© Vatican Media

Papa al milostivirii

"Milostivirea lui Dumnezeu este eliberarea noastră şi fericirea noastră. Noi trăim din milostivire şi nu ne putem permite să stăm fără milostivire: este aerul de respirat. Suntem prea săraci pentru a pune condiţiile, avem nevoie să iertăm, pentru că avem nevoie să fim iertaţi." Dacă există un mesaj care mai mult decât oricare altul a caracterizat pontificatul lui Francisc şi care este destinat să rămână, este cel al milostivirii.

Papa ne-a lăsat pe neaşteptate în această dimineaţă, după ce a dat ultima binecuvântare Urbi et Orbi în ziua de Paşte de la Loja centrală a Bazilicii "Sfântul Petru", după ce a făcut ultimul tur prin mulţime, pentru a binecuvânta şi a saluta.

Au fost multe temele tratate de primul pontif argentinian în istoria Bisericii, îndeosebi atenţia faţă de cei săraci, fraternitatea, îngrijirea Casei comune, nu-ul decisiv şi necondiţionat spus războiului. Însă inima mesajului său, cel care cu siguranţă a reuşit să convingă, este chemarea evanghelică la milostivire. La acea apropiere şi duioşie a lui Dumnezeu faţă de cel care recunoaşte că are nevoie de ajutorul său. Milostivirea ca "aerul de respirat", adică de ceea ce avem mai multă necesitate, fără de care ar fi imposibil să trăim.

Tot pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio a fost trăit sub semnul acestui mesaj, care este inima creştinismului. Încă de la primul Angelus recitat la 17 martie 2013 de la fereastra acelui apartament papal unde nu avea să locuiască niciodată, Francisc a vorbit despre centralitatea milostivirii, amintind cuvintele spuse lui de o doamnă bătrână venită să se spovedească atunci când el era de puţin timp episcop auxiliar de Buenos Aires: "Domnul iartă tot... Dacă Domnul n-ar iertat tot, lumea nu ar exista."

Papa venit "de la capătul lumii" nu a adus schimbări la învăţăturile bimilenarei tradiţii creştine, dar, readucând în mod nou milostivirea în centrul magisteriului său, a schimbat percepţia pe care mulţi o aveau despre Biserică. A mărturisit faţa maternă a unei Biserici care se apleacă asupra celui care este rănit şi îndeosebi asupra celui care este rănit de păcat. O Biserică ce face primul pas spre păcătos, chiar cum a făcut Isus la Ierihon, invitându-se la casa neprezentabilului şi contestatului Zaheu, fără a-i cere nimic, fără precondiţii. Şi este pentru că s-a simţit pentru prima dată privit şi iubit astfel, încât Zaheu s-a recunoscut păcătos găsind în acea privire a Nazarineanului stimulentul pentru a se converti.

Multă lume, în urmă cu două mii de ani, s-a scandalizat văzându-l pe Învăţător intrând chiar în casa vameşului din Ierihon. Multă lume s-a scandalizat în aceşti ani pentru gesturile de primire şi de apropiere ale pontifului argentinian faţă de fiecare categorie de persoane, în mod special faţă de "neprezentabili" şi păcătoşi. În prima sa omilie la o liturghie cu poporul, în Biserica "Sfânta Ana" în Vatican, Francisc a spus: "Câţi dintre noi ar merita poate o condamnare! Şi ar fi şi justă. Dar el iartă! Cum? Cu milostivirea care nu şterge păcatul: numai iertarea lui Dumnezeu îl iartă, în timp ce milostivirea merge mai departe. Este ca şi cerul: noi privim cerul, atâtea stele, dar când vine soarele dimineaţa, cu atâta lumină, stelele nu se văd. Aşa este milostivirea lui Dumnezeu: o mare lumină de iubire, de duioşie, pentru că Dumnezeu iartă nu cu un decret, ci cu o mângâiere."

În timpul tuturor anilor de pontificat, al 266-lea succesor al lui Petru a arătat faţa unei Biserici apropiate, capabilă să mărturisească duioşie şi compasiune, primind şi îmbrăţişând pe toţi, şi cu preţul de a risca şi fără a se preocupa de reacţiile celor cumsecade. "Prefer mai degrabă o Biserică accidentată, rănită şi murdară, pentru că a ieşit pe străzi - a scris Francisc în Evangelii gaudium, road map a pontificatului său - decât o Biserică bolnavă din cauza închiderii şi a comodităţii de a se agăţa de propriile siguranţe." O Biserică ce nu se încrede în capacităţile umane, în protagonismul influencer-ilor care trimit numai la ei înşişi şi în strategiile marketingului religios, ci se face transparentă pentru a face cunoscută faţa milostivă a Celui care a întemeiat-o şi o face să trăiască, în pofida a toate, de două mii de ani.

Acea faţă şi acea îmbrăţişare pe care atâţia le-au recunoscut în bătrânul episcop de Roma venit din Argentina, care a început pontificatul său mergând să se roage pentru migranţii morţi în mare la Lampedusa şi l-a încheiat imobilizat în scaunul cu rotile, dedicându-se până în ultima clipă pentru a mărturisi lumii îmbrăţişarea milostivă a unui Dumnezeu apropiat şi în iubirea faţă de toate creaturile sale.

Andrea Tornielli

(După Vatican News, 21 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu