© Vatican Media

Ioan Paul al II-lea, apostol între pământ şi cer pentru a deschide porţile lui Cristos

Au trecut 20 de ani de la moartea Papei Wojtyła. Magisteriul său continuă să inspire vremurile noastre, zguduite de tensiuni, violenţă şi războaie. Prezentăm câteva reflecţii asupra figurii sale ale succesorilor săi, Benedict al XVI-lea şi Francisc, precum şi gânduri ale suveranului pontif polonez cu privire la scenarii şi probleme care sunt încă de actualitate, inclusiv Orientul Mijlociu, Ucraina, pacea, dezarmarea.

În acest An Sfânt al speranţei se împlinesc 20 de ani de la moartea lui Ioan Paul al II-lea. Testamentul său spiritual se deschide cu cuvintele care se leagă "cu ultima chemare" a Domnului: "Vegheaţi, căci nu ştiţi în ce zi vine stăpânul vostru" (Mt 24,42). "Nu ştiu când va veni el - a scris Papa Wojtyła -, dar, ca pe toate, depun şi acest moment în mâinile Mamei Învăţătorului meu: Totus Tuus." În acea zi, ca pentru toţi, a venit şi pentru acel om născut în 1920 la Wadowice, în Polonia, şi urcat la scaunul lui Petru la 16 octombrie 1978. Papa Wojtyła a murit la 2 aprilie 2005 la ora 21.37. Pentru un ultim salut şi pentru funeralii au ajuns la Roma 3 milioane de pelerini, uniţi de un strigăt: "Santo subito" ("Sfânt imediat"). Această cerere insistentă a poporului şi-a aflat după aceea epilogul la 27 aprilie 2014, duminica Milostivirii Divine şi zi a canonizării lui Ioan Paul al II-lea şi a lui Ioan al XXIII-lea.

A deschide larg porţile lui Cristos!

Papa Wojtyła a murit în urmă cu 20 de ani. În schimb, nu s-a stins apostolatul său care din cer continuă să fie izvor de iubire pentru omenire. Dacă ar putea să se arate încă o dată de la Palatul Apostolic, probabil la Angelus, după rugăciunea mariană, i-ar îndemna pe creştini să deschidă, ba chiar să deschidă larg, graniţele şi porţile inimii lui Isus. Pare că aceste cuvinte ale sale rostite la 22 octombrie 1978 pentru omilia de început de pontificat răsună cu absolută consonanţă, în mod deosebit, în acest timp al nostru. În acest Jubileu care este o invitaţie de a trece prin Poarta Sfântă, de a deschide porţile.

Fraţilor şi surorilor! Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos şi să acceptaţi puterea sa! Ajutaţi-l pe papa şi pe toţi cei care vor să-l slujească pe Cristos şi, cu puterea lui Cristos, să-l slujească pe om şi întreaga omenire! Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! Deschideţi puterii sale mântuitoare graniţele statelor, sistemele economice, precum şi cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos ştie "ce este înăuntrul omului". Numai el ştie!

Ţara Sfântă are nevoie de reconciliere

Aceste zile sunt marcate de răni profunde care sfâşie diferite regiuni ale Pământului. Cea a Orientului Mijlociu continuă să fie răscolită de orori şi drame. Discursul adresat la 12 februarie 2004 de Papa Ioan Paul al II-lea fostului ministru al autorităţii palestiniene, Ahmad Qurei, se deschide cu o reflecţie care interpelează şi astăzi întreaga familie umană: "situaţia tristă din Ţara Sfântă este motiv de suferinţă pentru toţi".

Nimeni nu trebuie să cedeze în faţa tentaţiei descurajării, şi cu atât mai puţin în faţa urii sau a represaliilor. De reconciliere are nevoie Ţara Sfântă: iertare şi nu răzbunare, punţi şi nu ziduri. Asta cere ca toţi conducătorii din regiune să urmeze, cu ajutorul comunităţii internaţionale, drumul dialogului şi al negocierilor care conduce la pacea durabilă.

Auspiciul pentru Ucraina

Cealaltă ţară sfâşiată de război se extinde în partea orientală a Europei. Auspiciul exprimat în 2001 de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriei apostolice în Ucraina desenează un traseu de pace unind estul şi vestul şi "valori diferite şi totuşi complementare".

Urarea mea este ca Ucraina să se poată insera, cu titlu deplin, într-o Europă care să îmbrăţişeze întregul continent de la Atlantic la Urali. Cum spuneam la sfârşitul acelui 1989, care a avut atâta relevanţă în istoria recentă a continentului, nu va putea exista "o Europă paşnică şi iradiatoare de civilizaţie fără această osmoză şi această participare de valori diferite şi totuşi complementare", care sunt tipice popoarelor din Est şi din Vest (Insegnamenti di Giovanni Paolo II, XII/2, 1989, p. 1591).

Angajarea pentru pace şi pentru dezarmare

Fiţi artizani şi santinele de pace! În pontificatul lui Ioan Paul al II-lea acest îndemn a ritmat multe discursuri, întâlniri, apeluri, reflecţii. Şi s-a intersectat cu perioade din istorie marcate de tensiuni, conflicte. Cuvinte care interceptează şi acest timp în care se continuă să se deseneze, în mod tot mai detaliat, planuri de reînarmare în Europa. În timpul vizitei la "Peace memorial" din Hiroshima, la 25 februarie din 1981, Papa Wojtyła se adresează mai întâi, în germană, şefilor de stat şi de guvern şi apoi, în rusă, tinerilor:

Să ne angajăm pentru pacea în dreptate; să luăm o decizie solemnă, acum, ca niciodată războiul să nu mai fie tolerat şi văzut ca mijloc pentru a rezolva divergenţele; să promitem semenilor noştri că ne vom strădui în mod neobosit pentru dezarmare şi pentru abolirea tuturor armelor nucleare, să înlocuim violenţa şi ura cu încrederea şi interesul... Tinerilor din toată lumea le spun: să creăm împreună un nou viitor de fraternitate şi solidaritate; să ne îndreptăm spre fraţii noştri şi surorile noastre nevoiaşe, să săturăm foamea, să oferim un adăpost pentru cei fără casă, să-i eliberăm pe cei oprimaţi, să ducem dreptatea acolo unde se aude numai vocea armelor. Tinerele voastre inimi au o capacitate extraordinară de bine şi de iubire: puneţi-le în slujba semenilor voştri.

O stâncă în credinţă

Chiar şi în fragilitate, Ioan Paul al II-lea a arătat o forţă extraordinară. O forţă care derivă din credinţă. La 2 aprilie 2006, cu ocazia primei aniversări a morţii Papei Wojtyła, s-a retrăit acel moment cu o veghe mariană. În ziua următoare, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia în Piaţa "Sfântul Petru" şi în omilie a amintit caracterul "intim sacerdotal al întregii sale vieţi".

Ei bine, regretatul pontif, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu multiple daruri umane şi spirituale, trecând prin cuptorul trudelor apostolice şi al bolii, a apărut tot mai mult o "stâncă" în credinţă. Cel care a avut ocazia de a-l frecventa de aproape a putut aproape să atingă cu mâna acea credinţă a sa curată şi tare, care, dacă a impresionat cercul colaboratorilor, n-a încetat să răspândească, în timpul pontificatului lung, influenţa sa benefică în toată Biserica, într-un crescendo care a ajuns la apogeul său în ultimele luni şi zile ale vieţii sale. O credinţă convinsă, puternică şi autentică, liberă de frici şi compromisuri, care a contagiat inima atâtor oameni, graţie şi numeroaselor pelerinaje apostolice în fiecare parte a lumii, şi în special graţie acelei ultime "călătorii" care a fost agonia sa şi moartea sa.

Papa al familiei

Există zile imprimate în istoria Bisericii. La 27 aprilie 2014, Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie pentru canonizarea lui Ioan al XXIII-lea şi a lui Ioan Paul al II-lea. Cu acea ocazie, amintindu-i pe predecesorii săi, a îndemnat să se trăiască "esenţialul evangheliei, adică iubirea, milostivirea, în simplitate şi fraternitate".

Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au colaborat cu Duhul Sfânt pentru a restabili şi a actualiza Biserica după fizionomia sa originară, fizionomia care i-au dat pe sfinţi în cursul secolelor. Să nu uităm că tocmai sfinţii sunt cei care trimit înainte şi fac să crească Biserica... În această slujire adusă poporului lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost Papa familiei. Aşa a spus el, odată, că ar fi voit să fie amintit ca Papa familiei.

Numai Cristos are cuvinte de viaţă veşnică

Papa familiei priveşte din cer întreaga familie umană. De aici, de pe pământ, pare că încă auzim cuvintele sale în timpul Liturghiei pentru începutul pontificatului: "Astăzi aşa de des omul nu ştie ce poartă înăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Permiteţi, aşadar - vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere -, permiteţi lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da! De viaţă veşnică". Cel al Sfântului Ioan Paul al II-lea este un apostolat între cer şi pământ. Şi astăzi multe inimi se deschid evangheliei şi cuvintelor de viaţă veşnică, pentru că sunt încălzite de mărturia sa.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 2 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu