© Vatican Media

O amintire a lui Romano Penna, cercetător al Sfântului Paul, la o lună de la moarte

Portrete care ne apropie de evanghelie

La 18 ianuarie, Romano Paolo Penna s-a întors la casa Tatălui. Cu trei luni înainte se întorsese în dieceza sa de Alba pentru a ţine o conferinţă despre Sfântul Paul şi acolo, din cauza unei dureri neaşteptate, a rămas şi şi-a găsit moartea petrecută după o boală suportată cu resemnare şi seninătate. A plecat unul dintre cei mai mari biblişti şi studioşi ai originilor creştine. O persoană înzestrată cu enormă capacitate de muncă aşa cum demonstrează producţia sa ştiinţifică imensă în domeniul exegezei, îndeosebi cea paulină, al investigaţiei asupra originilor creştine şi al cristologiei neotestamentare.

Recunoştinţa pentru ceea ce a făcut, şi mai mult încă pentru ceea ce a fost, vine de la lumea academică, de la colegii biblişti din diferite asociaţii îndeosebi Asociaţia Biblică Italiană, dar şi de la atâtea dieceze, asociaţii şi grupurile cele mai diferite unde el a mers cu generozitate pentru "a sluji Cuvântul".

În mod deosebit, îi este profund recunoscătoare Universitatea Pontificală Laterană în a cărei Facultate de Teologie Romano Penna, titular al catedrei de Exegeză a Noului Testament, a predat neîntrerupt din 1983 până în 2007 şi apoi şi ca emerit până în 2012. La Lateran, Penna a dat ceea ce este mai bun din el iubind instituţia şi onorând-o cu prezenţa şi ştiinţa sa. Personal, amintesc în mod distinct intrarea sa în comunitatea academică, prezentarea sa în mod gentil, nu bătătoare la ochi, integrarea sa printre ceilalţi cu respect, ascultând şi colaborând. Apoi când s-a cunoscut mai îndeaproape pregătirea sa ştiinţifică în afară de claritatea şi strălucirea în didactică, satisfacţia pentru colegi şi studenţi a fost într-adevăr mare. Ne vine să spunem că tocmai ambientul roman, eliberat din motive istorico-ambientale de prejudecăţi sau direcţii deja preconstituite, poate permite o interacţiune făcută din a da şi a primi care uneori nu se găseşte în altă parte. Această sănătoasă libertate "romană" de exprimare a favorizat, în anii de la Lateran, dezvoltarea unei cercetări interdisciplinare care, în domeniul cristologiei, l-a avut fără îndoială pe profesorul Penna printre protagonişti.

Încă de la început Penna a ajuns la catedră deja cercetător stimat şi afirmat al Sfântului Paul. Anii formării romane la Institutul Biblic şi la Gregoriana au fost baza parcursului său, şi desigur nu trebuie subevaluaţi anii de profesorat la Alba şi la Torino (1964-1974). Este fundamentală lucrarea sa doctorală cu părintele Albert Vanhoye de care a rămas legat toată viaţa, Duhul lui Cristos. Cristologia şi pneumatologia după o formulare paulină originală care a fost publicată în 1976 de editura Paideia din Brescia, pe care a discutat-o la vârsta de 37 de ani după lungă maturare şi care a dat o contribuţie semnificativă cercetării. Originalitatea perspectivelor prezentate în prima sa operă au adus un serviciu excelent exegezei şi teologiei, de fapt expresia paulină Pne?ma to? Christo? a fost interpretată în mod echilibrat, evitând pericolul unui funcţionalism care ar reduce teologia paulină la pură cristologie, uitând dimensiunea teocentrică drept orizont al întregii gândiri a Apostolului Neamurilor. Apoi, ceea ce Romano Penna a aprofundat despre Sfântul Paul este pur şi simplu impresionant şi este conţinut în comentariile la: 1-2 Corinteni, Filipeni şi Filemon, la Efeseni; între ele se distinge în mod deosebit comentariul monumental la Scrisoarea către Romani publicat în trei volume (2004-2008) şi apoi în volum unic (2010), foarte apreciat şi punct de referinţă şi în dialogul ecumenic. La asta se adaugă şi o mulţime de articole ştiinţifice unde se înţelege atracţia exercitată asupra lui Penna de figura Sfântului Paul care, într-un anumit sens, l-a sedus prin hermeneutica evangheliei, aşa de liberă şi desfăcută de condiţionările Legii, adică de orice dependenţă faţă de opere morale agreabile care i-ar contamina puritatea. Penna arată cum "evanghelia paulină" are forţa de a străluci singură prin limpezimea incomparabilă a harului lui Dumnezeu revelată în Isus Cristos şi prin nuditatea răspunsului nostru de credinţă. Viaţa morală creştină nu este condiţie a acelui har, ci consecinţă a doua (nu secundară) şi necesară.

Studiul despre Paul, prim exemplu considerabil de înculturare a evangheliei, om de frontieră pe linia de graniţă care există între iudaism, elenism, romanitate, l-a dus apoi pe Penna la o atenţie mai precisă faţă de ansamblul creştinismului de la începuturi. A avut ocazia de a dezvolta astfel unul dintre interesele continue ale întregii sale vieţi, adică, studiul celui mai amplu ambient istorico-cultural al originilor creştine.

Nu pare exagerat de afirmat că, pentru Penna, interesul istoric faţă de ambientul originilor creştine a fost simţit ca o adevărată vocaţie care îşi înfige rădăcinile în conştiinţa că totul porneşte de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, pentru care înculturarea este numai o variantă. Asimilarea doctrinei conciliare, mai ales a constituţiei Dei Verbum, în ceea ce priveşte acest discurs, s-a întâlnit cu sensibilitatea istorică înnăscută, la care deja s-a format încă din experienţa de tânăr în Seminarul din Alba, la şcoala unor iluştri maeştri ca Natale Bussi şi Piero Rossano şi apoi la Institutul Biblic din Roma unde şi-a însuşit metoda istorico-critică mereu cu echilibru şi discernământ, având convingerea că folosirea sa până la urmă va face să strălucească mai mult măreţia şi frumuseţea figurii lui Isus şi a mesajului creştin. Există volume importante şi rodnice în care se pot găsi pe larg acestea: Ambientul istorico-cultural al originilor creştine (1984-1985) şi ADN-ul creştinismului (2004). O ulterioară contribuţie determinantă la studii a fost apoi, pentru Romano Penna, cea a cristologiei Noului Testament.

Încă o dată Academia, cu nevoia de a oferi studenţilor o interacţiune virtuoasă între Scriptură şi Tradiţia eclezială, a fost cea care l-a stimulat pe Penna să se angajeze pe acest ulterior front. Şi tocmai aici, încă o dată, a ieşit în evidenţă originalitatea orientării sale care, prin cele două volume ale sale - Portretele originale ale lui Isus Cristos. Începuturile şi dezvoltările cristologiei neotestamentare, Începuturile, şi al doilea, Dezvoltările (1996-1999) - a evidenţiat în toată puterea sa că pluralitatea de viziuni cristologice neotestamentare este forţa cristologiei însăşi. Această pluralitate a perspectivelor cristologice conţinute în Noul Testament sunt deja rodul unei întâlniri între Cuvântul lui Dumnezeu care, vorbind prin cuvintele umane, deja în sine însuşi în fixarea sa normativă în Sfânta Scriptură, trădează acel proces de dialog cultural în al cărui cadru a fost generată. Asumarea criteriului istoric ca motiv inspirator al cercetării poartă drept consecinţă metodologică faptul că cristologia neotestamentară îşi are nu numai începutul său, ci şi baza sa şi punctul său de referinţă constant, şi prin urmare sprijinul său, în Isus pământesc.

Pe de altă parte, discursul cristologic despre Isus pre-pascal nu poate echivala cu o simplă reconstruire a existenţei istorice a lui Isus din Nazaret. Reconstruirea istorică merge dincolo de simpla realitate redacţională a textului. Penna s-a străduit mereu să arate că însuşi creştinismul a avut două începuturi: dimensiunea istorică a vieţii şi a morţii lui Isus şi credinţa pascală în învierea sa. Asta a generat o reflecţie cu faţete multiple asupra figurii lui Isus Cristos în perioada primelor trei generaţii creştine, şi asta pentru că figura lui Isus a fost percepută şi este perceptibilă din multe puncte de vedere.

Prin procedura istorică - după Romano Penna - se poate vorbi despre "portrete", în sensul că putem avea acces la Isus numai prin mărturiile altora care îl percep după interpretări diferite şi mărturii multiple. Diversitatea limbajului de credinţă despre Isus în cadrul Noului Testament nu diminuează, ci exaltă acea unitate, care este dată numai de acelaşi Isus care precedă diferitele perspective cristologice şi este, în acelaşi timp, motivaţia lor de a fi.

Contribuţia lui Penna a cunoscut în ultimii ani ai vieţii sale, după activitatea de emerit, o perioadă încă rodnică. A folosit bine timpul său pentru a ne mai propune lucrări importante, pe care ar fi prea reductiv să le considerăm de mare divulgare. Într-adevăr lucrări ca Un singur trup (2020), Lege şi libertate (2022), "Iată acum momentul potrivit". Timpul şi istoria (San Paolo, 2024), pentru a aminti numai câteva, reprezintă aprofundări ulterioare despre tematici şi de actualitate, dar văzute mereu în mod riguros în fundamentul lor biblico-istoric şi tratate cu metodă ştiinţifică riguroasă. Aceste texte, în general destul de reţinute în extinderea lor, au făcut în aşa fel încât ceea ce este cel mai bun din cercetarea precedentă să poată ajunge mai direct la un public variat. Astfel se explică recunoştinţa multiplelor instituţii academice unde a fost invitat mulţi ani ca visiting professor (Studiul Biblic Francisc din Ierusalim, Gregoriana, Seraphicum, Facultăţile teologice din Bologna şi din Firenze, Universitatea din Urbino), dar şi a grupurilor mici unde săptămânal - cum ar fi Librăria Multimedia San Paolo din Roma - mergea ca să explice cuvântul lui Dumnezeu persoanelor "care nu erau pricepute", dar cu setea de a învăţa pentru creşterea lor de credinţă. Un parcurs de viaţă, cel al lui Penna, după cum se vede, bogat şi complet, riguros prin ştiinţă, liniar prin credinţă, mândru ca un frumos cocoş alpin care ştie că s-a făcut ziuă; un itinerar fără alte distrageri, concentrat numai pe studiul şi slujirea Cuvântului de Adevăr pe care acum îl va contempla nu per speculum in aenigmate (1Cor 13,12), ci faţă în faţă aşa cum vom fi cunoscuţi toţi în mod perfect.

Nicola Ciola

(După L'Osservatore Romano, 17 februarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu