Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Card. Pizzaballa: "Pacea în Țara Sfântă va veni numai de jos"

de Roberto Cetera

"Când ne-am întâlnit în noiembrie pentru o lungă conversație la 30 de zile după începutul războiului din Gaza, nu-mi imaginam desigur să ne reîntâlnim iarăși aici după 200 de zile, și fără ca între timp să se fi maturat o posibilă soluție la conflict", începe patriarhul de Ierusalim, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, pe care-l întâlnim în palatul patriarhiei la Ierusalim, în cadrul unei intervenții a lui pentru Earth Day.

• În acel interviu lung dumneavoastră exprimați multă tristețe pentru evenimentele care se petreceau și atâta dezamăgire pentru "punțile" care păreau că au căzut definitiv.

Din păcate, nu s-a schimbat cine știe ce de atunci: incertitudinea cu privire la rezultatele acestei crize încă domnește suverană. Ceea ce s-a schimbat, cu privire la ceea ce atunci putea să pară un exces de pesimism, este regăsirea noastră - când spun a noastră, spun a mea și a comunității pe care o conduc - a busolei de orientare și voința de a nu capitula și de a rezista în fața tragediei care continuă să se consume în fața ochilor noștri, dacă nu chiar atinge direct atâtea dintre persoanele noastre. În acel timp eram într-adevăr șocați. Trăiesc în această țară de 34 de ani, care este de acum țara mea, și am văzut cu adevărat multe printre războaie, intifade, ciocniri etc., dar nu am îndoieli: aceasta este încercarea cea mai dificilă care ne-a revenit s-o înfruntăm. Acum incertitudinea este cu privire la cât va mai dura acest război, și mai mult cu privire la ce se va întâmpla după aceea, pentru că vedeți că un lucru este sigur: nimic nu va mai fi ca înainte. Și nu mă refer numai la politică; mă gândesc la fiecare dintre noi. Acest război ne va schimba pe toți. Pentru a-l metaboliza va fi nevoie de timpuri lungi. Dar este adevărat și că aici timpurile lungi sunt ceva obișnuit, răbdarea în bine și în rău nu lipsește niciodată. Altminteri nu s-ar explica un război care în diferite forme durează oricum de 76 de ani.

• Și dumneavoastră vă simțiți schimbat?

Cu siguranță. De exemplu, simt mult mai mult decât în trecut necesitatea ascultării. A ști să citească timpurile în lumina evangheliei este misiunea prioritară a unui păstor. Și acest lucru se poate face numai printr-o ascultare la 360 de grade. Și pentru că simt că oamenii mei, și nu numai ei, exprimă o mare nevoie de ascultare. Fiecare are o narațiune a sa, o durere a sa, o suferință a sa, care plânge că nu este suficient ascultată, înțeleasă, întărită. Astăzi mai mult ca oricând prima formă de caritate aici este ascultarea. Tocmai m-am întors din Galileea, dintr-o vizită pastorală la Jaffa din Nazaret, unde, în afară de oamenii mei, am voit să-i întâlnesc și pe conducătorii locali ai celorlalte religii. A asculta motivele lor fără preconcepții nu înseamnă a le împărtăși. Dar este oricum foarte important, pentru că dacă oamenii văd că aceia care conduc își vorbesc între ei, sunt determinați să facă același lucru și să învingă neîncrederile. Acum a început Pesach și de puțin timp s-a terminat Ramadan: sărbătorile religioase sunt o ocazie importantă pentru a se recunoaște și pentru a dialoga. Nu este nevoie de mari discursuri, este suficient a sta la masă, a bea ceva împreună pentru a dărâma zidurile care ne despart. O cină împreună poate face mai mult decât o întâlnire sau decât un document despre dialogul interreligios. Trebuie să încercăm mai degrabă să înțelegem ce avem în comun decât ceea ce ne desparte. Cu siguranță, avem în comun durerea. Dar nu ne putem opri la durere. Ceea ce acum cu adevărat este chinuitor pentru toți este lipsa de perspective. Ceea ce nu înseamnă a imagina în mod abstract scenarii viitoare, ci a înțelege care sunt elementele constitutive ale identităților noastre. Și a înțelege cum pot aceste identități să conviețuiască, dacă nu să se întrepătrundă. Acest lucru este valabil pentru toți, dar este valabil și pentru noi, creștinii. Și noi trebuie să regândim cum se locuiește în această țară fiind creștini. Cu siguranță ca martori ai istoriei și ai geografiei Mântuirii. Dar există și ceva mai mult de înțeles, pentru că a fi creștini înseamnă, înainte de toate, un stil de viață. Inspirat din evanghelie.

