|
© Vatican Media |
La Barcelona, sâmbătă, beatificarea lui Gaetano Clausellas și Antonio Tort
Martori de speranță
Sfântul Părinte Francisc, în Bula de convocare a următorului Jubileu, a definit mărturia martirilor ca mărturia speranței. Cine acceptă să mărturisească propria credință în Isus Cristos până la dăruirea supremă a propriei vieți nu face asta prin masochism absurd, ci pentru că strălucește în inima sa flacăra speranței în promisiunea lui Isus (cf. Mt 10,32).
Este cazul celor doi martiri noi ai persecuției din 1936-1939 din Spania, pe care cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinților, reprezentându-l pe Papa Francisc, îi va proclama fericiți în Bazilica "Sagrada Familia" din Barcelona sâmbătă, 23 noiembrie 2024, la ora 11.00.
Este vorba, în primul rând, despre Slujitorul lui Dumnezeu Gaetano Clausellas (1863-1936), originar din Sabadell (Barcelona, astăzi Dieceza de Terrassa), hirotonit preot pro servitiis Ecclesiae la 3 mai 1888. A desfășurat slujirea sa sacerdotală în câteva parohii din dieceză și, drept coadiutor, în Parohia "San Félix" din Sabadell, al cărei beneficiar a fost după aceea. În afară de asta, era duhovnic ordinar al diferitelor comunități de călugărițe și, îndeosebi, din 31 iulie 1916, a fost capelan al Casei de odihnă din același oraș, slujire pe care n-a abandonat-o până când a fost arestat, în 1936, și care i-a adus apelativul de "părinte al săracilor".
Martorii de la procesul informativ al slujitorului lui Dumnezeu sunt unanimi în afirmația că cea mai deosebită caracteristică a sa era de a fi un spirit eminamente sacerdotal, un om de credință și demn de încredere. Strălucea în el un spirit constant de rugăciune, care se manifesta în celebrarea Euharistiei, în adorația Preasfântului Sacrament expus în tabernacol și în recitarea breviarului. Era auster în modul de a se îmbrăca și în stilul său de viață și se remarca prin caritatea sa și delicatețea sa față de săraci și bolnavi; adesea dădea de mâncare bătrânilor în Casele de odihnă, alegându-i pe cei care se aflau în cele mai rele condiții, uneori făcea asta în genunchi. Și încredința în întregime ospiciului pomenile pe care le primea. Simplitatea sa era consecință a însăși umilinței sale, nu-l deranja să fie considerat un om fără nicio importanță socială în oraș. Dar pentru toate virtuțile sale era cunoscut pretutindeni ca "un sfânt care mergea".
Așadar, nu este straniu că, având acest caracter spiritual, cu puține zile înainte de arestarea sa, a declarat: "Trebuie să fim generoși, foarte generoși cu Domnul nostru. Ce bucurie imensă pentru noi să ne putem da viața pentru Dumnezeu și să pecetluim cu sângele credința noastră!". Iar cumnatei sale, cu puțin înainte de a fi arestat, i-a spus: "Dacă ar trebui să vină pentru a mă căuta, gândește-te că eu mă ofer lui Dumnezeu în fiecare zi; și pentru a accepta această ofertă, Dumnezeu trebuie să se folosească de cineva. De aceea să nu păstrezi nicio supărare față de cel care va veni; dimpotrivă, dacă într-o zi poți să-i faci o favoare, fă-i-o".
Din acest motiv n-a voit nici să fugă, nici să se ascundă în casa nimănui. "Am promis predecesorului meu în funcție și fondator [al ospiciului] că nu-i voi abandona niciodată pe bătrâni; și că, dacă asta înseamnă că trebuie să vărs sângele meu, accept asta pe deplin și îi ofer lui Dumnezeu viața mea". Și a adăugat: "Am făcut tot binele pe care l-am putut, nu știu dacă am făcut rău cuiva. Sunt aici, facă-se voința lui Dumnezeu".
Era ziua de 14 august 1936, pe la ora 18.00, când milițienii au mers să-l caute acasă pentru a-l aresta. I-a primit cu gentilețe și, după ce a salutat-o pe cumnată, a început să recite Te Deum. A fost dus cu mașină până la strada care duce de la Sabadell la Matadepera. De-a lungul drumului, slujitorul lui Dumnezeu le-a spus milițienilor: "Dacă voi credeți că moartea mea este un bine pentru voi, puteți să mă ucideți". După un moment de ezitare, un milițian a ordonat să se oprească mașina, l-a coborât pe slujitorul lui Dumnezeu și l-a împușcat din spate ucigându-l. Avea 73 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din Sabadell, dar în 1957 rămășițele sale pământești au fost mutate în Parohia "San Félix" din orașul omonim.
Slujitorul lui Dumnezeu Antonio Tort (1895-1936), credincios laic, s-a născut la Monistrol de Montserrat (Barcelona) și a fost botezat în Parohia "San Pedro" din acea localitate. În 1903, familia s-a mutat la Barcelona unde Antonio a frecventat școala "San Pedro Apóstol".
A început activitatea sa de ceasornicar ca ucenic până când, grație experienței dobândite, în 1915 a început să lucreze pe cont propriu, devenind un profesionist excelent, specializat în obiectele liturgice. La 17 august 1917 s-a căsătorit cu Maria Gavín, unire pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu 13 copii.
În viața sa familială, profesională și apostolică a fost un catolic fervent, un soț și un tată exemplar, foarte afectuos, cu mare spirit euharistic, membru al Adorației nocturne și purtător al Sfântului Cristos. Pentru devoțiunea sa mariană a mers de 18 ori în pelerinaj la Lourdes cu Ospitalitatea Stăpânei Noastre unde îi ajuta cu generozitate pe bolnavi. Duminică dimineață mergea să-i bărbierească pe bolnavii de tuberculoză din spitalul "San Lázaro", precum și pe bătrânii de la Micile Surori ale Săracilor, și dedica după-amiaza catehezei parohiale. Era foarte stimat de preoți și de credincioși, care îl considerau un sfânt pentru evlavia sa, pentru faptele sale de caritate și pentru apostolatul său.
La 21 iulie 1936, în persecuție deplină, a primit în propria casă pe episcopul diecezan, pe secretarul său și patru călugărițe. Acolo duceau o viață de rugăciune, cu celebrarea zilnică a Euharistiei și împărtășanie, până la 1 decembrie, zi în care un grup de milițieni a percheziționat locuința sa. Când au văzut altarul și obiectele religioase, le-au confiscat și le-au distrus. Dar când unul dintre ei a luat pixida cu ostiile consacrate, slujitorul lui Dumnezeu i-a luat-o imediat spunând: "Pe Domnul meu nu-l atingeți!". După aceea, a distribuit Euharistia celor care erau prezenți și, ajungând la fiul său, Jaime, care avea 5 ani, l-a întrebat dacă el credea în prezența reală a lui Cristos în Euharistie, și a adăugat: "Ți-l iau pe tatăl tău de pe pământ și eu ți-l dau pe Tatăl tău din cer". Și în acel moment i-a dat împărtășania.
Pe la ora 18.00 i-au luat ca prizonieri pe episcop, pe secretarul său, două călugărițe, un frate și o fiică a slujitorului lui Dumnezeu și pe el însuși, pentru că a ascuns preoți și călugărițe. A spus celor care au rămas acolo: "Adio, ne vedem în cer, nu vă temeți, pentru că nu pot să ne atingă nici măcar un fir de păr de pe cap fără ca Dumnezeu să permită asta". L-au dus la sediul comitetului și de acolo la checa [centrul de poliție] "San Elias". Slujitorul lui Dumnezeu, convins că vor fi executați, i-a invitat pe toți să se roage. În noaptea de 3 decembrie 1936, Antonio Tort a fost condus la cimitirul din Montcada, unde a fost ucis, la vârsta de 41 de ani. Corpul său a fost aruncat într-o groapă comună din acel cimitir, dar în mai 1939 cadavrul său a fost recunoscut și înmormântat în cimitirul din Les Corts din Barcelona.
"Martiriul acestor doi fericiți noi - așa cum a scris cardinalul Juan José Omella Omella, arhiepiscop mitropolit de Barcelona - trebuie să ne ajute să înfruntăm crucile de fiecare zi cu iubire, seninătate și speranță".
Josep M. Blanquet,
responsabil al Oficiului cauzelor sfinților din arhiepiscopie
(După L'Osservatore Romano, 22 noiembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu