietro", în jurul Papei Leon al XIV-lea care a celebrat Sfânta Liturghie.
În omilia din cadrul Sfintei Liturghii, Papa Leon al XIV-lea a subliniat, într-un mod simplu, importanța și rolul familiilor în societate: Căsătoria nu este un ideal, ci măsura adevăratei iubiri dintre bărbat și femeie, a unei iubiri totale, credincioase și fecunde. În timp ce vă transformă într-un singur trup, această iubire vă face capabili, după chipul lui Dumnezeu, să dăruiți viața. (...) În familie, credința se transmite împreună cu viața, din generație în generație: este împărtășită la fel ca hrana de pe masă și afecțiunea inimii. Acest fapt o face să fie un loc privilegiat în care să-l întâlnim pe Isus, care ne iubește și vrea binele nostru întotdeauna.
Am avut bucuria ca în zilele precedente să trecem prin Porțile Sfinte ale bazilicilor majore din Roma, să participăm la Sfânta Liturghie și să primim Sfânta Euharistie, obținând astfel indulgența plenară pentru sufletul propriu și pentru cei din purgatoriu. Ne-am început pelerinajul prin vizitarea Bazilicii "Santa Maria Maggiore", rugându-ne la mormântul Papei Francisc și înaintea minunatei icoane a Sfintei Fecioare Maria "Salus Populi Romani".
Totodată am avut și privilegiul de a ne ruga la locurile unde se află relicve și morminte ale mai multor sfinți: Sfântul Apostol Paul, Sfinții Apostoli Filip și Iacob cel Mic, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, Sfântul Filip Neri, Sfânta Ecaterina de Siena, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc Xaveriu.
O etapă minunată a pelerinajului a fost poposirea noastră în Assisi, orașul păcii, orașul Sfântului Francisc. Am călcat pe urmele sărăcuțului din Assisi și am intrat în bisericuța Porțiuncula, unde el a întemeiat Ordinul Franciscan și a mijlocit indulgența plenară pentru toți cei care îi vor trece pragul. Un moment foarte intens a fost rugăciunea noastră înaintea Răstignitului care i-a vorbit Sfântului Francisc, dar și a trupului Sfintei Clara și al Fericitului Carlo Acutis. Pelerinajul nostru a continuat și la Cascia pentru a o întâlni pe sfânta cazurilor imposibile, Sfânta Rita. Am vizitat mănăstirea unde a trăit patruzeci de ani, dar și satul ei natal Roccaporena, unde a crescut și s-a dedicat cu totul familiei ei mult încercate.
Pelerinajul s-a încheiat cu întâlniri providențiale: în seara Jubileului familiilor Preasfințitul Petru Sescu, care se afla la Roma pentru a conferi sacramentul Mirului, a dorit să ne viziteze, să ne încurajeze și să ne întărească cu binecuvântarea sa. Iar în ultima dimineață, chiar înainte de plecare, am putut celebra Sfânta Liturghie aproape de mormântul Sfântului Petru și am întâlnit în manieră providențială o familie din Iași și, de asemenea, un grup de familii din Dieceza de Timișoara. Cu adevărat, toate drumurile pelerinilor au dus la Roma!
Acest pelerinaj a fost, așadar, un timp de har dedicat rugăciunilor fiecărei inimi, a intențiilor purtate de fiecare în acest pelerinaj, cerând mijlocire și haruri care cu siguranță nu vor întârzia să apară.
Câteva impresii ale pelerinilor ne transmit emoția și profunzimea acestei călătorii spirituale:
"Am avut toți dorința de a face acest pelerinaj jubiliar, unic pentru mulți dintre noi. Mulțumim Domnului că a sădit în noi sămânța speranței. Mulțumesc pentru ocazia și tăria de a mai urca o treaptă în evoluția spirituală! Mulțumim Domnului!" (Petrișor Țuțurman)
"Sunt bucuroasă și plină de recunoștință pentru că am fost pelerin al speranței la Roma, tocmai în perioada Jubileului familiilor. Am călătorit împreună cu un grup de persoane minunate, ajungând și la Assisi la Sfânta Francisc și la Cascia la Sfânta Rita, totul facilitând întâlnirea mai profundă și în mod nou cu Cristos. Într-adevăr a fost un pelerinaj care mi-a lăsat în inimă o lumină de speranță și un parfum de credință. Mulțumesc Domnului pentru aceste zile." (Eugenia Dămătăr)
"În acest pelerinaj am simțit că Isus, păstorul cel bun, grijuliu și răbdător, a fost tot timpul în fața și în spatele nostru, că a netezit calea, ne-a dat curaj și putere ca să «înaintăm în larg», să ne ținem unii de alții ca într-o adevărată familie. Au fost zile deosebite, pline de întrebări, de mirare, de strigăte către Domnul, către Petru, Francisc, Rita și atâția alți sfinți întâlniți pe cale, ne-am încredințat vise și neîmpliniri și i-am rugat să ne îndrume cum să facem ca să ne fie bine, să ajungem la mântuire și cu fruntea sus la întâlnirea cea mare cu Soarele Cristos! Am fost chemați să vedem, să trecem prin cele patru porți ale speranței în acest An jubiliar și să nădăjduim că nimic nu este imposibil atunci când trăim cu răbdare, atenție și iubire!" (Maria Țăran)
"Două sentimente predomină încă după acest pelerinaj: maiestatea și frumusețea bazilicilor și locurilor sacre vizitate au umplut inima de admirație și uimire, iar armonia dintre oameni a umplut-o de drag. Fiecare bazilică și mănăstire vizitată era atât de măreață și de extraordinar de frumoasă, picturile parcă ne vorbeau ieșind din rame, sculpturile erau așa dinamice încât parcă ar fi fost vii, acolo lângă noi un Sfântul Petru gata să ne explice Evangheliile. Întreaga arhitectură, coloanele, arcurile frânte, vitraliile care lăsau să treacă doar o parte din lumină, adăpostind Misterul dinăuntru... totul e așa de măreț! Cu adevărat Case ale lui Dumnezeu! Iar între noi, pelerinii, a fost o armonie așa de frumoasă, fiecare om cu sufletul așa deschis! La sfârșitul fiecărei zile eram frânți de oboseală, dar rareori auzeai pe cineva să vorbească despre asta, de la cât de pline ne erau sufletele! Vizitând case ale Tatălui, eram ca frații - dacă ar fi să rezum într-o frază pelerinajul, aceasta ar fi: «Suntem o familie»." (Ioana Barcan)
Familia Claudia și Octavian Mîrți
* * *
Roma: Jubileul familiilor - corespondență de la fața locului