© Vatican Media

Papa Francisc şi întoarcerea la izvoarele Conciliului

În cursul celor doisprezece ani ai săi de pontificat, aşa cum unii au observat uneori, Papa Francisc a părut că vorbeşte mai puţin despre Conciliul al II-lea din Vatican faţă de predecesorii săi imediaţi. Şi asta nu datorită vreunei forme de uitare, ci pur şi simplu pentru că ultimul Conciliu a fost, în acelaşi timp, busola de neînlocuit pentru a se orienta şi matca naturală în care să facă să curgă magisteriul succesorului lui Petru venit "aproape de la capătul lumii". Dacă papii precedenţi, de la Paul al VI-lea la Benedict al XVI-lea, au trăit personal lucrările adunării şi au trebuit să conducă tranziţia grea în anii turbulenţi ai contestării, trebuind înainte de toate să explice şi după aceea să şi apere Conciliul, Francisc a fost primul dintre episcopii de Roma care a trăit în întregime viaţa sa sacerdotală şi episcopală în epoca conciliară.

A regăsi coordonatele de fond ale magisteriului său, şi legătura lor cu izvoarele Conciliului, este ceea ce a făcut cu un parcurs limpede şi profund Stefania Falasca - redactor autoritar de la Avvenire şi observator de cursă lungă, care l-a cunoscut pe Jorge Mario Bergoglio încă din timpurile în care era arhiepiscop de Buenos Aires - în cartea "Francisc. Calea maestră" (Edizioni San Paolo). Un volum preţios pentru a percepe liniile portante ale învăţăturii lui Francisc pe ruta conciliară: urcarea la izvoarele evangheliei, o misionaritate reînnoită, sinodalitatea ca stil şi formă constitutivă a Bisericii şi a comuniunii sale, slujirea în sărăcie şi dialogul cu contemporaneitatea, căutarea unităţii cu fraţii creştini, dialogul interreligios, căutarea păcii.

Lucrarea punctuală a lui Falasca face să se înţeleagă înainte de toate, graţie şi unui interviu pe care autoarea l-a luat fostului cardinal arhiepiscop de Buenos Aires la Aparecida în 2007, cu ocazia Conferinţei Episcopatului Latinoamerican, care era viziunea eclezială a viitorului episcop de Roma. Cardinalul Bergoglio a contribuit la redactarea documentului final unde reiese o abordare pastorală centrată pe o Biserică misionară, săracă pentru săraci, deschisă la milostivire şi gata să iasă din sine pentru a-l întâlni pe celălalt. Toate sunt teme care vor constitui firul roşu al pontificatului.

Din paginile volumului reiese aşadar cu claritate care a fost busola Papei Francisc. "Nu sunt eu - a afirmat papa în interviul luat de Falasca pentru Avvenire în noiembrie 2016 -. Acesta este drumul de la Conciliu care merge înainte, care se intensifică. Eu urmez Biserica. Nu am dat nicio accelerare. În măsura în care mergem înainte, drumul pare să meargă mai rapid". Urmarea magisteriului conciliar şi aplicarea sa deplină au fost trăite de pontif ca un parcurs natural: "Eu urmez Biserica". Sunt cuvinte, în simplitatea lor, revelatoare ale privirii sale asupra naturii Bisericii şi asupra slujirii lui Petru.

Prin opt "căi maestre" ale Conciliului şi tot atâtea capitole de aprofundare, Falasca inserează gesturile, cuvintele, învăţăturile papei argentinian pe urma constituţiilor conciliare Lumen gentium şi Gaudium et spes, urcând până la Evangelii nuntiandi a lui Paul al VI-lea şi la documentul deja citat de la Aparecida, bază a primei exortaţii apostolice a lui Francisc, Evangelii gaudium (2013). Pentru Francisc, explică autoarea cărţii, a urma Biserica pe urma Tradiţiei care de la Conciliu merge înainte "a însemnat să reia tout court şi a duce înainte moştenirea Conciliului al II-lea din Vatican care «a fost o recitire a evangheliei în lumina culturii contemporane»". A însemnat "să redescopere natura constitutivă a Bisericii, «medicamentul milostivirii», şi să cheme la o convertire misionară a întregului popor al lui Dumnezeu în sinodalitate şi în slujirea adusă celor săraci". A însemnat "să parcurgă calea pe care Biserica este chemată să meargă: dialogul. Aşadar să parcurgă o perspectivă eclezială şi ecleziologică, pentru că atunci când se spune dialog, în Biserică, se spune colloquium salutis, adică fidelitate faţă de Cristos în Ecclesiam suam, aşa cum este descris în enciclica lui Paul al VI-lea, care indică «pe ce căi trebuie Biserica să îndeplinească astăzi mandatul său»".

A însemnat să ducă înainte datoria ecumenismului: "De când a fost promulgat decretul conciliar Unitatis redintegratio, în urmă cu peste cincizeci de ani, şi s-a redescoperit fraternitatea creştină bazată pe unicul botez şi pe aceeaşi credinţă în Cristos, drumul pe calea căutării unităţii a mers înainte cu paşi mici şi mari şi a dat roadele sale. Continui să urmez aceşti paşi", a spus Francisc. A însemnat să reia şi să continue în perspectiva din Nostra aetate, "declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine", şi să ducă înainte fraternitatea universală descrisă de Conciliu. A însemnat să ducă înainte la literă şi dialogul cu celelalte religii şi să le considere în slujba fraternităţii universale pentru pacea în lume. În sfârşit, a însemnat pentru primul papă care asumă numele sfântului din Assisi, sfântul păcii, "să acţioneze neîncetat pentru căutarea păcii după modelul lui Cristos", scrie Falasca, usque ad finem, până la sfârşit, până în ultima clipă. "Astfel - afirmă autoarea cărţii - a dus înainte căile de neşters prin care Biserica îşi îndeplineşte astăzi mandatul său, căile unui magisteriu care pe ruta Conciliului în urma Tradiţiei a marcat timpul nostru".

Andrea Tornielli

(După Vatican News, 2 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu