13 noiembrie 2024 © Vatican Media

Audienţa generală de miercuri, 2 aprilie 2025 (Cateheză pregătită de Sfântul Părinte Francisc)

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Întâlnirile. 3. Zaheu. "Astăzi trebuie să rămân în casa ta!" (Lc 19,5)

Iubiţi fraţi şi surori,

Continuăm să contemplăm întâlnirile lui Isus cu unele personaje din evanghelie. De această dată aş vrea să mă opresc asupra figurii lui Zaheu: un episod care se află la inima mea în mod deosebit, pentru că are un loc special în drumul meu spiritual.

Evanghelia după Sfântul Luca ni-l prezintă pe Zaheu ca unul care pare pierdut în mod iremediabil. Probabil că şi noi uneori ne simţim astfel: fără speranţă. În schimb, Zaheu va descoperi că Domnul deja îl căuta.

De fapt, Isus a coborât la Ierihon, oraş situat sub nivelul mării, considerat o imagine a iadului, unde Isus vrea să meargă pentru a-i căuta pe cei care se simt pierduţi. Şi în realitate Domnul Înviat continuă să coboare în iadul de astăzi, în locurile de război, în durerea celor nevinovaţi, în inima mamelor care îi văd murind pe copiii lor, în foamea celor săraci.

Într-un anumit sens, Zaheu s-a pierdut, probabil că a făcut alegeri greşite sau probabil că viaţa l-a pus în situaţii iese cu greu. Luca insistă de fapt în a descrie caracteristicile acestui om: nu numai că este un vameş, adică unul care adună taxele propriilor concetăţeni pentru invadatorii romani, ci este chiar şeful vameşilor, parcă pentru a spune că păcatul său este multiplicat.

Apoi Luca adaugă că Zaheu este bogat, lăsând să se înţeleagă că s-a îmbogăţit pe spinarea celorlalţi, abuzând de poziţia sa. Dar toate acestea au consecinţe: Zaheu probabil că se simte exclus, dispreţuit de toţi.

Când află că Isus trece prin oraş, Zaheu simte dorinţa de a-l vedea. Nu îndrăzneşte să-şi imagineze o întâlnire, i-ar fi suficient să-l privească de departe. Însă dorinţele noastre găsesc şi obstacole şi nu se realizează în mod automat: Zaheu este mic de statură! Este realitatea noastră, avem limite cu care trebuie să ne confruntăm. Şi apoi sunt ceilalţi, care uneori nu ne ajută: mulţimea îl împiedică pe Zaheu să-l vadă pe Isus. Probabil că este un pic şi revanşa lor.

Însă atunci când ai o dorinţă puternică, nu te descuraja. O soluţie o găseşti. Însă trebuie să avem curaj şi să nu ne ruşinăm, este nevoie de un pic de simplitate a copiilor şi să nu ne preocupăm prea mult de propria imagine. Zaheu, exact ca un copil, urcă într-un copac. Trebuia să fie un bun punct de observaţie, mai ales pentru a privi fără să fie văzut, ascunzându-se în spatele frunzelor.

Însă cu Domnul se întâmplă mereu neaşteptatul: Isus, când ajunge acolo aproape, ridică privirea. Zaheu se simte descoperit şi probabil că se aşteaptă la un reproş public. Eventual oamenii ar fi aşteptat acest lucru, dar vor rămâne dezamăgiţi: Isus îi cere lui Zaheu să coboare repede, aproape uimindu-se când îl vede în copac, şi îi spune: "Astăzi trebuie să rămân în casa ta!" (Lc 19,5). Dumnezeu nu poate trece fără a-l căuta pe cel care este pierdut.

Luca scoate în evidenţă bucuria inimii lui Zaheu. Este bucuria celui care se simte privit, recunoscut şi mai ales iertat. Privirea lui Isus nu este o privire de reproş, ci de milostivire. Este acea milostivire pe care uneori ne este greu s-o acceptăm, mai ales atunci când Dumnezeu iartă pe cei care după părerea noastră nu merită asta. Murmurăm pentru că am vrea să punem limite iubirii lui Dumnezeu.

În scena de acasă, Zaheu, după ce a ascultat cuvintele de iertare ale lui Isus, se ridică în picioare, ca şi cum ar învia din condiţia sa de moarte. Şi se ridică pentru a lua un angajament: să restituie împătrit ceea ce a furat. Nu este vorba de un preţ de plătit, pentru că iertarea lui Dumnezeu este gratuit, ci este vorba de dorinţa de a-l imita pe Cel de care s-a simţit iubit. Zaheu îşi ia un angajament la care nu era obligat, dar face asta, pentru că înţelege că acela este modul său de a iubi. Şi face asta punând împreună fie legislaţia romană referitoare la furt, fie cea rabinică în privinţa pocăinţei. Aşadar, Zaheu nu este numai omul dorinţei, este şi unul care ştie să facă paşi concreţi. Propunerea sa nu este generică şi abstractă, ci porneşte chiar de la istoria sa: a privit viaţa sa şi a găsit punctul de la care să înceapă schimbarea sa.

Iubiţi fraţi şi surori, să învăţăm de la Zaheu să nu pierdem speranţa, chiar şi atunci când ne simţim puşi deoparte sau incapabili să ne schimbăm. Să cultivăm dorinţa noastră de a-l vedea pe Isus, şi mai ales să ne lăsăm găsiţi de milostivirea lui Dumnezeu care vine mereu să ne caute, în orice situaţie ne-am pierdut.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu