© Vatican Media

Pr. Pasolini: Accesul la viaţa veşnică depinde de iubirea trăită fără calcul

Publicăm sinteza celei de-a doua meditaţii de la exerciţiile spirituale conduse de predicatorul Casei Pontificale în Aula "Paul al VI-lea". Oprindu-se asupra criteriului accesului la Împărăţie, părintele Pasolini subliniază că nu depinde de o prestaţie morală, ci de iubirea faţă de ceilalţi. Predicatorul subliniază că adevărata surpriză a judecăţii finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea aşteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaşte ca fii ai săi.

Parabola judecăţii finale, relatată în Evanghelia după Sfântul Matei şi reprezentată în celebra frescă a lui Michelangelo, este interpretată în mod obişnuit ca o chemare la caritate. Totuşi, o analiză mai atentă revelează o perspectivă surprinzătoare: nu este vorba de o judecată în sensul tradiţional, ci de o declaraţie care dezvăluie realitatea deja trăită de fiecare. Criteriul accesului la Împărăţie nu este apartenenţa religioasă, ci iubirea concretă faţă de fraţii mai mici, care, în perspectiva evanghelică, îi reprezintă pe discipolii lui Cristos. Aşadar, responsabilitatea creştinilor nu este în primul rând aceea de a face bine, ci de a permite altora să-l facă.

În afară de asta, parabola răstoarnă sensul obişnuit al judecăţii: drepţii şi păcătoşii arată ambii uimire în faţa cuvintelor Regelui, semn că binele făcut în ei era trăit cu naturaleţe şi inconştienţă. Asta sugerează că accesul la viaţa veşnică nu depinde de o prestaţie morală, ci de capacitatea de a trăi în iubire fără calcul.

Catehismul afirmă că, la sfârşitul timpurilor, împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta pe deplin, transformând omenirea şi cosmosul în "ceruri noi şi pământ nou" (CBC 1042-1044). Această speranţă se înrădăcinează în promisiunea lui Cristos, care ne cheamă să trăim deja acum în această perspectivă, fără angoasa de prestaţie, ci cu încrederea că Dumnezeu însuşi este cel care transformă umanitatea noastră după chipul şi asemănarea sa, conform acelui plan de iubire care este încă de la început.

Isus a vestit viaţa veşnică nu ca o realitate viitoare şi îndepărtată, ci ca o condiţie deja accesibilă pentru cel care ascultă cuvântul său şi crede în Tatăl (In 5,24). Evanghelia ne invită să recunoaştem că viaţa veşnică deja a început: se manifestă în modul în care trăim şi iubim, deschizându-ne la prezenţa transformatoare a lui Dumnezeu. Adevărata surpriză a judecăţii finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea aşteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaşte pe deplin ca fii ai săi, deja cufundaţi în veşnicia sa.

(După Vatican News, 10 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu