Generozitatea care inspiră, un exemplu de solidaritate în spiritul valorilor creștine: Herbert Ospelt
Într-o lume în care diferențele sociale devin tot mai vizibile, există oameni care nu rămân indiferenți. Fiind o figură discretă, dar profund implicată în opere sociale, domnul Herbert Ospelt din Liechtenstein s-a remarcat printr-un angajament constant față de cei aflați în dificultate. Înzestrat cu o situație materială privilegiată, a ales să-și pună resursele în slujba binelui comun, oferind sprijin concret celor mai vulnerabili membri ai societății.
La începutul lunii mai 2025, am primit vestea că acest prieten și un mare binefăcător al României, dar și al Diecezei de Iași, a trecut la cele veșnice. Este vorba de domnul Herbert Ospelt, tatăl doamnei Franceska Ospelt care a vizitat deseori Romania.
Prietenia noastră a început în toamna anului 1997, când vizitând Liechtenstein, împreună cu un bun prieten, Pater August Paterno, un preot care a lucrat mulți ani în televiziunea austriacă, m-a prezentat acestei familii Ospelt. De la prima întâlnire, s-a creat între noi o legătură de amiciție cu această familie, legătură care a durat mai bine de 30 de ani. Deși proveneam tocmai din estul Europei, familia m-a îndrăgit și așa a început colaborarea noastră.
Eu am început să descriu condițiile cu care ne confruntam în țara noastră, lipsurile pe care le aveau Seminarul din Iași, cel din Bacău și grădinițele conduse de unele congregații călugărești.
A fost foarte sensibil la cele auzite, el deținând o fabrică de conserve în Vaduz, a donat timp de 30 de ani conserve de carne, marca Malbuner, care aveau un gust deosebit, pentru seminariile din Dieceza de Iași, către Casa "Sfântul Iosif" din Odorheiu Secuiesc, către Misionarele Carității din Bacău, către grădinițe conduse de congregații călugărești, unele care activează și în Republica Moldova. Transportul acestor conserve erau încărcate într-un TIR, care ajungea la Viena, iar eu trebuia să găsesc mijloc de transport către România.
Bucuria dăruirii manifestată de domnul Herbert Ospelt are legătură cu copilăria sa, când a cunoscut și el sărăcia, iar ca mulțumire pentru ceea ce Dumnezeu i-a dăruit, s-a implicat constant în a ajutora România.
Acest binefăcător cu inima de aur îmi povestea cum în copilărie a cunoscut sărăcia și acum îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a primit și vrea ca la rândul lui să facă mai departe bine.
L-a apreciat foarte mult pe Papa Francisc, drept pentru care a trimis către Vatican diferite produse din carne de la fabrica lui.
Și-a dorit nespus de mult să viziteze România, locurile unde au ajuns conservele de la fabrica lui, să-i întâlnească pe oamenii locului, însă vârsta înaintată nu i-a permis. A fost foarte bucuros de corespondența bogată pe care am avut-o, unde i-am povestit despre bucuria și mulțumirea pe care au avut-o beneficiarii donațiilor sale.
O implicare specială a avut-o în susținerea unor proiecte sociale, la seminariile din Dieceza de Iași, la renovarea și construirea unor bisericii, la susținerea lucrărilor de la Centrul medical din Săbăoani.
Deseori îmi cerea să mă rog pentru el și familia lui, pentru ca Dumnezeu să-l găsească vrednic de împărăția lui.
În diferite întâlniri cu preoții, am vorbit despre generozitate familiei Ospelt, care a înțeles și pus în aplicare evanghelia lui Cristos.
Donațiile sale nu sunt gesturi ocazionale, ci un fir roșu care traversează anii, ghidat de convingerea că "nimeni nu se mântuiește singur" - așa cum spune adesea Papa Francisc. Prin susținerea unor proiecte sociale, burse pentru copii defavorizați, ajutoare pentru familii nevoiașe sau contribuții anonime la cauze urgente, domnul Herbert Ospelt demonstrează că generozitatea adevărată nu caută aplauze, ci transformare. Grija față de semenii mai puțin norocoși este o constantă în activitatea sa, reflectând valori solide, precum empatia, solidaritatea și responsabilitatea socială.
Este un exemplu viu al ideii că bunăstarea vine la pachet cu o datorie morală față de cei mai puțin norocoși. Într-o societate adesea grăbită și indiferentă, astfel de oameni ne amintesc că empatia, solidaritatea și compasiunea rămân valori esențiale - nu doar pentru credință, ci pentru umanitate.
Pentru mine a fost un mare dar că l-am întâlnit și am închegat o prietenie puternică de aproximativ 30 de ani.
Ca mulțumire, rămânem uniți în rugăciune pentru el, mulțumindu-i Domnului pentru toată generozitatea primită din partea domnului Herbert Ospelt, cerând de la Dumnezeu mila sa pentru sufletul domnului Herbert Ospelt, pentru a-l așeza în ceruri, alături de cei drepți.
Suntem încrezători că această prietenie de aproximativ 30 de ani să poate da roade pe mai departe și să putem construi pe mai departe acea punte a speranței dintre Liechtenstein și România.
Pr. Iosif Antoci (Austria)