• Credeți că este o angajare dificilă?

Desigur. Este o angajare dificilă și mai ales obositoare. Este obositor să ne întrebăm și să ne confruntăm despre modul în care fiecare dintre noi a trăit această perioadă. Pentru că adesea durerea tinde să fie "egoistă": este durerea mea pe care tu n-o poți înțelege, este durerea mea care oricum este mereu mai mare decât a ta. Așadar, truda constă în a facilita această confruntare inducând pe fiecare să recunoască durerea celuilalt. Să fie clar, nu spun asta din "cumsecădenie" creștină, ci pur și simplu pentru că nu văd alternative. Se poate ieși din această dramă într-un alt mod? Vedeți, în această țară în trecut cineva mai curajos a încercat drumul politic al păcii. Dar au fost mereu tentative care plecau de sus în jos: acorduri, negocieri, compromisuri. Toate au eșuat în mod lamentabil. Gândiți-vă de exemplu la Oslo. Și, prin urmare, acum este momentul de a schimba direcția și a demara un parcurs care să meargă în schimb de jos în sus. Repet: va fi obositor, dar nu văd alt drum.

• Această considerație a dumneavoastră are impact și asupra lecturii despre conflict care există în Occident?

Cu siguranță. Pentru că în afara acestei țări se face o lectură despre conflict în întregime polarizantă. Și asta, în afară de a fi dăunător, este extrem de nesăbuit, pentru că motivațiile conflictului sunt foarte complexe, stratificate în cursul deceniilor. A trata conflictul israeliano-palestinian cu spiritul unui derby de fotbal este greșit. Și în Occident este nevoie să se vorbească, să se confrunte, să se documenteze. Desigur, în afară de a se ruga insistent pentru pace.

• Și Biserica pe care dumneavoastră o conduceți?

Și noi avem mare nevoie să ne vorbim. Au exista după 7 octombrie, și încă există, sensibilități diferite. Chiar și radical diferite. Și nu cred că acum este momentul de a face o sinteză a lor. Acum este momentul de a le asculta. Și de a vorbi despre ele și în cadrul diferitelor sensibilități și poziții care au reieșit. Fiecare trebuie să analizeze cu sinceritate și curaj consistența propriilor poziții. Și care au fost procesele mentale care le-au indus. Pentru a face asta este nevoie de curaj. Curajul de a admite că și noi ne-am schimbat. Și a înțelege cum și de ce. Este un proces care poate avea loc - așa cum ne învață Sfântul Francisc - numai printr-o deschidere hotărâtă a minții și a inimii. Mintea singură nu este îndeajuns. Și inima singură nu este îndeajuns. Numai într-o relație sinceră cu celălalt putem să ne definim cât mai bine și cu adevărat. Este un proces care mă privește și pe mine personal. Nimeni nu poate avea prezumția că rămâne același. În acest sens cred că avem nevoie și de a revedea un pic narativa creștină care, așa cum spuneam, se poate renaște numai din conștiința a ceea ce este realmente constitutiv al identității noastre, pornind mereu de la realitate, de la experiența concretă, de la realitatea credinței noastre. Care în chintesență este speranța care se întemeiază pe experiența învierii. Apoi, putem defini constituția identității noastre privind și la bogata noastră istorie trecută. În trecut, prezența noastră s-a realizat în construirea de biserici, de școli, de spitale. Astăzi, nu mai suntem chemați să construim structuri, ci relații. Relații cu "ceilalți" față de noi, având conștiința că suntem "ceilalți" ai lor. Asta cu privire la celelalte religii, dar și în raport cu bogata diversitate a compoziției comunității catolice din Țara Sfântă, ținând cont de caracterul arabo-creștin ca element de neînlocuit.

• În pofida consistenței numerice scăzute, comunitățile creștine au recunoscut în mod obiectiv o prezență puternică și protagonistă. Fiecare intervenție publică a dumneavoastră este mereu analizată, discutată, eventual criticată, de o parte și de alta...

Este adevărat. Eu contez puțin. Probabil tocmai faptul de a fi o minoritate, care însumează 2 sau 3% din populație, și nu poate fi înrolată de facto în nicio grupare, ne dă această importanță specifică mai mare. Mult depinde și de faptul că, oricât am fi de mici, suntem însă parte dintr-o ținstituție mondială care are în universalitate principalul său caracter. Apoi, mai contează faptul că suntem mereu și oricum lângă cei care suferă, fapt care face impresie favorabilă între toți cei - care sunt majoritatea - care, independent de crezul religios, se inspiră din valorile umanismului. Și apoi este Papa Francisc.

• Intervențiile Papei Francisc în aceste șase luni ce apreciere au avut aici în Țara Sfântă?

Cuvântul Papei Francisc în acest război a avut până acum o mare însemnătate. Și atunci când a fost obiect de critici de la ambele grupări, ba chiar probabil tocmai când a fost obiect de critici, a manifestat marea autoritate de care se bucură. Avertismentele sale repetate cu privire la eliberarea ostaticilor și pentru o imediată încetare a focului în Fâșie au intrat mult în istoria acestui război. Aș vrea să amintesc că astăzi mulți invocă o încetare a focului, dar în noiembrie o cerea numai vocea solitară și curajoasă a Papei Francisc. Acest lucru este valabil și pentru oamenii noștri, și pentru creștinii din Gaza. Alinarea pe care i-au adus-o telefoanele aproape zilnice ale papei a fost enormă și a însemnat mult și pentru cei care din afara Gazei urmăreau cu neliniște soarta lor.

• Cum este situația creștinilor din Gaza pentru știrile pe care le aveți acum dumneavoastră?

Ieri au venit două containere încărcate cu hrană și în sfârșit pot să mănânce ceva mai substanțial. Situația rămâne dificilă pentru echilibrul psihologic, care desigur șovăie după șase luni de captivitate în localele Bisericii. Toți trebuie să fie implicați într-o oarecare muncă pentru binele întregii comunități, și acest lucru este important, pentru că astfel sunt abătuți de la gândirea fixă despre starea lor actuală, despre pericolele în care se află și despre amintirea celor care nu au reușit. Care nu sunt numai cei morți uciși de bombe și de arme, ci și cei care nu au supraviețuit din cauza lipsei de medicamente și îngrijiri. Acum sunt un pic peste 500 încă înăuntrul bisericii. Unii, în zilele trecute, nu au mai reușit și, ajungând la Rafah, au ieșit din Fâșie. Au trebuit să se împrumute mult pentru a ieși. Este înduioșător curajul și dedicarea, îndeosebi, a celor trei surori ale Maicii Tereza care nu au încetat niciodată să se ocupe de copiii cu dizabilități. Sper ca în curând să ne fie permis să ajungem la acești frați și surori ai noștri și să le ducem personal ajutoarele de care au nevoie.

• Care au fost momentele dumneavoastră cele mai dificile în aceste 200 de zile?

Cu siguranță, primele. Eram șocați, nu reușeam să aplic ceea ce trebuia să fie angajarea mea prioritară, pentru că la început nu reușeam să înțelegem nici care era adevărata însemnătate a evenimentelor, ce tragedie uriașă aveam în fața noastră. Și apoi cu siguranță zilele de Crăciun. Privarea de bucuria Crăciunului, de sărbătoarea lui Cristos care se naște pentru a aduce pacea, pentru creștinii noștri a fost teribilă. În special pentru cei mici. Imaginile dezolării din Betleem la Crăciun nu se vor uita cu ușurință în anii care vor veni. Nu reneg nimic din ceea ce a fost făcut. Și erorile fac parte din realitate. Într-o situație așa de complexă nu poți să nu faci erori. Dar cred că pot să revendic că poziția noastră a fost mereu foarte clară, transparentă și onestă.

• Ați petrecut momente de singurătate în cursul acestor luni?

