Buruienești: Sărbătoarea Copiilor din Decanatul de Roman
Parohia Romano-Catolică "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești a fost gazda marelui eveniment mult așteptat de copii, animatori și preoți. Sărbătorea Copiilor din Decanatul de Roman s-a desfășurat în ziua de sâmbătă, 10 iunie 2023, având ca temă: "Aleargă la Isus!". Copiii s-au adunat în jurul părintelui decan de Roman, pr. Sebastian Bilboc, care a prezidat Sfânta Liturghie. Au participat 900 de copii, animatori și preoți. Pentru pregătirea sărbătorii, copiii au fost îndemnați să alerge cu mult curaj la Isus, prietenul și păstorul nostru.
Sărbătoarea a început la ora 8.30. Voluntarii noștri așteptau cu nerăbdare oaspeții la cele două centre de primire. Copiii au venit aducând împreună cu ei vocile curajoase și îndrăznețe pentru această zi deosebită. Ei au primit de la animatori ecusoane și bilete pentru tombola mult așteptată. Sigur, nu au lipsit nici personajele din clubul lui Mickey Mouse care alături de frumoșii noștri invitați au fost dornici de a-și face prieteni noi și de a se juca alături de copii așa cum o făceau și în tărâmul de unde provin.
După înscrierea parohiilor participante a început un moment de destindere cu bansuri și jocuri animate de voluntari alături de părintele Paul Gabor, până la ora 10.00. După a urmat strigătul copiilor cu numele parohiei din care provin. La ora 10.00 a început cateheza zilei și pregătirea pentru Sfânta Liturghie. După așezarea copiilor în bănci a început vizionarea filmulețului propus, iar apoi au urmat întrebările adresate copiilor. Lăsând toate emoțiile deoparte și dornici de a alerga cât mai aproape de Isus, copiii au participat, au răspuns la toate întrebările adresate aflând lucruri noi și descoperind semnificația temei intitulate acestei sărbători. Sfârșitul acestei pregătiri a fost la ora 10.40, urmând pauza, ca mai apoi să fim atenți pentru a înțelege mesajul transmis de Dumnezeu prin cuvântul său la Sfânta Liturghie de la ora 11.00.
O mulțumire specială părintelui decan Sebastian Bilboc, care a prezidat împreună cu ceilalți preoți Sfânta Liturghie, părintelui predicator Clement Tălin, cât și tuturor preoților parohi și vicari care s-au implicat pentru organizarea cât mai frumoasă.
După Sfânta Liturghie voluntarii au împărțit prânzul oferit de parohia noastră. Servirea prânzului a fost în parc, pe terenul de fotbal și în spațiile bisericii.
A urmat mult așteptatul "Festival al copiilor", unde ne-au fost dezvăluite multe talente ale oaspeților plini de curaj, dar și de emoție în același timp. Am fost entuziasmați, de asemenea, și pentru momentele parohiei noastre. La final, munca tuturor copiilor a dat roade. Totul foarte frumos și gustat de public. Spectacolul a captivat atenția copiilor și datorită tombolei care îi ținea în suspans, copiii fiind nerăbdători să câștige. Extragerea s-a făcut de către părintele decan Sebastian care a desemnat primul câștigător, cât și de părintele paroh Gabriel, împreună cu ceilalți preoți.
Încheierea festivalului a fost făcută de părintele Paul Gabor, care ne-a unit în rugăciune mulțumindu-i Domnului pentru ziua frumoasă și constructivă.
Buna desfășurare a acestui eveniment s-a datorat preoților comunității din Buruienești, care s-au implicat pentru a pregăti cât mai bine această sărbătoare.
Mulțumim din inimă tuturor!
Francisca Feraru,
animator Buruienești
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
10 iunie: Buruienești: Sărbătoarea Copiilor din Decanatul de Roman
lecturi: 1.