Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Audiență acordată corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun (16 mai 2025)

Eminență,
Excelență,
Doamnelor și domnilor,

Pacea să fie cu voi!

Mulțumesc ES domnul George Poulides, ambasador al Republicii Cipru și decan al corpului diplomatic, pentru expresiile cordiale pe care mi le-a adresat în numele vostru al tuturor și pentru munca sa neobosită, pe care o duce înainte cu vigoare, pentru pasiunea și simpatia care îl disting, calități care i-au meritat stima tuturor predecesorilor mei întâlniți în acești ani de misiune pe lângă Sfântul Scaun și, îndeosebi, a regretatului Papa Francisc.

Aș dori, de asemenea, să vă exprim recunoștință pentru numeroasele mesaje de urări care au urmat alegerii mele, precum și pentru cele de condoleanțe pentru plecarea din această lume a Papei Francisc, care le-au precedat și care au venit și din țări cu care Sfântul Scaun nu întreține relații diplomatice. Aceasta este o demonstrație semnificativă de stimă, care încurajează aprofundarea relațiilor reciproce.

În dialogul nostru, aș dori să prevaleze întotdeauna sentimentul de a fi o familie - comunitatea diplomatică reprezintă, de fapt, întreaga familie a popoarelor - care împărtășește bucuriile și tristețile vieții și valorile umane și spirituale care o animă. Diplomația pontificală este, de fapt, o expresie a însăși catolicității Bisericii și, în acțiunea sa diplomatică, Sfântul Scaun este animat de o urgență pastorală care îl determină nu să caute privilegii, ci să intensifice misiunea sa evanghelică în slujba omenirii. El combate orice indiferență și face apel încontinuu la conștiințe, așa cum a făcut neobosit veneratul meu predecesor, mereu atent la strigătul săracilor, al celor nevoiași și al celor marginalizați, precum și la provocările care caracterizează timpul nostru, de la protejarea creației până la inteligența artificială.

Pe lângă faptul că este semnul concret al atenției țărilor voastre față de Scaunul Apostolic, prezența voastră de astăzi este pentru mine un dar, care îmi permite să reînnoiesc aspirația Bisericii - și a mea personală - de a ajunge și a îmbrățișa fiecare popor și fiecare persoană de pe acest pământ, doritoare și nevoiașă de adevăr, dreptate și pace! Într-un anumit sens, propria mea experiență de viață, dezvoltată între America de Nord, America de Sud și Europa, este reprezentativă pentru această aspirație de a traversa granițele pentru a întâlni oameni și culturi diferite.

Prin munca constantă și răbdătoare a Secretariatului de Stat, intenționez să consolidez cunoașterea și dialogul cu voi și cu țările voastre, pe multe dintre care am avut deja harul să le vizitez în cursul vieții mele, mai ales când am fost prior general al augustinienilor. Am încredere că Providența Divină îmi va acorda noi ocazii de a întâlni realitățile din care proveniți, permițându-mi să primesc oportunitățile care se vor prezenta pentru a întări în credință atâția frați și surori răspândiți în lume și de a construi noi punți cu toate persoanele de bunăvoință.

În dialogul nostru aș vrea să avem în minte trei cuvinte-cheie, care constituie pilonii acțiunii misionare a Bisericii și ai operei diplomatice a Sfântului Scaun.

Primul cuvânt este pace. Prea des îl considerăm un cuvânt "negativ", adică simpla absență a războiului și a conflictului, întrucât opoziția face parte din natura umană și ne însoțește mereu, împingându-ne prea adesea să trăim într-o constantă "stare de conflict": acasă, la locul de muncă, în societate. Pacea pare atunci un simplu armistițiu, un moment de odihnă între o dispută și alta, pentru că, oricât ne-am strădui, tensiunile sunt mereu prezente, ca jarul care mocnește sub cenușă, gata să se reaprindă în orice moment.

În perspectiva creștină - ca și în aceea a altor experiențe religioase - pacea este înainte de toate un dar: primul dar al lui Cristos: "Pacea mea v-o dau vouă" (In 14,27). Ea este însă un dar activ, captivant, care ne interesează și ne implică pe fiecare dintre noi, independent de proveniența noastră culturală și de apartenența religioasă și care necesită, înainte de toate, o muncă asupra noastră înșine. Pacea se construiește în inimă și pornind de la inimă, eradicând orgoliul și revendicările și măsurând limbajul, pentru că se poate răni și ucide și prin cuvinte, nu doar cu armele.

În această perspectivă, cred că este fundamentală contribuția pe care religiile și dialogul interreligios o pot desfășura pentru a favoriza contexte de pace. Aceasta necesită, firește, respectarea deplină a libertății religioase în fiecare țară, întrucât experiența religioasă este o dimensiune fundamentală a persoanei umane, fără de care este dificil, dacă nu imposibil, să se realizeze acea purificare a inimii necesară pentru a construi relații pașnice.

Pornind de la această muncă, pe care suntem cu toții chemați să o facem, putem eradica premisele oricărui conflict și ale oricărei dorințe distructive de cucerire. Aceasta necesită și o dorință sinceră de dialog, animată de dorința de a ne întâlni mai degrabă decât de a ne ciocni. În această perspectivă, este necesar să se dea o nouă viață diplomației multilaterale și acelor instituții internaționale care au fost dorite și concepute în primul rând pentru a remedia disputele ce puteau apărea în cadrul comunității internaționale. Desigur, trebuie să existe și voința de a înceta producerea de instrumente de distrugere și de moarte, deoarece, așa cum a amintit Papa Francisc în ultimul său mesaj Urbi et Orbi, "nicio pace nu este posibilă fără o adevărată dezarmare [și] exigența pe care o are fiecare popor de a-și asigura propria apărare nu poate fi transformată într-o cursă generală a înarmărilor" (Mesaj Urbi et Orbi, 20 aprilie 2025).

Al doilea cuvânt este dreptate. Urmărirea păcii necesită practicarea dreptății. După cum am avut deja ocazia să menționez, mi-am ales numele gândindu-mă în primul rând la Leon al XIII-lea, papa primei mari enciclice sociale, Rerum novarum. În schimbarea epocală pe care o trăim, Sfântul Scaun nu poate să nu-și facă auzită vocea în fața numeroaselor dezechilibre și a nedreptăților care duc, printre altele, la condiții de muncă nedemne și la societăți tot mai fragmentate și conflictuale. De asemenea, trebuie să acționăm pentru a remedia inegalitățile globale, unde opulența și sărăcia creează prăpastii adânci între continente, țări și chiar în cadrul societăților individuale.

Este datoria celor care au responsabilități de conducere să lucreze pentru construirea unor societăți civile armonioase și pașnice. Acest lucru se poate realiza înainte de toate investind în familie, întemeiată pe unirea stabilă dintre bărbat și femeie, "societate mică, dar adevărată, și anterioară oricărei societăți civile" (Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Rerum novarum (15 mai 1891), 9). În afară de asta, nimeni nu poate evita promovarea unor contexte în care demnitatea fiecărei persoane să fie protejată, în special a celor mai fragile și lipsite de apărare, de la cei nenăscuți la cei în vârstă, de la bolnavi la șomeri, fie ei cetățeni sau imigrați.

Însăși istoria mea este aceea a unui cetățean, descendent al imigraților, care la rândul său a emigrat. Fiecare dintre noi, în cursul vieții, se poate afla sănătos sau bolnav, angajat sau șomer, în patrie sau în țară străină: însă demnitatea sa rămâne mereu aceeași, aceea de creatură voită și iubită de Dumnezeu.

Al treilea cuvânt este adevăr. Nu se pot construi relații cu adevărat pașnice, nici măcar în cadrul comunității internaționale, fără adevăr. Acolo unde cuvintele capătă conotații ambigue și ambivalente, iar lumea virtuală, cu percepția sa schimbată asupra realității, preia controlul în mod incontrolabil, este dificil să se construiască raporturi autentice, deoarece lipsesc premisele obiective și reale ale comunicării.

La rândul său, Biserica nu se poate abține niciodată să spună adevărul despre om și despre lume, recurgând atunci când este necesar și la un limbaj sincer, care ar putea da naștere unor neînțelegeri inițiale. Însă adevărul nu este niciodată separat de caritate, care la rădăcina sa are întotdeauna preocuparea față de viața și binele fiecărui bărbat și fiecărei femeie. De altfel, în perspectiva creștină, adevărul nu este afirmarea unor principii abstracte și descărnate, ci întâlnirea cu însăși persoana lui Cristos, care trăiește în comunitatea credincioșilor. Astfel, adevărul nu ne îndepărtează, ci mai degrabă ne permite să înfruntăm cu mai multă vigoare provocările timpului nostru, precum migrațiile, utilizarea etică a inteligenței artificiale și protejarea iubitului nostru Pământ. Acestea sunt provocări care cer angajamentul și colaborarea tuturor, întrucât nimeni nu se poate gândi să le înfrunte singur.

Dragi ambasadori,

Slujirea mea începe în inima unui an jubiliar, dedicat într-un mod deosebit speranței. Este un timp de convertire și de reînnoire și mai ales ocazia de a lăsa în urmă disputele și de a începe un nou drum, animați de speranța de a putea construi, lucrând împreună, fiecare după propriile sensibilități și responsabilități, o lume în care fiecare să își poată realiza propria umanitate în adevăr, în dreptate și în pace. Îmi doresc ca acest lucru să se poată întâmpla în toate contextele, începând cu cele mai încercate, cum ar fi Ucraina și Țara Sfântă.

Vă mulțumesc pentru toată munca pe care o faceți pentru a construi punți între țările voastre și Sfântul Scaun și din toată inima vă binecuvântez pe voi, familiile voastre și popoarele voastre. Mulțumesc!

[Binecuvântarea]

Și mulțumesc pentru munca pe care o faceți!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat