© Vatican Media

Vatican: Omilia rostită de card. Giovanni Battista Re la Liturghia de înmormântare pentru răposatul pontif roman Francisc (26 aprilie 2025)

La ora 10.00 (11.00 ora României), pe esplanada Bazilicii Patriarhale Vaticane, a avut loc Sfânta Liturghie de înmormântare pentru răposatul pontif roman Francisc. Liturghia de înmormântare a fost concelebrată de cardinali şi de patriarhii Bisericilor orientale. A prezidat concelebrarea decanul Colegiului Cardinalilor, Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Battista Re. La sfârşitul solemnei celebrări euharistice au avut loc Ultima Commendatio (ultima recomandare) şi Valedictio (rămasul-bun). Cardinalul vicar pentru Dieceza de Roma a condus rugăciunea Bisericii din Roma. Apoi patriarhii, arhiepiscopii majori şi mitropoliţii Bisericilor mitropolitane "sui iuris" orientale catolice, au mers în faţa sicriului pentru rugăciunea Bisericilor orientale. Apoi cardinalul decan a stropit cu apă sfinţită sicriul pontifului răposat şi l-a tămâiat. Sicriul Sfântului Părinte Francisc a fost mutat la Bazilica "Santa Maria Maggiore" pentru înmormântare şi îngropare. Publicăm în continuare omilia Eminenţei Sale cardinalul Giovanni Battista Re:

În această piaţă maiestuoasă "Sfântul Petru", în care Papa Francisc de atâtea ori a celebrat Euharistia şi a prezidat mai multe întâlniri în cursul acestor 12 ani, suntem adunaţi în rugăciune în jurul rămăşiţelor sale pământeşti cu inima tristă, dar susţinuţi de certitudinile credinţei, care ne asigură că existenţa umană nu se termină în mormânt, ci în casa Tatălui într-o viaţă de fericire care nu va avea apus.

În numele Colegiului Cardinalilor mulţumesc cordial tuturor pentru prezenţa voastră. Cu intensitate de sentiment adresez un salut respectuos şi mulţumire vie şefilor de stat, şefilor de guvern şi delegaţiilor oficiale venite din numeroase ţări pentru a exprima afect, veneraţie şi stimă faţă de papa care ne-a părăsit.

Plebiscitul de manifestări de afect şi de participare, pe care le-am văzut în aceste zile după trecerea de pe acest pământ în veşnicie, ne spune cât de mult pontificatul intens al Papei Francisc a atins minţile şi inimile.

Ultima sa imagine, care va rămâne în ochii noştri şi în inima noastră, este cea de duminica trecută, solemnitatea Paştelui, când Papa Francisc, în pofida problemelor grave de sănătate, a voit să ne împartă binecuvântarea de la balconul Bazilicii "Sfântul Petru" şi apoi a coborât în această piaţă pentru a saluta de pe papamobilul descoperit toată marea mulţime venită pentru Liturghia de Paşte.

Cu rugăciunea noastră vrem acum să încredinţăm sufletul iubitului pontif lui Dumnezeu, ca să-i dea fericirea veşnică în orizontul luminos şi glorios al iubirii sale imense.

Ne luminează şi ne conduce pagina din evanghelie, în care a răsunat însuşi glasul lui Cristos care îl interpela pe primul dintre apostoli: "Petru, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?". Şi răspunsul lui Petru a fost prompt şi sincer: "Doamne, tu cunoşti toate; tu ştii că te iubesc!". Şi Isus i-a încredinţat marea misiune: "Paşte oile mele". Aceasta va fi misiunea constantă a lui Petru şi a succesorilor săi, o slujire de iubire pe urma Învăţătorului şi Domnului Cristos care "nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji şi a-şi da viaţa ca răscumpărare pentru toţi" (Mc 10,45).

În pofida fragilităţii şi suferinţei sale finale, Papa Francisc a ales să parcurgă această cale de dăruire până în ultima zi a vieţii sale pământeşti. El a mers pe urmele Domnului său, Bunul Păstor, care a iubit oile sale până la a-şi da însăşi viaţa sa. Şi a făcut asta cu forţă şi seninătate, aproape de turma sa, Biserica lui Dumnezeu, amintindu-şi de fraza lui Isus citată de apostolul Petru: "Este mai multă bucurie în a da decât în a primi" (Fap 20,35).

Când cardinalul Bergoglio, la 13 martie 2013, a fost ales de conclav să-i urmeze Papei Benedict al XVI-lea, avea în urma lui anii de viaţă călugărească în Societatea lui Isus şi mai ales era îmbogăţit de experienţa de 21 de ani de slujire pastorală în Arhidieceza de Buenos Aires, mai întâi ca auxiliar, apoi coadiutor şi după aceea, mai ales, ca arhiepiscop.

Decizia de a lua numele Francisc a apărut imediat ca alegere a unui program şi a unui stil asupra căruia el voia să întemeieze pontificatul său, încercând să se inspire din spiritul Sfântului Francisc de Assisi.

A păstrat temperamentul său şi forma sa de călăuză pastorală şi a dat imediat amprenta personalităţii sale puternice în conducerea Bisericii, instaurând un contact direct cu fiecare persoană şi cu populaţiile, doritor să fie aproape de toţi, cu atenţie deosebită faţă de persoanele aflate în dificultate, dedicându-se fără măsură, îndeosebi pentru cei din urmă de pe pământ, cei marginalizaţi. A fost un papă în mijlocul oamenilor cu inimă deschisă faţă de toţi. În afară de asta, a fost un papă atent la noul care se evidenţia în societate şi la ceea ce Duhul Sfânt provoca în Biserică.

Cu vocabularul care îi era caracteristic şi cu limbajul său bogat în imagini şi metafore, a încercat mereu să lumineze cu înţelepciunea evangheliei problemele din timpul nostru, oferind un răspuns în lumina credinţei şi încurajând să trăim ca nişte creştini provocările şi contradicţiile din aceşti ani ai noştri de schimbări, pe care îi plăcea să-i califice "schimbare de epocă".

Avea mare spontaneitate şi o manieră informală de a se adresa tuturor, chiar şi persoanelor care erau departe de Biserică.

Bogat în căldură umană şi profund sensibil faţă de dramele de astăzi, Papa Francisc a împărtăşit realmente neliniştile, suferinţele şi speranţele timpului nostru de globalizare şi s-a dăruit în a întări şi a încuraja cu un mesaj capabil să ajungă la inima persoanelor în mod direct şi nemijlocit.

Carisma sa a primirii şi a ascultării, unită cu un mod de a se comporta propriu al sensibilităţii zilei de astăzi, a atins inimile, încercând să trezească energiile morale şi spirituale.

Primatul evanghelizării a fost călăuza pontificatului său, răspândind, cu o clară amprentă misionară, bucuria evangheliei, care a fost titlul primei sale exortaţii apostolice Evangelii gaudium. O bucurie care umple de încredere şi speranţă inima tuturor celor care se încredinţează lui Dumnezeu.

Firul conducător al misiunii sale a fost şi convingerea sa că Biserica este o casă pentru toţi; o casă cu uşile mereu deschise. A recurs de mai multe ori la imaginea Bisericii ca "spital de campanie" după o bătălie în care au fost mulţi răniţi; o Biserică doritoare să aibă grijă cu determinare de problemele persoanelor şi de marile greutăţi care sfâşie lumea contemporană; o Biserică aptă să se aplece asupra fiecărui om, dincolo de orice crez sau condiţie, îngrijindu-i rănile.

Sunt nenumărate gesturile sale şi îndemnurile sale în favoarea refugiaţilor şi a strămutaţilor. A fost constantă şi insistenţa în a lucra în favoarea săracilor.