Rugăciunea este o mare alinare la singurătate, pentru că te face să simți prezența permanentă a Domnului. Însă aș fi nesincer dacă aș nega asta. Desigur, singurătatea nu poate fi eliminată când ai responsabilități și atunci când acestea sunt așa de grele, încât au impact și asupra vieții oamenilor care sunt în jurul tău și pe care îi iubești. Însă singurătatea are și un avantaj. Acela de a-ți proteja o poziție de libertate. Mă bucur de darul prieteniei multora, dar o anumită dezlipire îmi permite să nu mă las influențat și emotiv în deciziile mele. Și în acest caz este un stil pe care l-am împrumutat din învățăturile Sfântului Francisc.

• Raportul constant în aceste luni cu Papa Francisc a fost important pentru a ușura această singurătate a responsabilității?

Cu siguranță. Nu numai creștinii din Gaza, ci și patriarhul a beneficiat de colaborarea reală a papei. Eu sunt un bergamasc cu puține vorbe, dar simt că trebuie să-i mulțumesc din adâncul inimii pentru asta și pentru încrederea pe care a voit să mi-o exprime. Nu este numai o apropiere de cuvinte și de afecte aceea pe care Papa Francisc a voit să ajungă la comunitățile noastre, ci și de ajutoare concrete care au ajuns la noi direct și cu vizitele cardinalilor Krajewski, Filoni și, în zilele trecute, Dolan.

• Acum este prioritar desigur sfârșitul războiului. Dar după aceea se va deschide o fază și mai dificilă, atât în Gaza, cât și în Palestina și Israel.

Da. După asta va fi foarte dur. Între timp sper că aceia care au ieșit din Gaza să poată și să vrea să se întoarcă. A reconstrui Gaza va cere decenii. Nu mai există nimic: case, străzi, infrastructuri. Va fi nevoie de un enorm efort internațional. Nu se poate imagina ca oamenii să doarmă într-un cort timp de mulți ani. Dar cred că, mai în general, totul va trebui să fie refondat nu numai acolo, ci și în Palestina și în Israel. Trebuie cu adevărat să se pună un punct în istorie și să se reînceapă totul de la capăt și pe baze noi și diferite de trecut. Între timp, cred că tot ceea ce s-a întâmplat în aceste șase luni a arătat în mod evident inevitabilitatea celor "două state". Nu există alternativă la cele două state decât rămânerea războiului. Dar cele două state trebuie să se schimbe dinăuntru, trebuie să se regândească. Cele două societăți, care și în ultimii ani s-au schimbat radical și rapid, trebuie să aibă curajul de a regândi propria societate. Nu va fi ușor, pentru că ambele societăți se prezintă cu un înalt grad de eterogenitate în interiorul lor, sunt poliedrice. Trebuie ca ambele societăți să se înzestreze cu un nou orizont de valori, pentru că nu poate ca unicul liant social să fie pentru ambele apărarea de dușman. Dacă nu fac asta, vor compromite serios viitorul lor. Desigur, în toată lumea nu suflă un vânt bun, în multe țări se vede o parcelare a intereselor, o creștere a egoismului social, un delir de putere și samavolnicie care generează conflicte. Acest lucru cu siguranță nu ajută. Pot să fiu acuzat de partizanat, dar în sens opus astăzi aud numai vocea Papei Francisc.

• În acest sens, patriarhul desfășoară și o funcție de relație cu instituțiile din cele două părți, un rol politic.

Depinde de ceea ce înțelegeți prin rol politic. Biserica nu desfășoară un rol de mediere, nu este în funcțiunile și competențele sale. Biserica poate desfășura mai degrabă un rol de facilitare. Facilitare la dialog și la recunoașterea reciprocă. Și acest lucru noi îl desfășurăm înainte de toate în societate, precum și între instituții ca exprimări ale societăților.

Zgomotul sinistru al avioanelor militare israeliene care survolează Ierusalimul din cauza "liniei de confruntare" din nord a fost fundal pentru o bună parte a conversației. Cardinalul Pizzaballa aranjează tichia (țuchetul) și se ridică. O comunitate de creștini îl așteaptă în Galileea.

(După Vatican News, 24 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat