© Vatican Media

Cardinalul Tagle relatează experienţa sa de la conclav şi reflectează despre primii paşi ai lui Leon al XIV-lea

Un păstor misionar care va conduce ascultându-i pe toţi

În Capela Sixtină, în timpul conclavului, era aşezaţi unul lângă altul. Vineri, 16 mai 2025, Luis Antonio Tagle şi Robert Francis Prevost s-au întâlnit din nou - în audienţă la Palatul Apostolic - la o săptămână de la acel Habemus Papam care a precedat prima binecuvântare Urbi et Orbi a lui Leon al XIV-lea. Cardinalul nord-american - peruvian devenit papă şi cardinalul filipinez se cunosc de mulţi ani şi în ultimii doi ani au lucrat în contact strâns drept conducători ai respectivelor dicastere, cel al episcopilor şi cel al evanghelizării. În acest interviu cu mass-media vaticane cardinalul Tagle oferă un portret personal al noului pontif, relatează experienţa spirituală trăită în conclav şi îl aminteşte emoţionat pe Papa Francisc.

Cardinal Tagle, Leon al XIV-lea face primii paşi ai pontificatului său după un conclav care s-a încheiat rapid. Ce anume vă impresionează despre acest papă, pe care noi toţi învăţăm să-l cunoaştem?

L-am întâlnit pentru prima dată pe Papa Leon al XIV-lea la Manila şi la Roma când încă era prior general al Ordinului Sfântului Augustin. Din 2023 suntem împreună în Curia Romană. Este înzestrat cu o capacitate de ascultare profundă şi răbdătoare. Înainte de a lua o decizie, se dedică unui studiu şi unei reflecţii atente. Exprimă sentimentele sale şi preferinţele sale fără a voi să impună. Este pregătit intelectual şi cultural fără să arate asta. În relaţii aduce o căldură senină, perfecţionată de rugăciune şi de experienţa misionară.

În ajunul conclavului mulţi vorbeau despre o Biserică dezbinată, despre cardinali cu idei mai puţin clare cu privire la alegerea noului papă. În schimb alegerea s-a rezolvat deja în a doua zi. Cum a fost pentru dumneavoastră experienţa acestui conclav, al doilea după cel din 2013?

Înaintea evenimentelor majore cu impact global se aud diferite speculaţii, analize şi predicţii. Conclavul nu este cruţat. Este adevărat că am participat la două conclavuri, ceea ce consider un adevărat har. În conclavul din 2013, Benedict al XVI-lea era încă în viaţă, în timp ce în conclavul din 2025, Papa Francisc trecuse deja la viaţă veşnică. Trebuie să ţinem cont de diferenţa de context şi de atmosferă. Aş adăuga, de asemenea, că, deşi fiecare dintre cele două conclavuri a fost o experienţă unică şi irepetabilă, au existat şi elemente constante. În 2013 mă întrebam de ce a trebuit să purtăm veşminte corale în timpul conclavului. Apoi am învăţat şi am experimentat că un conclav este un eveniment liturgic, un timp şi un spaţiu de rugăciune, de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, a impulsurilor Duhului Sfânt, a suspinelor Bisericii, ale omenirii şi ale creaţiei, de purificare personală şi comună a motivaţiilor şi de cult şi de adorare a lui Dumnezeu, a cărui voinţă trebuie să domnească suverană. Atât Papa Francisc, cât şi Papa Leon au fost aleşi în a doua zi. Conclavul ne învaţă pe noi, precum şi familiile, parohiile, diecezele şi naţiunile noastre, că este posibilă comuniunea inimilor şi minţilor dacă îl adorăm pe adevăratul Dumnezeu.

În Capela Sixtină dumneavoastră eraţi aşezat lângă cardinalul Prevost. Cum a reacţionat viitorul papă atunci când s-a ajuns la cvorumul de două treimi?

Reacţia lui a fost o alternare de zâmbete şi respiraţii adânci. A fost una de acceptare sfântă şi de frică sacră în acelaşi timp. M-am rugat pentru el în tăcere. Chiar în momentul în care a obţinut numărul necesar de voturi au izbucnit aplauze furtunoase, similare alegerii Papei Francisc. Cardinalii şi-au exprimat bucurie şi recunoştinţă faţă de fratele lor cardinalul Prevost. Dar a fost şi un moment intim între Isus şi el, în care nu puteam intra şi pe care nu trebuia să-l tulburăm. Mi-am spus: "Să lăsăm ca tăcerea sacră să-i învăluie pe Isus şi pe Petru".

După un fiu al Sfântului Ignaţiu un fiu al Sfântului Augustin. Ce înseamnă, după părerea dumneavoastră, că în Biserică se succed doi papi care aparţin unor ordine călugăreşti importante, după un iezuit, acum un augustinian?

Sfântul Augustin şi Sfântul Ignaţiu aveau multe lucruri în comun. Amândoi au avut un drum lumesc şi au trăit o nelinişte care i-a împins spre cercetări aventuroase. Apoi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, au găsit în Isus ceea ce dorea inima lor. "Frumuseţe mereu veche şi mereu nouă", "Stăpân veşnic al tuturor lucrurilor". "Şcoala" augustiniană şi cea ignaţiană se nasc din baza comună a harului şi milostivirii lui Dumnezeu, care eliberează inima pentru a iubi, a sluji şi a merge în misiune. Păstrându-şi spiritul augustinian, Papa Leon va reflecta spiritul ignaţian al Papei Francisc. Cred că întreaga Biserică şi, de asemenea, întreaga omenire vor beneficia de darurile lor. La urma urmei, Sfântul Augustin şi Sfântul Ignaţiu (şi toţi sfinţii) sunt comoară a întregii Biserici.

Prevost a fost un episcop misionar, născut şi crescut în Statele Unite, dar format în Peru ca preot şi păstor. Cineva a spus că este "papa din două lumi". În Asia, de unde veniţi dumneavoastră, oamenii cum văd un astfel de papă?

Fără a nega primatul harului în slujirea Papei Leon, consider că formarea sa umană, culturală, călugărească şi misionară poate să-i confere o faţă unică slujirii sale. Dar acest lucru este valabil pentru toţi papii. Slujirea petrină de a întări pe fraţi şi pe surori în credinţa în Isus, Fiul Dumnezeului celui viu, rămâne constantă, dar este trăită şi exercitată de fiecare papă în umanitatea sa unică. Experienţa multi-continentală şi multiculturală a Papei Leon îl va ajuta cu siguranţă în slujirea sa şi va fi benefică Bisericii. Oamenii din Asia îl iubesc pe papă ca papă, indiferent din ce ţară provine. Este iubit nu numai de catolici, ci şi de alţi creştini şi de adepţii religiilor necreştine.

Mulţi vă "sprijineau" pe dumneavoastră, sperând ca să deveniţi papă. Cum aţi trăit asta? Eraţi conştient că sunteţi, cum se spune în italiană, unul din principalii "papabili"?

Nefiind genul de persoană care să fie în lumina reflectoarelor, am găsit atenţia care mi s-a acordat destul de descumpănitoare. Am încercat să-mi adun forţele spirituale şi umane ca să nu mă implic. Am meditat mult asupra cuvintelor din constituţia apostolică Universi Dominici Gregis referitoare la "misiunea foarte serioasă ce le revine [cardinalilor] şi, prin urmare, la necesitatea de a acţiona cu intenţie dreaptă pentru binele Bisericii universale, solum Deum prae oculis habentes". În timp ce îşi depune buletinul de vot, fiecare cardinal spune: "Îl chem ca martor pe Cristos Domnul, care mă va judeca, că votul meu este dat celui care, după Dumnezeu, consider că trebuie ales". Este clar că nu există candidaţi în "sensul lumesc" al alegerilor politice, unde votul tău pentru un candidat este un vot împotriva unui alt candidat. Când se caută binele Bisericii universale, nu se caută învingători şi perdanţi. Acest principiu călăuzitor purifică mintea şi aduce seninătate.

Ne apropiem de prima lună de la moartea Papei Francisc. Care va fi, după părerea dumneavoastră, moştenirea cea mai profundă şi durabilă lăsată Bisericii şi omenirii de acest pontif?

Inima mea se bucură de numeroasele mărturii oferite de credincioşii catolici, de comunităţile creştine necatolice şi de membrii religiilor necreştine cu privire la învăţătura şi la moştenirea Papei Francisc. Îmi doresc ca aceste mărturii să se poată înmulţi şi să fie "adunate" ca parte a înţelegerii noastre nu numai a Papei Francisc, ci şi a slujirii petrine. Din partea mea, aş vrea să subliniez darul de umanitate, de a fi uman pentru ceilalţi, care a caracterizat pontificatul Papei Francisc. Dacă aveţi o istorie personală de relatat despre el, faceţi-o. Lumea noastră are nevoie să redescopere şi să cultive frumuseţea şi valoarea de a fi autentic umani. Papa Francisc, prin umanitatea sa simplă şi chiar fragilă, a adus o contribuţie imensă la această căutare, nu spre propria sa glorie, ci spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, care în Isus a devenit pe deplin om.

Alessandro Gisotti

(După L'Osservatore Romano, 16 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu