© Vatican Media

Duminica a IV-a din Advent

Un trup de umplut de Dumnezeu

În ultima duminică din Advent găsim ultima pietricică din mozaicul care ne-a făcut să mergem, în aceste duminici, spre Naşterea Domnului. O întâlnim pe Fecioara Maria care cântă Magnificat în vizita sa la verişoara Elisabeta. Aşadar, facem o plonjare în inima în sărbătoare a acestei femei care tocmai a primit vestea lui Dumnezeu şi împărtăşeşte bucuria cu această rudă care era sterilă şi care este şi ea însărcinată. Bucuria Mariei, pe care Maria o cântă, se naşte din faptul de a se fi perceput un lucru foarte mic, aşa cum spun deja profeţi: "Şi tu, Betleem, aşa de mic [...]". Iată, Maria este această creatură care se simte foarte mică în faţa lui Dumnezeu, dar nu-i este frică să primească măreţia chemării sale şi mai ales - aşa cum ne aminteşte Scrisoarea către Evrei - Maria îşi dă seama că Dumnezeu, când ne vorbeşte şi intră în viaţa noastră, nu vrea un sacrificiu, ci ne pregăteşte un trup, pentru ca acest trup să poată aduce rod. Şi atunci spune "da"-ul său. Maria este fericită de acest lucru, că a interpretat corect viaţa sa, trupul său în faţa privirii lui Dumnezeu. Atunci merge la verişoară şi împărtăşeşte această bucurie imensă pe care noi o cântăm în fiecare seara în Liturgia Orelor, cântarea Magnificat: "Lucruri mari mi-a făcut Cel Atotputernic". Mergând la verişoară aude spunându-se aceste cuvinte: "Fericită cea care a crezut în împlinirea a ceea ce Domnul i-a spus". Iată, aceasta este ultima indicaţie pentru a ne apropia de Crăciun. Noi toţi suntem un trup, un pământ, unde Dumnezeu pune sămânţa Cuvântului său. Uneori suntem tentaţi să nu credem că se pot întâmpla lucruri mari în noi, dar fiecare dintre noi este un lucru mic şi totuşi chemat la ceva foarte mare. A deveni un loc unde cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte şi aduce roadele sale. Atunci putem cu adevărat să ne apropiem de Crăciun împrumutând cântarea Mariei şi întorcându-ne să sperăm că mari lucruri le face Domnul şi în mica noastră viaţă, dar mare în faţa ochilor săi.

Roberto Pasolini

(După L'Osservatore Romano, 21 decembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu