Torino: Misiuni populare cu privirea spre Golgota

"Din Torino privesc Golgota şi văd..." a fost tema misiunilor populare de la Torino, între 11 şi 13 aprilie 2025, de pr. Cristinel Fodor, director spiritual al studenţilor de la Institutul Teologic din Iaşi, venit între românii catolici din acest oraş italian pentru al treilea an consecutiv, ca pregătire pentru sărbătorirea Sfintelor Paşti. Au concelebrat pr. Iulian Herciu, parohul comunităţii catolicilor români din localitate, şi pr. Octavian Enache, aflat la studii la Roma.

De ce mai avem nevoie de misiuni? Poate în sufletele multora întrebarea se naşte spontan, atunci când părintele anunţă, iar, această iniţiativă.

Deja merg la biserică, deja mă spovedesc de Paşte (...că, na... trebuie!), mă mai rog când şi când, sunt un om bun, nu prea înjur, cu fraţii mă împac (chiar dacă în ultima perioadă nu ne mai frecventăm, ba dimpotrivă, parcă mai mult ne evităm), îmi sun părinţii rămaşi in România cam o dată pe săptămână, cu soţul/soţia mă împac (chiar dacă nu prea îl/o mai suport), pe copii îi cresc cum vreau eu... ce nevoie este să mai particip şi la aceste misiuni? Lasă să meargă alţii... că eu nu am nevoie!

La această întrebare ne pot răspunde chiar Sfântul Paul şi Sfântul Petru: "Ignoranţa nu mai este acceptabilă pentru creştin, care de aceea trebuie să studieze pentru a creşte în credinţă (Evrei 5,11-14; 1Pt 2,2) şi "pentru a-şi aminti lucrurile lui Dumnezeu" (2Pt 1,12-15).

Desigur că nu avem nevoie şi nu vom avea niciodată nevoie, până în momentul în care nu îl vom pune pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre, până atunci când nu vom descoperi, într-adevăr, adevărata noastră identitate: cea de fii ai lui Dumnezeu, până când nu ne vom da silinţa să ne cunoaştem Tatăl, care ne-a salvat prin crucea Fiului său.

Este vorba doar de o simplă alegere, cu acea libertate cu care el ne-a înzestrat, de a încerca să îl cunoaştem pe cel care ne-a creat, Tatăl Milostiv care aşteaptă să ne întoarcem la el.

Iar zilele de misiune au fost ocazii deosebite de creştere în credinţă şi de amintire a lucrurilor lui Dumnezeu: zile de rugăciune, de reculegere, de Spovadă al căror punct culminant au fost Sfintele Liturghii şi predicile părintelui Cristinel Fodor.

"Scuipările soldaţilor" a fost tema zilei de vineri: temă provocatoare care ne-a făcut să reflectăm atât asupra darurilor nenumărate pe care Dumnezeu ni le oferă, în mod deosebit darurile crucii (însăşi crucea, piroanele, coroana de spini, tunica, buretele înmuiat in oţet, inscripţia), dar şi asupra modului în care noi folosim aceste daruri, pe care uneori nici măcar nu ne facem timp să le despachetăm, să le cunoaştem, să ni le însuşim. Poate de cele mai multe ori ne asemănăm cu soldaţii, care au ales să scuipe, înjosind astfel şi mai mult pe cel deja biciuit şi răstignit. Întrebarea centrală: "Ceea ce ai făcut astăzi merită jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru tine?" şi tema pentru acasă: "A trăi măcar pentru 5 minute fără de păcat" au fost punctele de reflecţie care ne-au însoţit până la cea de-a doua întâlnire, de sâmbătă, "Inscripţia de deasupra crucii şi celelalte două cruci", semne fundamentale pentru a înţelege condiţia noastră de fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Inscripţia INRI este semnul care dezvăluie două adevăruri despre dorinţa lui Dumnezeu de a ajunge la întreaga omenire, şi anume: nu există persoană pe care el să n-o folosească (aşa cum l-a ales pe Pilat ca şi "secretar personal" responsabil cu prima răspândire a evangheliei) şi că nu există limbă pe care el să nu o vorbească, ba mai mult "el ne vorbeşte în orice limbă pe care suntem capabili s-o înţelegem". Iar celelalte două cruci de pe Golgota nu reprezintă altceva decât darul alegerii, în libertate, alegerea finală fiind fundamentală pentru eternitatea noastră împreună cu Cristos, căci: "Dumnezeu ne pune în faţă opţiuni eterne, opţiuni care vor avea consecinţe eterne."

Ziua de sâmbătă a fost marcată, de asemenea, de examinarea în timpul dimineţii a celor 32 de copii care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtăşanie, şi Prima Spovadă a acestora, după-amiaza fiind dedicată tinerilor de la Mir şi familiilor acestora.

În Duminica Floriilor, părintele Cristinel ne-a ilustrat, prin ultimele două teme, "Buretele cu oţet" şi "Crucea, giulgiurile şi mormântul gol", cum tot ceea ce a îndurat Isus a fost ca noi să avem încredere în el, pentru că orice suferinţă am avea-o noi aici, acum, el o cunoaşte pentru că a trăit-o pe propria-i piele. A fost sărac, a fost obligat să emigreze, a rămas orfan de tatăl purtător de grijă, a fost acuzat pe nedrept, părăsit de prieteni, trădat, târât în tribunal, judecat, scuipat, bătut, schingiuit, înjosit, răstignit, s-a simţit abandonat de Tatăl ceresc... ce trăire am putea avea ca el să nu o înţeleagă? Ce suferinţă sau durere pentru care să nu ne putem pune încrederea în el? Toate tragediile vieţii noastre trebuie să ne conducă la picioarele crucii, "locul în care Dumnezeu a pus păcatul nostru asupra Fiului său şi acolo l-a pedepsit: "Pe cel care nu a cunoscut păcatul, el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu în el" (2Cor 5,21)."

Chiar şi giulgiul zdrenţuit al morţii devine un simbol al justificării, al vieţii, al victoriei, căci: "Ştim că el le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui" (Rom 8,28).

Am fost invitaţi să facem un exerciţiu simplu: să eliminăm cuvintele "toate lucrurile" şi să le înlocuim cu simbolul propriei tragedii, provocaţi fiind în a vedea cum ar suna versetul din Romani 8,28 în viaţa proprie, aşa cum ar fi sunat pentru apostolul Ioan: "Giulgiul de îngropare lucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu".

Suferinţele din spital lucrează spre bine...

Sentinţa de divorţ lucrează spre bine...

Condamnarea copilului lucrează spre bine...

Moartea celui drag lucrează spre bine...

"Dacă Dumnezeu a putut schimba viaţa lui Ioan printr-o tragedie, nu ar putea folosi tragedia pentru a schimba şi viaţa ta?

Chiar dacă vă pare greu de crezut, s-ar putea să vă despartă doar ziua de "sâmbătă" de o înviere". Căci Isus, în dimineaţa Paştelui, transformă toate aceste tragedii în Înviere, în viaţă, tocmai prin crucea sa, simbol al credinţei noastre, cu modelul simplu, o bârnă orizontală, iar cealaltă, verticală: "una se întinde pe laterală, întinderea dragostei lui Dumnezeu. Cealaltă e îndreptată în sus, înălţimea sfinţeniei lui Dumnezeu. Crucea este întretăierea celor două dimensiuni".

Suntem astfel invitaţi să lăsăm la picioarele crucii toate îngrijorările şi suferinţele noastre, până chiar şi momentul final al existenţei, ţinând pentru noi doar momentele bune, căci Tatăl ceresc ne-a lăsat acest mesaj: "Am făcut totul pentru tine. Numai şi numai pentru tine."

Comunitatea catolică românească din Torino îi mulţumeşte bunului Dumnezeu pentru aceste zile de creştere spirituală, oportunităţi de cunoaştere esenţială expuse cu o simplitate dezarmantă de către părintele Cristinel Fodor, căruia îi suntem profund recunoscători pentru "munca de curăţenie" depusă, căci: "Râul de apă este sufletul tău, iar eu am venit să curăţ izvoarele".

Tatiana Ghiurca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11-13 aprilie: Torino: Misiuni populare cu privirea spre Golgota