© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 12 februarie 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. I. Copilăria lui Isus. 5. "Astăzi vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,22). Naşterea lui Isus şi vizita păstorilor

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În parcursul nostru jubiliar de cateheză despre Isus, care este speranţa noastră, astăzi ne oprim asupra evenimentului naşterii sale la Betleem.

Fiul lui Dumnezeu intră în istorie devenind însoţitorul nostru de călătorie şi începe să călătorească atunci când este încă în sânul matern. Evanghelistul Luca ne relatează că abia zămislit a mers de la Nazaret până la casa lui Zaharia şi Elisabeta; şi după aceea, când sarcina a ajuns la capăt, de la Nazaret la Betleem pentru recensământ. Maria şi Iosif sunt constrânşi să meargă în cetatea regelui David, unde s-a născut şi Iosif. Mesia atât de aşteptat, Fiul Dumnezeului preaînalt, se lasă recenzat, adică numărat şi înregistrat, ca oricare alt cetăţean, se supune decretului unui împărat, Cezar August, care crede că este stăpânul întregului pământ.

Luca situează naşterea lui Isus într-un "timp databil în mod exact" şi într-un "ambient geografic indicat în mod exact", aşa încât "universalul şi concretul se ating reciproc" (Benedict al XVI-lea, Copilăria lui Isus, 2012, 77). Dumnezeu care vine în istorie nu desfiinţează structurile lumii, ci vrea să le lumineze şi să le recreeze dinăuntru.

Betleem înseamnă "casă a pâinii". Acolo se împlinesc pentru Maria zilele naşterii şi acolo îl naşte pe Isus, pâine coborâtă din cer pentru a sătura foamea lumii (cf. In 6,51). Îngerul Gabriel vestise naşterea Regelui mesianic sub semnul măreţiei: "Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit" (Lc 1,31-33).

Totuşi, Isus se naşte într-un mod cu totul inedit pentru un rege. De fapt, "pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei" (Lc 2,6-7). Fiul lui Dumnezeu nu se naşte într-un palat regal, ci în magazia unei case, în spaţiul unde stau animalele.

Luca ne arată astfel că Dumnezeu nu vine în lume cu proclamaţii răsunătoare, nu se manifestă în zgomot, ci începe călătoria sa în umilinţă. Şi cine sunt primii martori ai acestui eveniment? Sunt câţiva păstori: oameni cu puţină cultură, urât mirositori din cauza contactului constant cu animalele, trăiesc la marginile societăţii. Şi totuşi ei practică meseria cu care însuşi Dumnezeu se face cunoscut poporului său (cf. Gen 48,15; 49,24; Ps 23,1; 80,2; Is 40,11). Dumnezeu îi alege ca destinatari ai celei mai frumoase veşti care a răsunat vreodată în istorie: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle" (Lc 2,10-12).

Locul unde trebuie să meargă pentru a-l întâlni pe Mesia este o iesle. De fapt, se întâmplă că, după atâta aşteptare, "pentru Mântuitorul lumii, pentru Cel pentru care au fost create toate (cf. Col 1,16), nu este loc" (Benedict al XVI-lea, Copilăria lui Isus, 2012, 80). Păstorii află astfel că într-un loc foarte umil, rezervat animalelor, se naşte Mesia atât de mult aşteptat şi se naşte pentru ei, pentru a fi Mântuitorul lor, Păstorul lor. O veste care deschide inimile lor la uimire, la laudă şi la vestirea bucuroasă. "Spre deosebire de atâţia oameni preocupaţi să facă alte mii de lucruri, păstorii devin primii martori ai esenţialului, adică ai mântuirii care este dăruită. Cei mai umili şi cei mai săraci sunt cei care ştiu să primească evenimentul Întrupării" (Scrisoarea apostolică Admirabile signum, 5).

Fraţilor şi surorilor, să cerem şi noi harul de a fi, ca şi păstorii, capabili de uimire şi de laudă în faţa lui Dumnezeu, şi capabili să păstrăm ceea ce el ne-a încredinţat: talentele, carismele, vocaţia noastră şi persoanele pe care le pune alături de noi. Să-i cerem Domnului să ştim să observăm în slăbiciune forţa extraordinară a Dumnezeului Prunc, care vine să reînnoiască lumea şi să transforme viaţa noastră cu planul său plin de speranţă pentru întreaga omenire.

* * *

Primesc cu afect pelerinii din Alba Iulia (România), însoţiţi de arhiepiscopul lor.

Şi mă gândesc la atâtea ţări care sunt în război. Surorilor, fraţilor, să ne rugăm pentru pace. Să facem totul pentru pace. Nu uitaţi că războiul este o înfrângere. Mereu. Noi nu ne-am născut pentru a ucide, ci pentru a face să crească popoarele. Fie ca să se găsească drumuri de pace. Vă rog, în rugăciunea voastră zilnică, cereţi pacea. Martirizata Ucraina... cât de mult suferă. Apoi, gândiţi-vă la Palestina, la Israel, la Myanmar, la Nord Kivu, Sudanul de Sud. Atâtea ţări în război. Vă rog, să ne rugăm pentru pace. Să facem pocăinţă pentru pace.

În sfârşit gândul meu se îndreaptă spre tineri, spre bolnavi, spre bătrâni şi spre noii căsătoriţi. Poimâine vom celebra sărbătoarea sfinţilor Ciril şi Metodiu, primi răspânditori ai credinţei printre popoarele slave. Mărturia lor să vă ajute să fiţi şi voi apostoli ai Evangheliei, ferment de reînnoire în viaţă, personală, familială şi socială.

Pentru toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu