|
© Vatican Media/SIR |
Papa și China. Chiaretto Yan (Shanghai): "Iubea țara noastră. A fost papa al Chinei"
Din Shanghai, Chiaretto Yan îi povestește Agenției Sir cum a ajuns în China vestea morții Papei Francisc, cum a reacționat poporul chinez și care au fost principalele titluri din ziare, televiziuni și agenții. Se pare că visul său de a vizita China nu a devenit realitate. S-ar putea spune că și noi, catolicii chinezi, avem acest vis neîmplinit, dar nu trebuie să ne oprim la mormânt. Am sentimentul că Papa Francisc ne zâmbește din cer și ne spune: "De ce plângeți acolo? Eu sunt deja în China cu voi!".
"Am primit un telefon luni după-amiază, pe la ora 16.00 (12.00 ora României), de la un prieten cu voce plângătoare care spunea: «Este adevărat că Papa Francisc a murit?». Apoi mesaje și telefoane s-au revărsat pe social, ca grupurile din WeChat. Am controlat pe internet și văd că știrea a fost publicată de Vatican News." Este Chiaretto Yan, din Shanghai, cel care relatează la Agenția SIR cum ieri știrea morții Papei Francisc a ajuns în imensa Chină. Yan trăiește la Shanghai, dar predă la Universitatea "Saint Joseph" din Macao, la Seminarul național din Pechin. Este autorul unei cărți cu titlul "My chinese dream: a construi o Punte între Est și Vest - Speranțe, Provocări și Oportunități". "Știrea - relatează el - s-a răspândit imediat în China. Scurte știri au fost prezentate după aceea de agenția de presă Xinjhua, de CCTV și de unele mass-media oficiale chineze cu titluri ca «Papa Francisc din Roma a murit» sau «Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani». Alte mass-media ca Phoenix TV, Global Times și The Observer Network (Guancha.cn) au publicat relatări mai aprofundate cu titluri ca «O voce pentru cel care nu are voce!», «Papa a murit, a invitat să nu se aibă teamă de China», «Papa Francisc moare, liderii din multe țări sunt în doliu» și de asemenea «A fost publicat testamentul Papei Francisc»." Și că Ministerul de Externe chinez - subliniază Yan - a exprimat condoleanțele sale pentru moartea Papei Francisc. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, a spus: "În ultimii ani, China și Vaticanul au menținut contacte constructive și au avut schimburi amicale." "China este dispusă să facă eforturi comune cu Vaticanul pentru a promova îmbunătățirea continuă a relațiilor China-Vatican."
Prof. Yan, cum a reacționat țara la moartea papei?
Știrea s-a răspândit imediat în China, mai ales în rândul catolicilor. Mulți au rămas șocați. Mesaje de doliu, tristețe, rugăciuni, condoleanțe și recunoștință pentru acest papă. Am primit și am schimbat mesaje cu prieteni care nici măcar nu sunt catolici, între care tineri, profesori, protestanți, antreprenori și chiar funcționari guvernamentali. Toți au exprimat mare stimă și laudă Papei Francisc. Spitalizarea Papei Francisc luna trecută a fost într-un anumit sens o pregătire. Mulți prieteni necreștini au exprimat mare preocupare pentru sănătatea lui Francisc. Sunt solidari cu noi pentru pierderea unui mare om pentru lume.
Cine era Papa Francisc pentru catolicii chinezi?
Pentru catolicii chinezi, Papa Francisc era un om umil, atent față de săraci, față de dreptatea socială, curajos, gata să înfrunte provocările, cu o viziune clarvăzătoare. Uneori nu este înțeles pe deplin, dar a făcut o muncă foarte bună ajutând Biserica din China să iasă din trecut pentru a merge înainte spre un bine superior. Într-o scrisoare personală pe care am primit-o de la el, îmi voi aminti pentru totdeauna binecuvântarea sa și cuvintele sale de încurajare "de a promova dialogul pe căile reconcilierii și păcii".
Ne puteți aminti pașii cei mai importanți făcuți de papa față de China, față de catolicii chinezi, față de episcopii săi...
La 13 martie 2013, Papa Francisc a fost ales papă. După o zi, Xi Jinping a fost ales președinte al Chinei. În acea perioadă, relațiile dintre China și Sfântul Scaun erau tensionate. Chiar se vorbise de excomunicare pentru unii episcopi chinezi. Dar după doar un an de la începutul pontificatului său, în 2014, sub conducerea Papei Francisc, Vaticanul și China au reluat contactele oficiale. În octombrie 2014, Papa Francisc a fost primul papă autorizat să survoleze spațiul aerian chinez în timpul călătoriei sale papale în Coreea. În 2016, cele două părți au avut numeroase schimburi cu privire la numirea episcopilor și la 22 septembrie 2018, Sfântul Scaun și China au semnat un "Acord provizoriu bienal despre numirea episcopilor", care a fost reînnoit după aceea de trei ori. Foarte importantă a fost și călătoria Papei Francisc în Mongolia în 2023 unde, în prezența cardinalului Tong și a cardinalului Chow din Hong Kong, Papa Francisc a subliniat că toți catolicii chinezi ar trebui să fie buni creștini și buni cetățeni fără contradicții, urând poporului chinez prosperitate și progres. În 2023 și în 2024, doi episcopi chinezi au participat la Sinoadele mondiale ale episcopilor despre sinodalitate la Roma. În sfârșit, cei doi episcopi au participat pentru prima dată la întreaga perioadă sinodală.
Date importante care au marcat un parcurs de dialog...
Da, din 2018 până astăzi, s-a înregistrat o semnificativă îmbunătățire în relațiile dintre China și Sfântul Scaun. Toți episcopii chinezi sunt acum recunoscuți de Sfântul Scaun, și unii episcop clandestini sunt recunoscuți de guvernul chinez cu un act de oficializare. În cei 12 ani de pontificat al Papei Francisc, au fost efectuate diferite călătorii papale în Asia și a survolat China în diferite ocazii. Papa credea cu adevărat că China este o mare țară în măsură să dialogheze dincolo de diferitele sisteme instituționale. A exprimat admirație și respect față de China. A arătat gesturi amicale față de China, a exprimat în mod repetat disponibilitatea sa de a o vizita și i-a elogiat "marea cultură" și "infinita înțelepciune". Să viziteze China a fost mereu dorința Papei Francisc.
Ce așteaptă China de la succesorul său? Ce moștenire lasă Papa Francisc?
China așteaptă ca succesorul său să continue drumul dialogurilor și al întâlnirilor demarate de Papa Francisc, pentru o apropiere și o normalizare în raporturile cu China. Este mult de spus despre moștenirea Papei Francisc. A fost papa poporului. Iubea China și a fost Papa Chinei. După cât se pare, visul său de a vizita China nu s-a realizat. S-ar putea spune că și noi catolicii avem acest vis nerealizat, dar n-ar trebui să ne oprim în fața mormântului. Am senzația că Papa Francisc ne zâmbește din cer spunând: "De ce plângeți acolo jos? Sunt deja prezent în China cu voi!".
M. Chiara Biagioni
(După Agenția SIR, 23 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu