Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman

În perioada 13-15 septembrie 2024 PS Iosif Păuleț s-a aflat în vizită pastorală în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, fiind însoțit de pr. Claudiu Bulai.

Această vizită a început vineri seara, cu Liturghia de deschidere de la ora 18:00, prezidată de episcop și concelebrată de părintele Sebastian Bilboc, paroh, și de părintele Valerică Ciobanu, vicar parohial. La începutul celebrării părintele paroh i-a urat bun venit păstorului diecezei noastre, iar Preasfințitul a menționat scopul acestei vizite: de a fi mai aproape de credincioși și de a cunoaște mai îndeaproape realitatea pastorală din comunitatea noastră. În cuvântul de învățătură ne-a vorbit despre importanța devoțiunilor în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus și a Inimii Neprihănite a Mariei, îndemnându-ne ca, pe lângă aceste devoțiuni, să avem fiecare în casele noastre icoana Inimii lui Isus și cea a Inimii Mariei.

A urmat o scurtă întâlnire cu credincioșii din biserică, amintindu-le că ei împreună cu păstorii formează adevărata Biserică vie, al cărei cap este Cristos. Apoi tinerii și adolescenții s-au bucurat să primească din partea episcopului câteva îndemnuri și sfaturi pentru a-și trăi și mărturisi credința în fața tuturor provocărilor societății de astăzi.

A doua zi a vizitei pastorale a început cu Sfânta Liturghie prezidată de însoțitorul episcopului, părintele Claudiu Bulai, redactor în cadrul Oficiului pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Iași. Episcopul a fost prezent la confesional, unde a ascultat mărturisirile și a oferit iertarea lui Dumnezeu pentru cei care au dorit să fie pregătiți sufletește pentru primirea lui Isus în sfânta taină a Împărtășaniei.

Ziua a continuat cu întâlnirea membrilor ordinelor și congregațiilor religioase aflate pe teritoriul parohiei, dar și cu membrii asociațiilor caritative și de rugăciune. Preasfințitul le-a mulțumit pentru generozitatea și dedicarea cu care acești membri își pun timpul și talentele în slujirea celor mai vulnerabili, încurajându-i să fie în continuare semne de lumină, bucurie și speranță.

După acest moment episcopul a vizitat bolnavii, discutând cu ei, încurajându-i și oferindu-le binecuvântarea sa. A urmat vizita la cimitir, acolo s-a rugat pentru toți cei răposați din comunitate.

La ora 11:30 a avut loc întâlnirea cu copiii, moment în care aceștia s-au bucurat să adreseze episcopului diferite întrebări. Preasfințitul a rămas plăcut impresionat de curajul, spontaneitatea și dezinvoltura celor mici în a sta de vorbă cu el.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, episcopul a făcut o scurtă vizită la Grădinița "Anton Durcovici", ca mai apoi să fie disponibil pentru audiențele particulare cu credincioșii.

În această zi fiind și sărbătoarea "Înălțarea Sfintei Cruci", la ora 17:20 părintele paroh împreună cu comunitatea s-au rugat Calea Sfintei Cruci. A urmat celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 18:00, în cadrul căreia episcopul a vorbit despre importanța cinstirii Sfintei Cruci, care este semnul și instrumentul mântuirii noastre.

După Liturghia de seară a urmat întâlnirea cu membrii celor două consilii parohiale (Consiliul Pastoral Parohial și Consiliul Economic Parohial), pe care i-a îndemnat să fie mai departe alături de preoți și să-și aducă aportul pentru bunul mers pastoral și administrativ al parohiei. Ziua s-a încheiat cu discuțiile particulare cu angajații parohiei și cu semnarea registrelor parohiale de către episcop.

Duminica, ultima zi a vizitei pastorale, a început cu Liturghia de la ora 7:00 celebrată de părintele însoțitor, la spovezi aflându-se părintele paroh. La ora 9:00 a urmat Liturghia animată de tineri și celebrată de părintele vicar, la spovezi aflându-se preotul însoțitor.

La ora 10:30 s-a celebrat Liturghia pontificală de încheiere a vizitei pastorale, prezidată de episcop și concelebrată de părintele paroh, părintele vicar și părintele însoțitor al episcopului. În cadrul cuvântului de învățătură, făcând referință la prima lectură luată din Cartea Profetului Isaia, Excelența Sa a vorbit despre importanța suferinței în drumul nostru de mântuire. La finalul Liturghiei părintele paroh și-a exprimat aprecierea și recunoștința pentru această vizită și pentru participarea credincioșilor la celebrările din aceste zile, iar un membru al comunității a adus un cuvânt de mulțumire. Preasfințitul a încheiat celebrarea încurajând comunitatea să rămână statornică în credință și aproape de păstorii ei.

La ora 12:00 a urmat Liturghia animată de copii și celebrată de părintele vicar. La spovezi au fost prezenți episcopul și părintele paroh. La finalul acestei Liturghii copiii au dorit să aducă și ei recunoștința pentru această vizită. I-au adus în dar un rozariu confecționat de ei la atelierele de sâmbătă și un buchet mare de flori.

Masa de prânz și discuția cu părintele paroh au încheiat vizita pastorală așteptată cu bucurie, pregătită cu grijă și desfășurată cu mult folos sufletesc.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate și sperăm ca vizita pastorală a episcopului nostru Iosif să ne ajute să găsim noi căi de trăire a evangheliei în mijlocul fraților noștri, iar timpul petrecut în mijlocul nostru de păstorul diecezei să întărească și mai mult unitatea și comuniunea între toți membrii comunității noastre.

Preoții parohiei

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13-15 septembrie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secțiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022)

Secțiunea "Vizite pastorale"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat