© Calvarese/SIR

Papa Francisc şi comunicarea. Fabris: "Un stil direct capabil să facă punţi"

Războiul mondial pe bucăţi, păstorii cu mirosul oilor, Biserică în ieşire, globalizarea indiferenţei, cultura rebutului, Biserica spital de campanie, creştini de salon: sunt câteva din expresiile Papei Francisc, intrate în imaginarul colectiv. Un papă care cu cuvintele, întărite de gesturi şi cu stilul său a revoluţionat comunicarea. Vorbim despre asta cu Adriano Fabris, profesor de filozofie morală şi de etică a comunicării la Universitatea din Pisa.

Profesore, care a fost revoluţia pe care a făcut-o Francisc în comunicare?

Aş distinge trei aspecte cu privire la modul în care Papa Francisc s-a relaţionat cu lumea comunicării. Primul aspect este modul în care însuşi Papa Francisc comunica. Al doilea aspect legat cu acesta este modul în care gestiona mass-media. Al treilea aspect este modul în care a reflectat în documentele sale cu privire la mass-media şi la dezvoltările comunicative.

Să pornim de la primul aspect...

Papa Francisc avea o comunicare extrem de directă. Putem spune imediat, în bine şi în rău. Pentru că uneori chiar acest caracter direct al comunicării sale i-a creat unele dureri de cap. Era în orice caz un avantaj foarte mare, pentru că această comunicare directă reuşea să creeze imediat o legătură, să facă o punte cu persoanele. Directă înseamnă o comunicare care transmitea parresia, transmitea faptul că ceea ce spunea unul o gândea şi ceea ce gândea unul o spunea. Această veridicitate era în mod clar un element atractiv, în sensul că ea crea imediat încredere, dădea credibilitate. Acest stil comunicativ al Papei Francisc era stilul celui care dădea mărturie adevărului şi făcea asta în manieră directă, apoi cu caracterul său, cu stilul său, aşadar, cu cuvinte simple pe care toţi le puteau înţelege. Sunt importante şi tăcerile. Pentru că se comunică şi cu tăcerea şi Papa Francisc a comunicat în multe cazuri chiar cu concentrarea, reflecţia, tăcerea, prezenţa sa, faptul de a lua asupra sa, în tăcere, durerea sa personală şi durerea lumii. Tot în acest domeniu de comunicare directă este comunicarea prin gesturi. Este o întreagă dimensiune de non-proces verbal pe care Papa Francisc a practicat-o în comunicarea sa, care găurea şi care implica. Avem în minte atâtea exemple, pe mine ceea ce m-a impresionat foarte recent este tocmai faptul că în pofida trudei, a oboselii, a recomandărilor medicilor, la Paşte papa a făcut turul Pieţei "Sfântul Petru", a luat copii, i-a sărutat, i-a binecuvântat. Sunt gesturi care vorbesc şi care dau semnul unei credinţe, al unei angajări şi al unei carităţi până la capăt.

Pentru al doilea aspect ce ne puteţi spune?

Nu putem fi naivi, astăzi: atunci când comunicăm, ştim foarte bine asta, riscăm să fim fărâmiţaţi de mecanismele comunicării. Cu atât mai mult dacă nu avem stăpânirea mijlocului. Ei bine, Papa Francisc a reuşit să facă să treacă mesajul creştin prin intermediul mijlocului, fără a se lăsa absorbit de mijloc. Să ne gândim de exemplu la folosirea mijlocului televizat. Nu numai că a participat la transmisiunile de la A Sua immagine, ci a mers acolo direct. A folosit şi cuvântul în manieră desigur conştientă, puternică. Şi l-a folosit cu atât mai mult în ultima perioadă, chiar atunci când nu avea voce pentru a putea spune lucrurile cele mai esenţiale. Aceeaşi stăpânire a mijlocului a demonstrat-o în folosirea tehnologiilor comunicării. Chiar dacă era cu siguranţă un papa social, chiar dacă asta era un pic în afară faţă de orizontul său, el însă a fost prezent.

Cu privire la al treilea aspect, cum a reflectat Papa Francisc asupra comunicării?

Aici avem întreaga serie de Mesaje pentru Zilele Mondiale ale Comunicaţiilor Sociale. Iniţial se concentrează asupra comunicării jurnalistice, mai ales asupra necesităţii unei comunicări adevărate, o comunicare credibilă, o comunicare demnă de încredere, o comunicare căreia nu-i este frică să spună adevărul. Apoi, progresiv a devenit tot mai mult o reflecţie asupra noilor tehnologii în domeniul comunicării, unde aceste teme ale adevărului, ale credibilităţii, ale mărturiei au fost aplicate în manieră cu adevărat foarte utilă şi inteligentă la domeniu şi la social, mai ales, şi a inteligenţei artificiale. Acestea sunt cele trei aspecte după părerea mea importante pentru care Papa Francisc a dat efectiv un curs dezvoltărilor comunicative cu indicaţii foarte precise, demonstrând conştiinţă faţă de ceea ce se întâmplă astăzi.

A adus o revoluţie comunicativă cu stilul său?

Asta cu siguranţă. Însă o revoluţie care aduce cu sine şi conştiinţa că nu se poate arunca ceea ce a fost dobândit şi experimentat în trecut: vreau să spun tradiţia creştină este o tradiţie care se foloseşte dintotdeauna de modalităţi comunicative pentru vestire. Tot ceea ce a fost dobândit bun în cadrul acestei tradiţii nu poate să fie abandonat: capacitatea unui cuvânt care face punţi, capacitatea unei scrieri care rămâne şi care spune lucruri care trebuie să rămână, capacitatea de a gestiona imaginile, chiar şi de a utiliza social. Revoluţia Papei Francisc este o revoluţie adevărată, nu este revoluţia tehnologiilor care caută mereu un aspect nou, o noutate comercializabilă care să înlocuiască domeniul precedent. Există o revoluţie care ţine cont de aceste dezvoltări şi care încearcă să le facă integrate şi integrabile cu lucrurile bune pe care ni le-a transmis tradiţia comunicativă.

Folosirea atâtor expresii care reconectează la o imagine fac şi mai simplu a înţelege conceptul din partea tuturor?

Cu siguranţă. Este un alt aspect al comunicării sale directe. Expresii ca "păstori cu mirosul oilor" impresionează imaginaţia, rămân în minte şi pătrund profund în memorie şi în conştiinţă. Din acest punct de vedere, capacitatea comunicativă a Papei Francisc era categoric competentă. Ceea ce aş vrea să subliniez este capacitatea sa de a produce din nou imagini semnificative care să poată fi împărtăşite de toţi. Noi venim dintr-o perioadă în care părea că ne era frică să utilizăm imaginile mai ales în relaţie cu tematicile religioase, se vorbea despre demitizare. Trebuia să se ajungă la esenţă, să se elimine învelişul mitic, imaginar, faţă de ceea ce este adevărul vestirii. O abordare de acest gen a mers apoi în mod absolut în contra-tendinţă şi a fost înfrântă de această abundenţă de imagini pe care o găsim în contextul nostru comunicativ de astăzi şi, prin urmare, Papa Francisc şi-a dat seama că era necesară o adevărată "remitizare". Că imaginile nu erau ceva situat şi comprehensibil din punct de vedere cultural numai în locuri circumscrise, ci că vorbeau tuturor fiinţelor umane pentru că erau imagini ale omenirii, pe de altă parte, în Evanghelii câte imagini care nu sunt circumscrise la domeniul timpului său şi la cultura din epoca sa foloseşte Isus? Pe această linia a mers şi Papa Francisc, remitizând discursul, relansând imagini care puteau într-adevăr să vorbească tuturor: persoanelor din diferite culturi şi tradiţii care în orice caz reuşeau să le înţeleagă.

A folosit şi cuvinte spaniole italienizate.

Da, desigur, Francisc susţinea că pentru a încultura credinţa trebuie să fim în măsură s-o transmitem în dialect. Ceea ce contează, şi acesta este un element al abordării sale şi al stilului său comunicativ şi în ceea ce priveşte vestirea creştină, este că nu trebuie să fie într-o limbă universală, aseptică, globală sau globalizată, pentru că după aceea această limbă universală, aseptică, globală sau globalizată nimeni n-o recunoştea ca limbă proprie, părea ceva abstract şi ceva căzut de sus. Mărturia porneşte mereu de la cel care este inserat într-un context, are picioarele pe pământ, în noroiul locului în care ajunge să acţioneze şi, prin urmare, vorbeşte şi limba acelui loc şi această limbă este înţeleasă, este miracolul Rusaliilor. Este înţeleasă de toţi şi toţi recunosc că această limbă, deşi înrădăcinată în particularitatea experienţei celui care o vorbeşte, este o limbă adevărată, pentru că este limba în care se exprimă în mod credibil cel care vorbeşte.

Gigliola Alfaro

(După Agenţia SIR, 23 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu