Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Pr. Pasolini: Accesul la viața veșnică depinde de iubirea trăită fără calcul

Publicăm sinteza celei de-a doua meditații de la exercițiile spirituale conduse de predicatorul Casei Pontificale în Aula "Paul al VI-lea". Oprindu-se asupra criteriului accesului la Împărăție, părintele Pasolini subliniază că nu depinde de o prestație morală, ci de iubirea față de ceilalți. Predicatorul subliniază că adevărata surpriză a judecății finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea așteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaște ca fii ai săi.

Parabola judecății finale, relatată în Evanghelia după Sfântul Matei și reprezentată în celebra frescă a lui Michelangelo, este interpretată în mod obișnuit ca o chemare la caritate. Totuși, o analiză mai atentă revelează o perspectivă surprinzătoare: nu este vorba de o judecată în sensul tradițional, ci de o declarație care dezvăluie realitatea deja trăită de fiecare. Criteriul accesului la Împărăție nu este apartenența religioasă, ci iubirea concretă față de frații mai mici, care, în perspectiva evanghelică, îi reprezintă pe discipolii lui Cristos. Așadar, responsabilitatea creștinilor nu este în primul rând aceea de a face bine, ci de a permite altora să-l facă.

În afară de asta, parabola răstoarnă sensul obișnuit al judecății: drepții și păcătoșii arată ambii uimire în fața cuvintelor Regelui, semn că binele făcut în ei era trăit cu naturalețe și inconștiență. Asta sugerează că accesul la viața veșnică nu depinde de o prestație morală, ci de capacitatea de a trăi în iubire fără calcul.

Catehismul afirmă că, la sfârșitul timpurilor, împărăția lui Dumnezeu se va manifesta pe deplin, transformând omenirea și cosmosul în "ceruri noi și pământ nou" (CBC 1042-1044). Această speranță se înrădăcinează în promisiunea lui Cristos, care ne cheamă să trăim deja acum în această perspectivă, fără angoasa de prestație, ci cu încrederea că Dumnezeu însuși este cel care transformă umanitatea noastră după chipul și asemănarea sa, conform acelui plan de iubire care este încă de la început.

Isus a vestit viața veșnică nu ca o realitate viitoare și îndepărtată, ci ca o condiție deja accesibilă pentru cel care ascultă cuvântul său și crede în Tatăl (In 5,24). Evanghelia ne invită să recunoaștem că viața veșnică deja a început: se manifestă în modul în care trăim și iubim, deschizându-ne la prezența transformatoare a lui Dumnezeu. Adevărata surpriză a judecății finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea așteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaște pe deplin ca fii ai săi, deja cufundați în veșnicia sa.

(După Vatican News, 10 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat