![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
În weekendul 7-9 februarie 2025, PS Iosif Păuleț s-a aflat în vizită pastorală în Parohia "Sfântul Luca" din Somușca. Preasfințitul Iosif Păuleț a sosit în ziua de 7 februarie 2025, în Parohia "Sfântul Luca" din Somușca unde a început vizita pastorală cu celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 17:00, în cadrul căreia a subliniat însemnătatea cultului Preasfintei Inimi a lui Isus. După Liturghie, Preasfințitul Iosif s-a adresat întregii comunități prezente în biserică, explicând semnificația vizitei pastorale, precum și agenda de lucru propusă pentru comunitatea noastră. A urmat întâlnirea cu copiii prezenți la Sfânta Liturghie, cărora Preasfințitul le-a vorbit despre cât de important și necesare sunt respectul și recunoștința față de Dumnezeu, față de părinții și mai mari noștri.
Ora de audiențe particulare a constituit un prilej unic pentru cei care au dorit să își întâlnească păstorul diecezan, exprimându-și recunoștința și bucurându-se de sfaturile și binecuvântarea Preasfințitului Păuleț. Înainte de celebrarea Sfintei Liturghii de la 17.00, s-a recitat rugăciunea Sfântului Rozariu. În timpul rugăciunii Preasfințitul i-a ajutat pe credincioși să se împace cu Dumnezeu în scaunul de spovadă după care a celebrat Sfânta Liturghie alături de părintele paroh și de părintele Gheorghiță-Daniel Benchea, originar din Somușca.
După Sfânta Liturghie a avut loc întâlnirea cu membrii corului din Somușca, în frunte cu domnul dascăl Pavel Benchea, pe care i-a încurajat să continue să înfrumusețeze celebrările liturgice cu cântările frumoase. Celebrarea solemnă va rămâne întipărită în inima și mintea comunității. Întreaga comunitate din Somușca îi aduce slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile de har și este recunoscătoare Preasfințitului Iosif Păuleț pentru munca depusă în dieceză și în parohia noastră; totodată, aduce mulțumire pentru cuvintele și învățăturile părintești transmise și-l asigurăm de rugăciunile noastre. Pr. Valentin Ciceu, * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 7-9 februarie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Somușca * * * Din arhiva ercis.ro: Secțiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022) Secțiunea "Vizite pastorale"
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * ![]() | ![]() |