Este semnificativ că prima călătorie a Papei Francisc a fost cea la Lampedusa, insulă simbol a dramei emigraţiei cu mii de persoane înecate în mare. În aceeaşi linie a fost şi călătoria la Lesbo, împreună cu patriarhul ecumenic şi cu arhiepiscopul de Atena, precum şi celebrarea unei Liturghii între Mexic şi Statele Unite, cu ocazia călătoriei sale în Mexic.

Din cele 47 de călătorii apostolice obositoare ale sale va rămâne în istorie în mod deosebit cea în Irak în 2021, făcută sfidând orice risc. Acea dificilă călătorie apostolică a fost un balsam peste rănile deschise ale populaţiei irakiene, care a suferit atât de mult din cauza acţiunii inumane a ISIS. Aceasta a fost o călătorie importantă şi pentru dialogul interreligios, o altă dimensiune relevantă a operei sale pastorale. Cu vizita apostolică din 2024 în patru naţiuni din Asia-Oceania, papa a ajuns la "periferia cea mai periferică din lume".

Papa Francisc a pus mereu în centru evanghelia milostivirii, subliniind în mod repetat că Dumnezeu nu încetează să ne ierte: el iartă mereu oricare ar fi situaţia celui care cere iertare şi se întoarce pe calea cea dreaptă.

A voit Jubileul Extraordinar al Milostivirii, scoţând în evidenţă că milostivirea este "inima evangheliei".

Milostivire şi bucurie a evangheliei sunt două cuvinte cheie ale Papei Francisc.

În contrast cu ceea ce a definit "cultura rebutului", a vorbit despre cultura întâlnirii şi a solidarităţii. Tema fraternităţii a străbătut tot pontificatul său cu tonuri vibrante. În scrisoarea enciclică Fratelli tutti a voit să facă să se renască o aspiraţie mondială la fraternitate, pentru că toţi suntem fii ai aceluiaşi Tată care este în ceruri. Cu forţă a amintit adesea că toţi aparţinem la aceeaşi familie umană.

În 2019, în timpul călătoriei în Emiratele Arabe Unite, Papa Francisc a semnat un document despre "Fraternitatea Umană pentru Pacea Mondială şi Convieţuirea Comună", amintind de paternitatea comună a lui Dumnezeu.

Adresându-se bărbaţilor şi femeilor din toată lumea, cu scrisoarea enciclică Laudato si' a atras atenţia cu privire la obligaţiile şi la coresponsabilitatea faţă de casa comună. "Nimeni nu se mântuieşte singur".

În faţa dezlănţuirii atâtor războaie din aceşti ani, cu orori inumane şi cu nenumăraţi morţi şi distrugeri, Papa Francisc şi-a ridicat neîncetat glasul implorând pacea şi invitând la raţionalitate, la tratative oneste pentru a găsi soluţii posibile, pentru că războiul - spunea el - este numai moarte a persoanelor, distrugeri ale caselor, ale spitalelor şi ale şcolilor. Războiul lasă mereu lumea mai rea de cum era anterior: el este pentru toţi mereu o dureroasă şi tragică înfrângere.

"Construiţi punţi şi nu ziduri" este un îndemn pe care el l-a repetat de mai multe ori şi slujirea de credinţă ca succesor al apostolului Petru a fost mereu unită cu slujirea omului în toate dimensiunile sale.

În unire spirituală cu toată creştinătatea suntem aici numeroşi ca să ne rugăm pentru Papa Francisc pentru ca Dumnezeu să-l primească în imensitatea iubirii sale.

Papa Francisc obişnuia să încheie discursurile sale şi întâlnirile sale spunând: "Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!".

Dragă Papa Francisc, acum îţi cerem ţie să te rogi pentru noi şi ca din cer tu să binecuvântezi Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi întreaga lume, aşa cum ai făcut duminica trecută de la balconul acestei bazilici într-o ultimă îmbrăţişare cu tot poporul lui Dumnezeu, dar în mod ideal şi cu omenirea care caută adevărul cu inimă sinceră şi ţine sus flacăra speranţei.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu