Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Buruienești: Misiuni populare despre Duhul Sfânt în viața creștinului

În așteptarea prăznuirii Floriilor și a Săptămânii Sfinte, în perioada 31 martie - 2 aprilie 2023, comunitatea credincioșilor din Buruienești a avut parte de trei zile de har și de pregătire sufletească, în care s-au celebrat misiuni populare. Tematica aleasă s-a intitulat Duhul Sfânt în viața creștinului. Predicator a fost pr. Iosif-Eduard Cadar, OFMConv.

Acestea s-au deschis vineri dimineața, cu Sfânta Liturghie de la ora 9.00, precedată de o celebrare penitențială, și s-au încheiat în Duminica Floriilor, cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.30. Ele au fost o binecuvântată oportunitate pentru comunitate de a se pregăti cum se cuvine pentru Sfintele Paști și de a-și reînnoi viața de credință.

Tematica aleasă pentru aceste sfinte misiuni s-a intitulat Duhul Sfânt în viața creștinului - pentru a fi în sintonie cu tematica Anului Pastoral din Dieceza noastră de Iași, ce ne propune să medităm la Duhul Sfânt care ne unește în familia lui Dumnezeu pentru a trăi bucuria Evangheliei și a credinței noastre.

Predicatorul acestor sfinte misiuni a fost părintele Iosif-Eduard Cadar, OFMConv., vicar în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești, care i-a invitat pe credincioși, pe parcursul acestor zile, să se lase cu totul pătrunși de lumina și de lucrarea tainică dumnezeiască a Duhului Sfânt și să intre la școala sa prin docilitate interioară, credință, umilință și lepădare de păcat, lăsându-se reînnoiți în iubire și în dăruirea față de Dumnezeu, față de Biserică și față de aproapele. Prin rugăciunea către Duhul Sfânt și cuvântul de învățătură din cadrul omiliilor, prin Sfintele Liturghii și sacramentul Spovezii și prin toate celelalte acte de credință și de pietate (Calea Sfintei Cruci, oră mariană, adorație euharistică, cântări liturgice, cateheze), comunitatea din Buruienești a putut trăi o nouă experiență a Rusaliilor.

Animatorul acestor zile de misiuni a fost părintele paroh Gabriel Neculăeș care a invitat întreaga comunitate la o trăire serioasă și responsabilă a acestui timp de har, în ascultarea Duhului Sfânt; toți ceilalți confrați preoți din comunitate și preoții participanți au stat la dispoziția credincioșilor pentru celebrarea sacramentelor, mai ales a sacramentului Spovezii, de care foarte mulți penitenți s-au apropiat cu credință și pietate. Sfânta Liturghie de deschidere a misiunilor a fost prezidată de părintele Sebastian Bilboc, decan de Roman, care i-a salutat cu multă căldură pe credincioși, îndemnându-i să trezească în sufletul lor atitudini de credință, de răspuns la harul lui Dumnezeu și să rămână pe mai departe uniți în jurul Bisericii și a păstorilor lor sufletești.

Sfintele misiuni s-au încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă din Duminica Floriilor, precedată de ritualul binecuvântării ramurilor și a procesiunii de Florii, prezidată de părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial; cu această ocazie, Sfinția Sa și-a exprimat bucuria de a vedea comunitatea în această manifestare vie de credință, unită și activă în jurul păstorilor ei, felicitând-o pentru realizările frumoase și adresând urarea sa de sfintele sărbători pascale.

În mulțumirile părintelui paroh și ale comunității, celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă, conferită de părintele predicator al misiunilor, moment în care credincioșii au putut obține și harul sfintei indulgențe plenare.

Mulțumim, Duhule Sfinte, pentru aceste zile de har și, te rugăm, păstrează comunitatea noastră din Buruienești în sfântă unitate de credință și iubire, pe drumul păcii și al mântuirii!

Comunitatea parohială din Buruienești


 

lecturi: 532.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat