|
Buruienești: Funeraliile părintelui Ieronim Enășoaie Părintele Ieronim Enășoaie, decedat la 2 octombrie, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 6 octombrie 2021, în comunitatea natală din Buruienești (NT). Liturghia cu recviem a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași. Clopotele Bisericii "Sfântul Iosif Muncitorul" anunțau la ora 11.00 începerea Liturghiei de înmormântare a părintelui răposat Ieronim Enășoaie, păstorul Parohiei "Sfântul Anton de Padova" din Huși. Au fost prezenți la altar PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, Mons. Petru Sescu, numit episcop auxiliar de Iași, pr. Damian-Gheorghe Patrașcu, ministru provincial, colegi de sfințire ai părintelui răposat și în jur de 100 de preoți, veniți din toate părțile diecezei și nu numai. De asemenea, alături de PS Iosif Păuleț a celebrat pr. Veniamin Aenășoaie, frate al preotului răposat, iar înaintea catafalcului stătea mama îndurerată de pierderea celui de-al patrulea copil din cei opt cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Erau înaintea sicriului străjuit de lumânarea pascală surorile și rudele îndoliate. Biserica era plină de credincioșii din Buruienești și din comunitățile unde a păstorit pr. Ieronim, mai ales Huși și Valea seacă. PS Iosif Păuleț i-a salutat pe cei prezenți, îndeosebi familia îndoliată și colegii de sfințire, amintindu-le de datoria creștinească de a-i îngropa pe cei morți și de a înălța rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor. Pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman, a dat citire necrologului, evocând locurile și parohiile unde pr. Ieronim și-a trăit slujirea preoțească în cei 38 de ani. A subliniat discreția și delicatețea care l-au caracterizat tot timpul pe preotul răposat, trăsături care s-au văzut și în suferințele din ultimele luni de viață, despre care a preferat să nu vorbească, ci să le poarte în tăcere. După lecturile sfinte și evanghelia proclamată de diacon, pr. Alois Bulai, coleg de sfințire al pr. Ieronim, a ținut cuvântul de învățătură. A amintit de un telefon pe care l-a avut cu pr. Ieronim în urmă cu o săptămână și a împărtășit celor prezenți seninătatea pe care a simțit-o în vocea acestuia în ciuda suferințelor pe care le avea. Această seninătate în fața morții e semnul că a înțeles, a continuat predicatorul, invitația lui Isus, redată de evanghelistul Matei: "Veniți la mine... și eu vă voi da odihnă!" Folosind un apelativ colegial, părintele predicator a spus: "Suntem aici să mărturisim împreună cu pr. Jérôme că moartea poate fi învinsă pentru totdeauna... Suntem aici pentru ca să celebrăm acest banchet, când se dă vălul de pe ochii tuturor, căci acesta este Dumnezeul în care ne-am pus speranța (cu referire la lectura din profetul Isaia, unde se vorbește că Dumnezeu va da la o parte vălul de pe fața tuturor popoarelor și va nimici moartea pe vecie, cf. Is 25 6-9)... Suntem aici cu pr. Jérôme și celebrăm ospățul euharistic și mărturisim că viața credincioșilor lui Dumnezeu se schimbă, dar nu se pierde". După liturgia euharistică și ritualul împărtășaniei au urmat două cuvântări omagiale, rostite de reprezentați ai comunităților Huși și Valea Seacă. O doamnă din Huși a exprimat în numele tuturor mulțumirea pentru tot ceea ce a făcut părintele în cei șase ani de slujire în calitate de paroh. A mulțumit pentru devotamentul de care a dat dovadă, în mod special în raportul cu grupurile de rugăciune din parohie, pentru sprijinul și încurajările acordate, adăugând: "Nu vom uita modestia, blândețea și zâmbetul, pe care le-a avut părintele Ieronim". În numele creștinilor catolici din Valea Seacă, un reprezentant a exprimat omagiul sincer pe care îl merită pr. Ieronim pentru binele făcut în cei 15 ani de păstorire. "Vă mulțumim și vă promitem că veți fi mereu în rugăciunile noastre", a adăugat acesta. Pr. Veniamin Aenășoaie a rostit o mulțumire sinceră către toți cei care au contribuit la buna desfășurare a celebrării înmormântării părintelui Ieronim, repetând ca un laitmotiv al discursului său cuvintele: "Lăudat și preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!". "Suferința familiei mele este mare, mama își duce pe ultimul drum al patrulea copil. Dar... lăudat și preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!" A mulțumit PS Iosif Păuleț pentru prezență, PS Petru Gherghel, care a fost ca un părinte pentru preotul răposat, părintelui predicator pentru cuvântul edificator și consolator rostit în cadrul predicii, surorilor Angela și Gabriela, care au fost în parohie și au avut grijă de părintele Ieronim, credincioșilor veniți din Huși și Valea Seacă. Peste toate a răsunat același refren: "Lăudat și preamărit să fii tu, Doamne, în veci de veci!" În încheiere, PS Iosif Păuleț, adresându-se tuturor, a zis: "Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le-a dăruit prin părintele Ieronim. Mulțumiri familiei pentru că a dăruit trei preoți Bisericii. Îi mulțumim părintelui Ieronim pentru da-ul pe care l-a spus lui Dumnezeu și chemării pe care a simțit-o în sufletul său". După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea spre cimitirul comunității, cu intonarea Psalmului 41 și repetarea antifonului (refrenului) "Voi intra înlăuntrul cortului minunat până la locuința lui Dumnezeu". Cortegiul funerar era format din episcopi, preoți, persoane consacrate și mulți credincioși. Mormântul părintelui Ieronim nu este departe de intrarea în cimitir, aproape de aleea centrală. Domnul să-l răsplătească pentru toată slujirea pastorală adusă în Biserică, spre răspândirea Evangheliei și slava lui Dumnezeu, și să-l facă părtaș de fericirea drepților din cer! Requiescat in pace! Pr. Cristian Diac * * * Predica rostită de pr. Alois Bulai:
* * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 6 octombrie: Buruienești: Funeralile părintelui Ieronim Enășoaie. Foto: Paul Dumea * * * Din arhiva ercis.ro: A trecut la Domnul pr. Ieronim Enășoaie lecturi: 5992.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |