© Vatican Media

Anul Sfânt

Jubileul 2025: o experienţă care ne cheamă să ne reconciliem cu viaţa

Călătorul-pelerinul care ajungea în faţa templului din Delfi, după o călătorie mai mult sau mai puţin lungă şi accidentată, se afla în faţa scrierii "Cunoaşte-te pe tine însuţi!" care se află pe arhitrava locului sacru. Analogia cu poarta jubiliară poate să fie percepută cu uşurinţă dacă se interpretează zicala păgână, aşa cum fac de altfel exegeţi autoritari, în sensul "semnificaţie precise pe care scrierea «cunoaşte-te pe tine însuţi» o comunica aceluia care intra în templu pentru a avea raport cu Apollo şi cu oracolul său, studioşii au ajuns la un substanţial acord de fond: Apollo îl invita pe om să recunoască propria limitare şi caracter finit şi, prin urmare, îl îndemna să stabilească o relaţie cu zeul, tocmai pe baza acestei conştientizări precise. Aşadar, celui care intra în templul din Delfi îi era spus ceea ce urmează: "Omule, aminteşte-ţi că eşti muritor şi, ca atare, tu te apropii de zeul nemuritor" (Giovanni Reale). Şi dacă acest avertisment îi interpela pe păgâni, cu atât mai mult ar trebui să fie valabil atunci când nu omul se apropie de Dumnezeul cel viu, ci Acesta i se manifestă lui în istorie. Prima poartă care se deschide este cea a propriei inimi şi a propriei minţi, care permite intrarea în interioritatea noastră cea mai profundă, care în acest mod se pregăteşte să treacă prin poarta care conduce la sanctuare, adică în faţa divinului.

După ce am făcut intrarea în templu şi ne-am reconciliat cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu ceilalţi, perspectiva se răstoarnă şi invitaţia este de a ieşi din templu, din noi înşine, din introspecţie pentru a îmbrăţişa viaţa, după ce am perceput sensul ei. Şi din nou suntem chemaţi să trecem prin poarta care ne conduce afară ca nişte credincioşi ai unei "Biserici în ieşire": "A merge în simplitate cu Dumnezeul tău: aici nu se cere nimic mai mult decât prezenţa completă a încrederii. Dar încredere este un cuvânt mare. Este lucrul cel mai simplu dintre toate şi tocmai de aceea cel mai dificil. În fiecare clipă ea îndrăzneşte să spună «este adevărat!» adevărului. A merge în simplitate cu Dumnezeul tău. Cuvintele sunt scrise pe poartă, pe poarta care din misterioasa-miraculoasa splendoare a sanctuarului lui Dumnezeu, unde niciun om nu poate rămâne ca să trăiască, duce spre exterior. Dar spre ce anume se deschid atunci uşorii acestei porţi? Nu ştii? Spre viaţă" (Franz Rosenzweig). Experienţa Jubileului ne cheamă să ne reconciliem cu viaţa, în pofida faptului că acest context în care trăim este impregnat de o cultură de moarte. Şi această îmbrăţişare este destinată să devină şi alegere politică în apărarea stăruitoare a celui viu, mai ales în fragilitatea sa de embrion şi bolnav în stadiu terminal. Fidelitatea noastră faţă de viaţă va fi cheia care ne va permite să înţelegem darul Jubileului în autenticitatea sa radicală.

În litania lauretană pe care evlavia populară o dedică Fecioarei Mame, repetând-o ca pe o mantră, pentru ca invocaţiile să poată pătrunde în inimile şi minţile celor care o exprimă, găsim o referire, pe care am putea-o numi "jubiliară", la "poartă", când o numim pe Maria "ianua coeli" ("poarta cerului"). Legătura cu "poarta sfântă" vine de la sine, dar poate că ar trebui să încercăm să gândim formula în semnificaţia ei cea mai profundă, pentru a o repeta cu mai multă conştientizare. În Noul Testament, Isus se indică pe sine ca "poarta" prin care trece păstorul şi cheamă oile pe nume (cf. In 10,1-10). Astfel, păstorul "împinge oile afară", invitându-le să treacă pragul staulului pentru a se deschide spre acea mare păşune care este lumea. Maria deschide poarta cerului, astfel încât Cuvântul să iasă şi să ajungă în pământul nostru pentru a vesti şi a realiza mântuirea noastră. Datorită Fecioarei Mame, cerul nu rămâne închis şi blindat în beatitudinea sa absolută, ci decide să se deschidă pentru a întâlni creaturile în grijile lor zilnice şi în căutarea lor continuă de pace, de iertare, de armonie, de dreptate, de libertate autentică. Şi iată "ianua coeli", cu un paradox incredibil, pe care numai adevărurile de credinţă o pot suporta, devine "Născătoare de Dumnezeu", răsturnând orice logică umană, pentru ca logica lui Dumnezeu să-şi facă loc în minţile şi în inimile noastre.

Giuseppe Lorizio,
profesor de teologie fundamentală la Universitatea Pontificală Lateran

(După agenţia SIR, 24 decembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu