© Vatican Media

Mons. Krzysztof Józef Nykiel: "Nu există mod mai bun pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu decât să ne lăsăm reconciliaţi de el gustând iertarea sa"

Cu celebrarea penitenţială prezidată în dimineaţa de vineri, 28 martie 2025, de cardinalul penitenţiar major Angelo De Donatis, s-a încheiat ediţia anuală a Cursului despre forul intern organizat de Penitenţiaria Apostolică. Sunt de acum treizeci şi cinci de ani de când Penitenţiaria reînnoieşte această întâlnire, ca de obicei foarte aşteptată şi participată de atâţia seminarişti şi preoţi prezenţi la Roma sau conectaţi de la distanţă. Cum este cunoscut de acum, este vorba de fapt de o frumoasă iniţiativă formativă, adresată fie celor care fac primii paşi în slujirea sacerdotală, fie celor care exercită de mai mult timp slujirea de duhovnic şi doresc totuşi să actualizeze sau să aprofundeze pregătirea lor într-un domeniu aşa de delicat.

Cursul despre forul intern a asumat anul acesta o importanţă deosebită, concomitent cu anul jubiliar: de fapt, întâlnirea solemnă este o ocazie de har pentru Biserică pentru a celebra cu entuziasm reînnoit sacramentul Pocăinţei şi pentru a oferi iertarea în mod şi mai vizibil şi rodnic. De fapt, în special în timpul unui Jubileu, preoţii trebuie să fie pe deplin conştienţi de modul în care Dumnezeu îl îmbrăţişează pe penitent, primind cu iubire fiecare persoană care se căieşte cu sinceritate. Este important ca preotul să devină nu numai un administrator al sacramentului, ci şi un martor al milostivirii lui Dumnezeu.

În decursul zilelor trecute s-au tratat, dintr-o perspectivă pluridisciplinară, principalele tematici legate de forul intern şi de pastoraţia sacramentului Reconcilierii. Această pluralitate de abordări s-a oglindit în coralitatea de voci care au compus programul zilelor: au luat cuvânt rând pe rând teologi, canonişti, duhovnici care exercită personal propria slujire şi care au aprofundat aspectele sale juridice, pedagogice, pastorale.

Desigur, s-au ilustrat competenţa şi practica Penitenţiariei Apostolice. De fapt, ar fi de dorit foarte mult ca fiecare preot să vadă în acest "Tribunal al Milostivirii", aşa cum l-a definit cu amabilitate Papa Francisc în urmă cu câţiva ani, o referinţă sigură la care să se adreseze nu numai în cazurile prescrise de drept, adică atunci când este vorba de dezlegări sau de dispense rezervate Scaunului Apostolic, ci şi, mai în general, de fiecare dată când se prezintă o situaţie - cum să spunem - mai complexă, sau când duhovnicul nu este sigur de propria judecată. Penitenţiaria este în totalitate Dicasterul în slujba duhovnicilor, precum şi a penitenţilor!

Între temele obiect de aprofundare deosebită a fost cea referitoare la sigiliul sacramental. Pentru a înţelege bine sensul şi necesitatea acestei obligaţii, care îl împiedică în maniera cea mai absolută pe preotul duhovnic să comunice ceea ce este spus de penitent în timpul spovezii sacramentale, îmi permit să reiau câteva expresii din Nota pe care Penitenţiaria Apostolică a publicat-o la 1 iulie 2019 tocmai în apărarea sigiliului sacramental: "Recent, vorbind despre sacramentul Reconcilierii, Sfântul Părinte Francisc a voit să reafirme indispensabilitatea şi indisponibilitatea sigiliului sacramental: «Însăşi Reconcilierea este un bine pe care înţelepciunea Bisericii l-a salvgardat mereu cu toată forţa sa morală şi juridică prin sigiliul sacramental. El, chiar dacă nu este întotdeauna înţeles de mentalitatea modernă, este indispensabil pentru sfinţenia sacramentului şi pentru libertatea de conştiinţă a penitentului; care trebuie să fie sigur, în orice moment, că acel colocviu sacramental va rămâne în secretul confesionalului, între propria conştiinţă care se deschide la harul lui Dumnezeu, cu medierea necesară a preotului. Sigiliul sacramental este indispensabil şi nicio putere umană nu are jurisdicţie, nici nu poate s-o revendice, asupra lui»."

De asemenea, aceeaşi Notă reafirmă că: "Fiecare penitent care merge cu umilinţă la preot pentru a mărturisi propriile păcate dă mărturie astfel despre marele mister al Întrupării şi despre esenţa supranaturală a Bisericii şi a preoţiei ministeriale, prin intermediul căreia Cristos înviat vine în întâmpinarea oamenilor, atinge în mod sacramental - adică în mod real - viaţa lor şi îi mântuieşte. Din acest motiv, apărarea sigiliului sacramental din partea duhovnicului, dacă ar fi necesar usque ad sanguinis effusionem, reprezintă nu numai un act de «sinceritate» cuvenită faţă de penitent, ci mult mai mult: o mărturie necesară - un «martiriu» - adus direct unicităţii şi universalităţii mântuitoare a lui Cristos şi a Bisericii."

La sfârşitul cursului, mi se pare că se poate spune bine definit profilul duhovnicului bun încredinţat ca model al viitorilor sau al noilor slujitori ai sacramentului. Între multele sugestii, între comunicările care au fost prezentate, aş vrea să amintesc îndeosebi trei.

Înainte de toate, trebuie reafirmat că fiecare preot este chemat să experimenteze asupra sa, mai înainte decât asupra celorlalţi, iertarea lui Dumnezeu: nu se poate fi un bun duhovnic fără a fi un bun penitent.

În al doilea rând, duhovnicilor să nu le fie teamă să-i ceară lui Dumnezeu darul perseverenţei în a sta în confesional. A garanta cu statornicie propria prezenţă în timpul unui orar pe cât posibil prestabilit nu este niciodată un timp pierdut, chiar dacă eventual nu s-ar prezenta niciun penitent. Face rău a vedea uneori, în unele parohii, confesionalele pustii, fără nici măcar o indicaţie a orarului pentru a se putea spovedi. Este evident că astfel se stinge iniţiativa credincioşilor. Este fundamental, în schimb, ca oamenii să ştie că în acel moment stabilit pot găsi un preot în confesional dispus la ascultarea şi la dezlegarea păcatelor.

În sfârşit, dacă un duhovnic, mai ales la primele arme, ar ajunge să întâlnească îndoieli sau dificultăţi în raport cu un caz specific întâlnit în confesional, ar fi într-adevăr prudent să nu ezite să ceară sfat de la un confrate înţelept şi expert (desigur, fără a încălca vreodată sigiliul sacramental) sau să scrie direct la Penitenţiarie, care desigur nu va întârzia să-i comunice părerea sa în cel mai scurt timp posibil.

În angajarea sa în favoarea duhovnicilor şi a penitenţilor, care se explică în diferitele sale propuneri formative, precum şi în cea mai ascunsă muncă zilnică, Penitenţiaria se situează pe urma a ceea ce Papa Francisc nu ezită să reafirme constant cu magisteriul şi cu exemplul însuşi al vieţii sale: centralitatea milostivirii în vestirea mesajului evanghelic.

Sunt într-adevăr multe intervenţiile, gesturile care înduioşează inimile şi acţiunile cu care Sfântul Părinte a manifestat atenţia rezervată de el, încă din primele zile ale pontificatului său, temei milostivirii divine.

Punându-se în continuitate cu magisteriul Bisericii, Francisc a indicat cu înţelepciune şi reafirmă mereu că milostivirea divină este inima pulsantă a evangheliei, ba chiar însăşi esenţa lui Dumnezeu. Şi dacă "celebrarea milostivirii are loc în mod cu totul deosebit cu Sacramentul Reconcilierii (...), moment în care noi simţim îmbrăţişarea Tatălui care vine în întâmpinare pentru a ne restitui harul de a fi din nou fii ai săi" (Misericordia et misera, nr. 8), niciun duhovnic nu trebuie să uite că în exercitarea propriei slujiri el este imagine vizibilă a milostivirii invizibile a lui Dumnezeu, "canal de bucurie pentru credincios" care, "după ce a primit iertarea, să nu se mai simtă oprimat de păcate, ci să poată gusta lucrarea lui Dumnezeu care l-a eliberat" (Audienţă acordată participanţilor la Cursul despre forul intern, 4 martie 2016).

Dumnezeu ne iubeşte, nu renunţă niciodată la noi, nu încetează niciodată să ne ierte! Acest adevăr, de atâtea ori amintit cu convingere de Sfântul Părinte, a ajutat în aceşti doisprezece ani atâţia fraţi şi surori din lume să se ridice din sărăciile lor spirituale şi să reia din nou cu încredere drumul de credinţă.

Krzysztof Józef Nykiel,
episcop regent al Penitenţiariei Apostolice

(După L'Osservatore Romano, 28 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu