© Vatican Media

Vatican: Celebrarea euharistică în a cincea din cele nouă zile de doliu. Omilia card. Leonardo Sandri (30 aprilie 2025)

Miercuri, 30 aprilie 2025, la ora 17.00, în bazilica vaticană, a avut loc celebrarea euharistică pentru Pontiful Roman Francisc, în a cincea zi din cele nouă zile de doliu. La celebrare a fost invitată Capela Papală. Concelebrarea a fost prezidată de Eminenţa Sa cardinalul Leonardo Sandri, vice-decan al Colegiului Cardinalilor. Publicăm în continuare omilia pe care Eminenţa Sa cardinalul Leonardo Sandri a rostit-o în cursul Sfintei Liturghii:

Venerabili fraţi cardinali,

Surori şi fraţi în Domnul!

1. Cristos a înviat! Cu încă şi mai mult emoţie într-o celebrare de mijlocire cum este cea a celor nouă zile de doliu, cântăm Aleluia Pascal, acea cântare care a răsunat din glasul diaconului "Nuntio vobis gaudium magnum quod est Alleluia", şi în această bazilică ce mai înainte cu puţine clipe înainte de Priveghere a fost vizitată de Sfântul Părinte Francisc. În mod credem inconştient el se pregătea să treacă o altă Mare Roşie, o altă noapte pe care Învierea lui Cristos ne permite s-o numim fericită, noaptea despre care este spus "et nox sicut dies illuminabitur".

Peste câteva zile, cardinalul protodiacon va folosi o formulă asemănătoare, anunţând Bisericii şi lumii gaudium magnum că avem un nou papă: pornind de la experienţa pascală a lui Cristos găseşte sens slujirea succesorului lui Petru, chemat în fiecare timp să trăiască cuvintele pe care tocmai le-am ascultat în Evanghelie: "Iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!". Petru îi întăreşte pe fraţii în credinţă că Răstignitul este Cel Înviat, Cel Viu pentru totdeauna. Celebrarea celor nouă zile de doliu pentru pontiful răposat constituie din partea diferitelor categorii şi apartenenţe săvârşirea unui rit de mijlocire creştină: în mod ideal, şi în acest mod succesorul lui Petru ne convocă pentru a ne întări, exact pentru ca să reînnoim mărturisirea noastră de credinţă în învierea trupului, în iertarea păcatelor, şi a celor unui om devenit pontif, şi în reînnoirea conştiinţei că unitatea istoriei fiecărei persoane este în mâinile lui Dumnezeu.

2. Astăzi părinţii cardinali sunt cei chemaţi să participe la cele nouă zile de doliu, aproape o etapă centrală a acestui drum eclezial, adunându-se în rugăciune ca un Collegium şi încredinţând Domnului pe cel ai cărui primi colaboratori şi sfătuitori au fost, sau cel puţin au încercat să fie aşa, în Curia Romană ca în diecezele din toată lumea. Însă în mod ideal fiecare dintre noi, venerabili fraţi, poartă persoanele pentru care şi cu care este chemat să trăiască slujirea sa: de la Tonga cu Insulele din Pacific la stepele din Mongolia, de la antica Persie cu Teheran la locul de unde a provenit vestirea mântuirii, Ierusalim, de la locurile pe atunci înfloritoare de creştinism şi acum locuinţă a unei mici turme, în unele cazuri marcat de martiriu, ca Marocul şi Algeria, numai pentru a cita câteva coordonate ale geografiei pe care Sfântul Părinte a voit s-o schiţeze în aceşti ani convocând consistorii frecvente. În toate aceste locuri şi continente, ca în acele spaţii de legătură care sunt oficiile din Secretariatul de Stat şi din Curia Romană, ca succesori ai apostolilor suntem chemaţi în fiecare zi să ne amintim şi să trăim cu conştiinţa că "a domni înseamnă a sluji", ca Învăţătorul şi Domnul, care este în mijlocul nostru ca acela care slujeşte.

3. De fapt, unul din titlurile pe care tradiţia îl atribuie episcopului de Roma este cel de Servus Servorum Dei, iubit de Sfântul Grigore cel Mare încă de când era numai diacon, pentru a aminti acest adevăr constant: liturgia ne aminteşte asta în semnele exterioare, când în celebrările mai solemne îmbrăcăm sub ornat tunica, amintire a datoriei noastre de a rămâne mereu diaconi, adică servitori. A trăit asta Papa Francisc, alegând diferite locuri de suferinţă şi singurătate pentru a face spălarea picioarelor în timpul Sfintei Liturghii in Coena Domini, dar şi punându-se în genunchi şi sărutând picioarele liderilor din Sudanul de Sud, implorând darul păcii, cu acelaşi stil consider de mulţi scandalos, dar puternic evanghelic, cu care Sfântul Paul al VI-lea la 4 decembrie în urmă cu cincizeci de ani în Capela Sixtină s-a pus în genunchi sărutând picioarele lui Meliton, mitropolit de Calcedon. Tradiţia Bisericii, dragi confraţi cardinali, ne subîmparte în trei ordine: episcopi, preoţi şi diaconi, dar toţi suntem chemaţi oricum să slujim, mărturisind evanghelia usque ad effusionem sanguinis, aşa cum am jurat în ziua creării de cardinal şi este semnificată de purpura pe care o îmbrăcăm, oferindu-ne pe noi înşine, colegial şi individual, ca primi colaboratori ai succesorului fericitului apostol Petru.

4. Prima lectură, luată din cartea Faptele Apostolilor, ne duce tocmai în afara cenacolului din Ierusalim, unde sunt adunaţi iudei care provin din toate naţiunile care sunt sub cer. Petru este cel care ia cuvântul pentru a justifica tot ceea ce s-a petrecut: apostolii nu sunt beţi şi nu delirează, dimpotrivă tocmai pentru că erau impregnaţi de acea sobria ebrietas a Duhului, aşa cum va fi numită mai târziu de literatura patristică, pot să fie înţelese şi de popoare diferite, fiecare în propria limbă. Este semnificativ că în cele nouă zile de doliu a fost aleasă această lectură: cu siguranţă este cu referinţă la apostolul Petru, fiind primul său discurs, însă contextul este cel al Rusaliilor tocmai petrecut. Referinţa temporală pe care Luca o indică este cea "când a sosit ziua Rusaliilor". Ce anume înseamnă acest a sosit? Este în acelaşi timp un a ajunge la capăt, în acelaşi timp o ajungere la plinătate şi pentru aceasta a demara un nou început. Evanghelistul foloseşte aici acelaşi verb pe care l-a folosit în capitolul 9 din Evanghelie, când, după schimbarea la faţă, coborând de pe munte, "când s-au împlinit zilele înălţării sale", Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim, unde aveau să se împlinească Scripturile care se refereau la el aşa cum a amintit după aceea discipolilor rătăciţi pe drumul spre Emaus. După întâlnirea Schimbării la Faţă, drumul spre realizarea profeţiilor în Paşte la Ierusalim; după Paşte aşteptarea Duhului la Rusalii, cu plinătatea darului Duhului începutul Bisericii. Noi trăim trecerea între încheierea vieţii succesorului lui Petru, Papa Francisc, şi împlinirea promisiunii aşa încât cu noua revărsare a Duhului Biserica lui Cristos să poată continua drumul său în mijlocul oamenilor cu un nou păstor. Dar ce profeţie se împlineşte la Rusalii? Ceea ce pericopa liturgică a omis, dar care era atât de îndrăgită şi atât de citată de Papa Francisc, conţinută în capitolul al treilea din Ioel: "Voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni... Oricine va invoca numele Domnului va scăpa". Iubitului nostru Sfânt Părinte îi plăcea să repete asta pentru a vorbi despre întâlnire şi despre dialog între generaţii, despre necesitatea ca bătrânii să relateze visele lor tinerilor, şi în acelaşi timp ca aceştia cu energia lor şi viziunea lor să ştie cu ajutorul lui Dumnezeu să le traducă în realitate. "Nu există viitor fără această întâlnire între bătrâni şi tineri; nu există creştere fără rădăcini şi nu există înflorire fără vlăstare noi. Niciodată profeţie fără amintire, niciodată amintire fără profeţie; şi mereu să ne întâlnim". Într-un fel Papa Francisc lasă acest cuvânt şi Colegiului Cardinalilor, compus din tineri şi din mai bătrâni, în care toţi să se poată învăţaţi de Dumnezeu, să intuiască visul pe care el îl are cu privire la Biserica sa şi să încerce să-l realizeze cu entuziasm tânăr şi reînnoit.

5. În bula de convocare a Jubileului, Papa Francisc a indicat o viziune, un vis la care deja trebuie să ne pregătim şi care va fi încredinţat noului pontif: "acest An Sfânt va orienta drumul spre un alt eveniment fundamental pentru toţi creştinii: de fapt, în 2033 se vor celebra cei două mii de ani ai Răscumpărării împlinită prin pătimirea, moartea şi învierea Domnului Isus. Astfel suntem în faţa unui parcurs marcat de mari etape, în care harul lui Dumnezeu precedă şi însoţeşte poporul care merge zelos în credinţă, activ în caritate şi perseverent în speranţă (cf. 1Tes 1,3). Spiritual, vom deveni toţi pelerini pe străzile din Ţara Sfântă, la Ierusalim, pentru a proclama lumii de la Sfântul Mormânt - sperând să putem face asta cu toţi fraţii şi surorile pe care un unic botez care i-a consacrat - "Domnul a înviat cu adevărat şi i s-a arătat lui Simon!".

6. Doamne, ţi-l încredinţăm pe slujitorul tău, Papa Francisc, pentru ca tu să-l poţi umple acum de bucurie în prezenţa ta şi îţi cerem harul să împlineşti viziunea sa pentru o Biserică ce vesteşte misterul lui Cristos, Răstignit şi Înviat! Marie, Maica lui Dumnezeu şi Maica Bisericii, să mijlocească prin rugăciunea sa pentru cel care atât de mult a voit să fixeze privirea ta iubitoare, şi acum se odihneşte în bazilica dedicată ţie. Aşa să fie.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu