Lespezi: "Adoramus Te, Domine!" Adorație cu tinerii din Decanatul de Bacău-Centru
Mai mulți tineri din Decanatul de Bacău-Centru s-au unit vineri, 28 martie 2025, în Parohia "Sfânta Ana" din Lespezi, într-un moment de comuniune profundă cu Dumnezeu în care au fost invitați să mediteze asupra suferinței și morții lui Isus, dar și a bucuriei învierii sale.
Tema propusă spre meditație a fost cea descoperirii vocației, vocație fie pentru viața de familie, fie pentru viața consacrată/preoție. Am meditat atât la calitățile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, la drumul vieții pregătit pentru noi, dar și la momentele de slăbiciune ce ne-au format.
Atmosfera alături de Preasfântul Sacrament a fost întregită de cântecele corului, care a transpus sensibilitatea noastră ca dublare a rugăciunii comune. A fost, ca de fiecare dată, un moment de aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit, pentru situația în care suntem acum ca oameni și creștini, pentru ca Acesta să ne mențină pe drumul stabilit pentru noi.
Acest moment de adorație a fost mai mult decât un ritual, a fost o întâlnire personală cu Isus spre care ne-am deschis sufletele, lăsându-ne pătrunși de iubirea sa divină. Îngenunchiați înaintea lui Isus prezent în Preasfântul Sacrament, am trăit momente intense de rugăciune și mulțumire pentru tot ceea ne-a oferit.
Prin aceste clipe de adorație, am fost chemați să ne întărim credința și să ne apropiem mai mult de Isus Cristos pentru a putea trăi bucuria Învierii Domnului cu inimi pline de iubire și recunoștință.
Diana-Ștefania Senteș
și Antonia-Miruna Cochiorca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
28 martie: Lespezi: "Adoramus Te, Domine!" Adorație cu tinerii din Decanatul de Bacău-Centru