Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Jubileul familiilor - corespondență de la fața locului

Jubileul familiilor sau cu numele său complet "Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor și al Bătrânilor" a avut loc la Roma în perioada 30 mai - 1 iunie 2025.

Nu este o noutate că Biserica, din douăzeci și cinci de ani în douăzeci și cinci de ani organizează la Roma un Jubileu, de obicei al milostivirii, iar cu ocazii speciale și câte un alt Jubileu, la fel de special.

Jubileul de anul acesta a fost deschis de către Papa Francisc, iar în desfășurătorului lui, pentru zilele de 30 mai - 1 iunie, a fost cuprins și "Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor și al Bătrânilor".

Prin urmare, familii din lumea întreagă (în mod oficial 60 de mii, iar neoficial în jur de 70 de mii, din 120 de țări) s-au reunit pentru câteva zile în Cetatea Eternă, unde, împreună cu Papa Leon al XIV-lea au dus la împlinire dorința Papei Francisc, aceea ca familiile, copiii, bunicii și bătrânii să poată trece prin poarta sfântă a celor patru bazilici majore din Roma, respectiv: "San Pietro", "San Giovanni in Laterano", "Santa Maria Maggiore" și "San Paolo Fuori le Mura", să participe la diferitele manifestări prilejuite de jubileul lor, dar și să participe împreună la Sfânta Liturghie din Piața "San Pietro".

Încă de luni, familii de pretutindeni au început să umple străzile Romei, să stea la cozi destul de mari, pe o căldură de multe ori insuportabilă, și astfel să poată trece prin porțile sfinte, după ce mai întâi au avut grijă să se purifice sufletește prin sacramentul Spovezii, de asemenea în locuri special amenajate.

Sâmbătă seara, 31 mai, pe esplanada Bazilicii "San Giovanni in Laterano", familiile prezente au putut participa la o veghe de rugăciune în cadrul căreia, fiind ultima zi din luna mai, s-a recitat rozariul și s-au cântat cântece cu specific marian.

Ceea ce trebuie remarcat este că nu puteai să mergi pe străzile Romei sau la una din cele patru bazilici papale fără să întâlnești măcar un grup de români, participanți din diecezele și eparhiile din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Nu a lipsit nici PS József Csaba Pál, episcop de Timișoara și președinte al Comisiei pentru Familie, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, care a însoțit grupul de familii din dieceza pe care o păstorește.

Din Dieceza de Iași a fost prezent un grup destul de frumos, însoțit de către pr. Daniel Iacobuț, paroh și decan de Iași-Catedrală, dar și de părintele vicar Ciprian Fechetă.

Duminică, 1 iunie, dis-de-dimineață, grupul din Iași s-a îndreptat cu mult entuziasm spre Piața "San Pietro", efortul fiindu-le răsplătit cu un loc în partea din față, acolo unde s-a putut vedea foarte bine Papa Leon al XIV-lea, dar și episcopii și preoții concelebranți. Printre altele, preoții care au însoțit grupurile din România au fost cooptați pentru a distribui Sfânta Împărtășanie, motiv pentru care a meritat deplasarea la Roma, precum și orice efort de a fi acolo, duminică, în piață, alături de Sfântul Părinte Papa și de familiile prezente.

"A asculta astăzi această evanghelie, spunea Papa Leon la predică, în timpul Jubileului Familiilor și Copiilor, Bunicilor și Bătrânilor, ne umple de bucurie. Preaiubiților, noi am primit viața înainte de a o voi. După cum învăța Papa Francisc, «toți oamenii sunt fii, dar niciunul dintre noi nu a ales să se nască» (Angelus, 1 ianuarie 2025). Nu numai atât. Abia născuți, am avut nevoie de alții pentru a trăi, nu am fi putut face asta singuri: altcineva ne-a salvat, având grijă de noi, de trupul nostru, precum și de spiritul nostru...

Și asta este ceea ce vrem să vestim lumii: suntem aici pentru a fi «una» așa cum Domnul ne vrea «una», în familiile noastre și acolo unde trăim, muncim și studiem: diferiți, totuși una, atâția, totuși una, întotdeauna, în orice circumstanță și la fiecare vârstă a vieții.

Pentru aceasta, cu inimă plină de recunoștință și de speranță, vă spun vouă, soților: căsătoria nu este un ideal, ci canonul iubirii adevărate dintre bărbat și femeie: iubire totală, fidelă, rodnică (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Humanae vitae, nr. 9). În timp ce vă transformă într-un singur trup, aceeași iubire vă face capabili, după imaginea lui Dumnezeu, să dăruiți viață.

De aceea, vă încurajez să fiți exemple de coerență pentru copiii voștri, comportându-vă așa cum voiți ca ei să se comporte, educându-i la libertate prin ascultare, căutând mereu în ei binele și mijloacele pentru a-l spori. Și voi, copii, fiți recunoscători față de părinții voștri: a spune «mulțumesc», pentru darul vieții și pentru tot ceea ce ni se dăruiește în fiecare zi odată cu el, este primul mod de a-i cinsti pe tatăl și pe mama (cf. Ex 20,12). În sfârșit, vă recomand vouă, dragi bunici și bătrâni, să vegheați asupra celor pe care îi iubiți, cu înțelepciune și compasiune, cu umilința și răbdarea pe care îi învață anii."

Cu aceste cuvinte, dar și cu altele pline de sens și de profunzime, familiile prezente s-au bucurat să fie împreună în jurul altarului, împreună cu papa, cu episcopii și preoții prezenți.

Spovezile făcute în aceste zile, împărtășaniile distribuite de cei 100 de preoți, ca și profunzimea participării au lăsat să se înțeleagă că, dincolo de criza de credință prin care trece omenirea, familia va salva lumea! Familiei îi revine nobila misiune de a duce mai departe iubirea lui Dumnezeu, iubire concretizată prin viața care intră în lume, dar și prin Viața, care este Cristos și pe care îl slujim cu toții, trăind în viața noastră cuvântul său.

Jubileul Familiilor de la Roma a fost o altă reușită a Bisericii Universale, un loc și un timp în care harul lui Dumnezeu s-a revărsat din plin, o adevărată primăvară a credinței, a speranței și a iubirii.

Fie care Iubirea, care este Dumnezeu, să caracterizeze toate familiile din lumea întreagă, să-i motiveze pe copii, să-i facă înțelepți pe bunici și să-i încurajeze pe bătrâni!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei, Iași

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 mai - 1 iunie: Roma: Jubileul familiilor - corespondență de la fața locului




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat