|
Călătoria apostolică a Sanctității Sale Francisc la Ajaccio
(15 decembrie 2024) Sfânta Liturghie "Place d'Austerlitz" ("U Casone"), duminică, 15 decembrie 2024
Evanghelia după Sfântul Luca mărturisește că tocmai cei mai îndepărtați exprimă această voință de convertire: nu aceia care, din punct de vedere social, păreau mai apropiați, nu fariseii și învățătorii legii, ci cei de departe, vameșii, care erau considerați păcătoși, și soldații întreabă: "Învățătorule, ce trebuie să facem?" (Lc 3,12). Aceasta este o întrebare frumoasă, pe care poate că astăzi, înainte de a merge la culcare, fiecare dintre noi o va pune ca rugăciune: "Doamne, ce trebuie să fac pentru a pregăti inima pentru Crăciun?". Cel care se consideră drept nu se reînnoiește. În schimb, cei care erau considerați păcătoși publici vor să treacă de la o conduită necinstită și violentă la o viață nouă. Și cei de departe devin apropiați atunci când Cristos se apropie de noi. De fapt, Ioan le răspunde astfel vameșilor și soldaților: practicați dreptatea; fiți corecți și cinstiți (cf. Lc 3,13-14). Implicând în special pe cei din urmă și pe cei excluși, anunțul Domnului trezește conștiințele, pentru că el vine să mântuiască, nu să condamne pe cel care este pierdut (cf. Lc 15,4-32). Și ceea ce putem face noi mai bun pentru a fi mântuiți și căutați de Isus este să spunem adevărul despre noi înșine: "Doamne, sunt păcătos". Noi toți suntem aici, toți. "Doamne, sunt păcătos". Și astfel ne apropiem de Isus cu adevărul, nu cu maquillage-ul unei dreptăți neadevărate. Pentru că vine să-i mântuiască tocmai pe păcătoși. Și de aceea și astăzi ne însușim întrebarea pe care mulțimile o adresau lui Ioan Botezătorul. În acest timp de Advent să găsim curajul de a întreba, fără frică: "Ce trebuie să fac?", "Ce trebuie să facem?". Să-l întrebăm cu sinceritate, pentru a pregăti o inimă umilă, o inimă încrezătoare, pentru Domnul care vine. Scripturile pe care le-am ascultat ne încredințează două moduri de a-l aștepta pe Mesia: așteptarea suspicioasă și așteptarea bucuroasă. Se poate aștepta mântuirea cu aceste două atitudini: așteptarea suspicioasă și așteptarea bucuroasă. Să reflectăm asupra acestor atitudini spirituale. Primul mod de a aștepta, cel suspicios, este plin de neîncredere și de neliniște. Cel care are mintea ocupată în gânduri egocentrice pierde bucuria sufletului: în loc de a veghea cu speranță, se îndoiește de viitor. Cuprins total de proiecte lumești, nu așteaptă opera Providenței. Nu știe să aștepte cu speranța pe care ne-o dă Duhul Sfânt. Și atunci vine salutar cuvântul Sfântului Paul, care zdruncină din această moleșeală: "Nu vă îngrijorați pentru nimic" (Fil 4,6). Când angoasa ne cuprinde, ne ruinează mereu. Un lucru este durerea, durerea fizică, durerea morală pentru vreo calamitate în familie...; un alt lucru este angoasa. Creștinii nu trebuie să trăiască cu angoasă. Nu fiți neliniștiți, dezamăgiți, triști. Cât sunt de răspândite aceste rele spirituale, astăzi, în special unde se răspândește consumismul! Eu vedeam în aceste zile la Roma, pe străzi, mulți oameni care mergeau la cumpărături, cumpărături, cu angoasa consumismului, care după aceea dispare și nu lasă nimic. O astfel de societate care trăiește din consumism, îmbătrânește nesatisfăcută, pentru că nu știe să dăruiască: cel care trăiește pentru el însuși nu va fi niciodată fericit. Cel care trăiește așa [mână închisă] și nu face așa [mână deschisă] nu este fericit. Cel care are mâinile așa [mână închisă], pentru mine, și nu are mâinile pentru a da, pentru a ajuta, pentru a împărtăși, nu va fi fericit niciodată. Și acesta este un rău pe care noi toți îl putem avea, toți creștinii, și noi, preoții, episcopii, cardinalii, toți, și papa. Însă Apostolul ne oferă un medicament eficace atunci când scrie: "În orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire" (Fil 4,6). Credința în Dumnezeu dă speranță! Chiar în aceste zile, în Congresul care a avut loc aici la Ajaccio, a fost scos în evidență cât de important este a cultiva credința, apreciind rolul evlaviei populare. Să ne gândim la rugăciunea Rozariului: dacă este redescoperită și practicată bine, ea ne învață să ținem inima centrată pe Isus Cristos, cu privirea contemplativă a Mariei. Și să ne gândim la confraternități, care pot să educe la slujirea gratuită față de aproapele, fie spirituală, fie trupească. Aceste asociații de credincioși, așa de bogate în istorie, participă activ la liturgia și la rugăciunea Bisericii, care înfrumusețează cu cântecele și devoțiunile poporului. Și membrilor confraternităților recomand să se apropie mereu cu disponibilitate, mai ales de cei mai fragili, făcând activă credința în caritate. Și acea confraternitate care are o devoțiune specială să se apropie de toți, să se apropie de aproapele pentru a-i ajuta. Și de aici venim la a doua atitudine: așteptarea bucuroasă. Prima atitudine era așteptarea suspicioasă, acea așteptare care este "pentru mine" cu mâinile pe care le închid. A doua atitudine este așteptarea bucuroasă. Și nu este ușor a avea bucurie. Bucuria creștină nu este deloc nesăbuită, superficială, o bucurie de carnaval. Nu. Nu este așa. Este în schimb o bucurie a inimii, bazată pe un fundament foarte solid, pe care profetul Sofonia, adresându-se poporului, îl exprimă astfel: bucură-te, pentru că "Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care salvează" (Sof 3,17). Încredere în Domnul care este în mijlocul nostru, este în mijlocul nostru. De atâtea ori nu ne amintim de acest lucru: este în mijlocul nostru, atunci când facem o lucrare bună, când îi educăm pe copii, când avem grijă de bătrâni. În schimb, nu este în mijlocul nostru atunci când facem bârfă, vorbind de rău mereu despre ceilalți. Acolo nu este Domnul, suntem numai noi. Venirea Domnului ne aduce mântuirea: de aceea este motiv de bucurie. Dumnezeu este "viteaz", spune Scriptura: el poate răscumpăra viața noastră, pentru că este capabil să realizeze ceea ce spune! Așadar, bucuria noastră nu este o mângâiere iluzorie, pentru a ne face să uităm tristețile vieții. Nu, nu este o mângâiere iluzorie. Bucuria noastră este rod al Duhului Sfânt prin credința în Cristos Mântuitorul, care bate la inima noastră, eliberând-o de tristețe și de plictiseală. Prin urmare, venirea Domnului devine o sărbătoare plină de viitor pentru toate popoarele: în compania lui Isus descoperim adevărata bucurie de a trăi și de a dărui semnele de speranță pe care le așteaptă lumea. Și primul dintre aceste semne de speranță este pacea. Cel care vine este Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, care dăruiește pacea oamenilor iubiți de Domnul (cf. Lc 2,14). Și în timp ce ne pregătim să-l primim, în acest timp de Advent, comunitățile noastre să crească în capacitatea de a-i însoți pe toți, în special pe tinerii care se află în drum spre Botez și spre sacramente; și într-un mod special și bătrâneii, bătrânii. Bătrânii sunt înțelepciunea unui popor. Să nu uităm asta! Și fiecare dintre noi se poate gândi: Cum mă comport eu în fața bătrânilor? Merg să-i vizitez? Pierd timpul cu ei? Îi ascult? "Oh, nu, sunt plictisitori, cu poveștile lor!" Îi abandonez? Câți copii îi abandonează pe părinți în casele de odihnă. Eu îmi amintesc că odată, în cealaltă dieceză, am mers într-o casă de odihnă ca să-i vizitez pe cei de acolo. Și era o doamnă care avea trei, patru copii. Eu am întrebat: "Și copiii dumneavoastră ce fac?" - "Sunt foarte bine! Am atâția nepoți!" - "Și vin să vă viziteze?" - "Da, vin mereu". Când am ieșit, asistenta îmi spune: "Vin o dată pe an". Dar mama acoperea defectele copiilor. Atâția îi lasă pe bătrâni singuri. Fac urările pentru Crăciun sau Paște la telefon! Aveți grijă de bătrâni, care sunt înțelepciunea unui popor! Și să ne gândim la tinerii care sunt pe drum spre Botez și spre sacramente. În Corsica, mulțumire fie lui Dumnezeu, sunt mulți! Și felicitări! Niciodată nu am văzut atâția copii ca aici! Este un har al lui Dumnezeu! Și am văzut numai doi căței. Iubiți frați, faceți copii, faceți copii, care vor fi bucuria voastră, mângâierea voastră în viitor. Acesta este adevărul: niciodată nu am văzut atâția copii. Numai în Timorul de Est era așa de mulți, dar în celelalte orașe nu așa de mulți. Aceasta este bucuria voastră și gloria voastră. Fraților și surorilor, din păcate știm bine că nu lipsesc între națiunile mari motive de durere: mizerie, războaie, corupție, violențe. Vă spun un lucru: uneori vin la audiențe copii ucraineni, care din cauza războiului sunt aduși aici. Știți un lucru? Acești copii nu zâmbesc! Au uitat zâmbetul. Vă rog, să ne gândim la acești copii în ținuturile cu război, la durerea atâtor copii. Însă cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează mereu. Și în fața devastărilor care oprimă popoarele, Biserica vestește o speranță sigură, care nu înșală, pentru că Domnul vine să locuiască în mijlocul nostru. Și atunci angajarea noastră pentru pace și dreptate găsește în venirea sa o forță inepuizabilă. Surorilor și fraților, în fiecare timp și în orice suferință, Cristos este prezent, Cristos este izvorul bucuriei noastre. Este cu noi în suferință pentru a ne duce înainte și a ne da bucuria. Să ținem mereu în inimă această bucurie, această siguranță că Cristos este cu noi, merge cu noi. Să nu uităm asta! Și astfel cu această bucurie, cu această siguranță că Isus este cu noi, vom fi fericiți și vom face fericiți pe ceilalți. Aceasta trebuie să fie mărturia noastră. _______________________ Mulțumire la sfârșitul Liturghiei Îi mulțumesc cardinalului Bustillo pentru cuvintele sale și pentru toată această zi în care m-am simțit acasă! Mulțumesc tuturor celor care în diferite moduri au pregătit această vizită, comunității ecleziale și comunității civile. Mergeți înainte în armonie, în distincția care nu este separare, colaborând mereu pentru binele comun. Aș vrea să salut și un cardinal corsican, care astăzi este cu noi, cardinalul Mamberti. Salut și binecuvântez pe bolnavi, pe bătrânii singuri, pe cei închiși. Madunnuccia să dăruiască întărire și speranță celor care suferă. Fiți aproape de bătrâni, de bolnavi, de persoanele singure. Aproape cu inima, aproape cu gesturile, aproape cu ajutorul. Fraților și surorilor, evanghelia lui Isus Cristos să vă ajute să aveți inima deschisă față de lume: tradițiile voastre sunt o bogăție de păstrat și de cultivat, dar nu pentru a vă izola, niciodată. Înainte cu tradițiile voastre, înainte, mereu pentru întâlnire și împărtășire. Mulțumesc tuturor! Drum bun spre Sfântul Crăciun! Mulțumesc. Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |