Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Discurs adresat pelerinilor din Ungaria (25 aprilie 2024)

Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit! Isten hozott!

Vă salut pe voi toți, care ați venit ca să confirmați legătura voastră cu succesorul lui Petru și să faceți mărturisirea voastră de credință, în acest timp pascal în care Domnul înviat ne luminează și ne dăruiește speranța care nu dezamăgește. Îl salut pe cardinalul Péter Erdö, primat de Ungaria. Îl salut pe președintele Conferinței Episcopale Ungare, Mons. András Veres, pe toți episcopii prezenți, pe preoți, pe consacrați, pe credincioșii laici. Salut autoritățile civile, îndeosebi sunt bucuros să-i spun bun-venit noului președinte al Ungariei, domnul Tamás Sulyok.

Pelerinajul vostru are loc la un an după călătoria mea apostolică în Ungaria, pe care o port în inimă cu atâta recunoștință. De aceea îmi place să o comemorez astăzi, amintind că am venit în mijlocul vostru ca pelerin, ca frate și ca prieten.

La Budapesta, oraș frumos cu poduri și cu sfinți, am fost pelerin pentru a mă ruga împreună cu voi. A mă ruga pentru Europa, pentru "dorința de a construi pacea, de a da tinerelor generații un viitor de speranță, nu de război; un viitor plin de leagăne, nu de morminte; o lume de frați, nu de ziduri" (Regina Caeli, 30 aprilie 2023). M-am rugat pentru iubita voastră națiune, care de un mileniu locuiește în acel ținut și îl fecundează cu evanghelia lui Cristos. În rugăciune să puteți regăsi mereu forța, determinarea pentru a urma, și în contextul istoric actual, exemplul sfinților și al fericiților răsăriți din poporul vostru.

Cel înviat, apărând în mijlocul discipolilor săi, le-a dăruit pacea. Să nu uităm, fraților și surorilor, că realizarea acestui mare dar începe în inima fiecăruia dintre noi; începe în fața ușii de la casa mea atunci când, înainte de a ieși, decid dacă vreau să trăiesc ziua aceea ca un bărbat sau o femeie de pace, adică să trăiesc în pace cu ceilalți. Pacea se naște când decid să iert, chiar dacă este dificil, și asta umple de bucurie inima. Din nou încredințez Biserica din țara voastră mijlocirii lui Magna Domina Hungarorum, a Sfântului Ștefan, a Sfântului Ladislau, a Sfintei Elisabeta, a Sfântului Emeric și a tuturor sfinților și fericiților: fie ca ea să se întărească în ardoarea mărturiei și în bucuria vestirii.

În afară de a fi pelerin, am voit să vin în mijlocul vostru ca frate. În special în întâlnirea cu voi, iubiți episcopi, iubiți preoți, călugărițe și călugări. V-am încurajat să asumați ca atitudine și stil de viață "stilul lui Dumnezeu", care este făcut din duioșie, apropiere și compasiune. Să nu uităm asta: stilul lui Dumnezeu este duioșie, apropiere și compasiune. În asta vă ajută exemplele recente din timpul persecuției, ca acela al Fericitului Vilmos Apor, care prin apropierea sa și apărarea femeilor refugiate a trebuit să plătească asta cu viața. Sau cel al lui Zoltán Meszlényi, care a împlinit cu atâta dăruire slujirea sa până în ultimul moment al vieții. Și cum să nu-l amintim pe tânărul preot János Brenner? Determinat de duioșie și de zelul pastoral, a mers să întărească un presupus bolnav ducându-i Împărtășania, fără a bănui că era o capcană și că va fi ucis în mod barbar. Sau șde Sára Salkaházi, care în timpul deportării naziste a evreilor a avut compasiune de victime, așa încât a îndurat martiriul sub Podul Libertății la Pesta. Aceste exemple să vă determine să aveți aceleași atitudini față de cei care sunt încredințați îngrijirilor voastre.

Și apoi am voit să stau împreună cu voi ca un prieten. Îndeosebi, amintesc cu atâta bucurie întâlnirea cu voi, dragi tineri. Vreau să vă încurajez iarăși să mergeți în dialog cu generațiile care v-au precedat. Vorbind cu bunicii, cu bătrânii din poporul vostru; căutând rădăcinile, pentru că astfel veți pune baze solide pentru viitor. Păzind rădăcinile, veți putea privi înainte cu încredere, întărindu-vă în valorile care dau viață: familia, unitatea, pacea. Îmi place acel proverb al vostru foarte evanghelic: "Mai bine este a da decât a primi" - Jobb adni mind kapni. Este chiar așa: dăruindu-se unul, se regăsește și viața sa nu rămâne goală.

Ca prieten am întâlnit și persoane aflate în condiții de suferință: refugiați, săraci, marginalizați. Vă mulțumesc pentru că aveți inima deschisă față de refugiații ucraineni care au părăsit țara lor din cauza războiului. Și apreciez și eforturile voastre de a integra pe cei care trăiesc în periferiile societății.

Iubiți frați și surori, mulțumesc pentru apropierea voastră și pentru afectul vostru! Să mergem împreună pe calea Domnului ca bărbați și femei "pascali" și să-l recunoaștem la frângerea pâinii, la masa euharistică și la cea a celor înfometați; în cuvântul său și în întâlnirea cu ceilalți. Mulțumesc pentru fidelitatea voastră față de Cristos, manifestată în mărturia credinței și în ecumenismul trăit, în raporturile cu vecinii voștri, în caritatea primitoare și a celui care este diferit, prin respectarea fiecărei vieți umane și prin grija responsabilă față de ambient.

Vă binecuvântez din inimă și Sfânta Fecioară Maria să vă păzească. Isten áld meg a magyart! - Dumnezeu să-i binecuvânteze pe maghiari! Și vă rog, continuați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat